În vreme ce în SUA polițistul Derek Chauvin a fost condamnat pe toată linia pentru moartea accidentală a lui George Floyd (așa au început manifestațiile violente ale BLM și Antifa), în Rusia, Vladimir Putin a ținut un lung discurs (o oră și jumătate) despre starea națiunii în prima sa apariție publică după declanșarea pandemiei. Putin s-a arătat preocupat pe larg, cu cifre și planuri, de soarta familiilor, a copiilor, a elevilor și studenților (lucru pe care nu-l fac Klaus Iohannis și Florin Câțu), de promovarea învățământului științific și tehnic, și a atras atenția asupra liniilor roșii a căror încălcare Rusia nu o va accepta. Liniile roșii le stabilește Rusia însăși și nu se simte obligată să le anunțe dinainte. Președintele rus a amenințat cu represalii mai dure ca niciodată și s-a plâns că atacurile și sancțiunile aplicate Rusiei au devenit un sport pentru Occident, o deprindere banală. O comentatoare de la Moscova sublinia că cetățenii ruși sunt obosiți de geopolitică și își doresc în primul rând creșterea veniturilor.

Conflictul încă înghețat din Donbas (Bazinul Donețk), din estul Ucrainei se umflă însă cu fiecare zi. Joe Biden i-a propus președintelui rus o întâlnire într-o țară terță, întâlnire pe care Vladimir Putin pare s-o fi acceptat. În plus, va avea loc, la inițiativa SUA, și o conferință despre climat și ecologie, la care președintele american vrea să facă uitată inițiativa predecesorului său, Donald Trump, aceea de denunțare a Tratatului de la Paris. Vor fi prezenți (virtual, pe Internet) și președintele Chinei, Xi Jinping, și, aparent, și președintele rus, Vladimir Putin. Președintele Joe Biden ar putea anunța în zilele următoare recunoașterea masacrului armenilor din Turcia (1915-1916), inițiativă ce riscă să arunce în aer relațiile SUA cu partenerul său NATO major, Turcia.

Deși președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, primul său ministru, Denis Șmihal, și grupările neonaziste din Ucraina fac tot ce pot pentru a declanșa un conflict deschis cu Rusia, rușii nu par dispuși să se lase atât de ușor antrenați într-un război cu Ucraina (sprijinită de SUA, Marea Britanie și NATO). Pentru ruși există și alte soluții decât războiul. De exemplu, Rusia, pe lângă pașaportul rus acordat rusofonilor ortodocși din estul Ucrainei (peste 600.000 de pașapoarte la o populație de 4,6 milioane), poate organiza un mare transfer de populație în interiorul frontierelor sale actuale. Deși Rusia a semnalat de mai multe ori că nu consideră viabilă Ucraina între frontierele trasate de Lenin, Stalin și Hrușciov (inclusiv la București în 2008, la summitul NATO), mai poate aștepta până să-și adauge estul Ucrainei (Donbasul) și litoralul Mării Negre din sudul Ucrainei, la fel cum a procedat cu Crimeea în 2014. 

În orice caz, dacă Ucraina și președintele său „militarist” vor reuși până la urmă declanșarea războiului, e cert că actuala Ucraină nu va rămâne întreagă. România nu are de ce să semneze noi tratate cu Ucraina sau să expulzeze (la o eventuală cerere britanică, americană sau NATO) diplomați ruși, așa cum au făcut-o deja polonezii, cehii și bulgarii. Atâta vreme cât teritorii românești (Transcarpatia, nordul Bucovinei, regiunea Cernăuți, Bugeacul, regiunea Odesa) sunt locuite de vreo 600 000 de români, a căror identitate și limbă nu mai sunt respectate, România nu ar trebui să aibă nimic de negociat cu Ucraina. Politicienii care vor semna asemenea acte își vor semna și compromiterea eternă, care poate fi asociată și cu pedepse destul de concrete într-un viitor nu prea îndepărtat. Vom vedea cu o asemenea ocazie dacă reprezentanții noștri slujesc interese românești sau aparțin de-a dreptul unor puteri străine, fie ele și „partenere”. Vom vedea dacă „factorul intern” e copleșit de „factorul extern” sau, chiar mai rău, dacă „factorul intern” nu s-a metamorfozat deplin în „factorul extern”, așa cum a mai făcut-o în anii ’50, de partea sovieticilor, a rușilor. În orice caz, ca vecin direct, România nu se poate amesteca într-un război între Ucraina și Rusia. Și să ne amintim că Ucraina nu e membră NATO și, după cum dau limpede de înțeles rușii, nici nu va fi vreodată.

Comentatori avizați, cum e analistul militar italian Manlio Dinucci (director executiv pentru Italia al organizației pentru prevenirea războialeor nucleare – premiul Nobel pentru Pace în 1985 –, autor de referință în geopolitică), urmăresc cu atenție și mișcările militare americane și ale NATO, nu doar pe cele rusești, cum procedează presa din România :

„Aceste manevre militare și altele care transformă Europa într-o mare garnizoană provoacă o tensiune crescândă cu Rusia, focalizată pe Ucraina. NATO, după ce a dezagregat Federația Iugoslavă înfigând cuțitul războiului în fracturile interne, se erijează acum în cavaler al integrității teritoriale a Ucrainei. Președintele Comitetului Militar al NATO, britanicul Stuart Perch, șef al Royal Air Force, la întâlnirea sa de la Kiev cu președintele Zelenski și cu șeful statului-major Homciak, a declarat că „aliații NATO sunt uniți în a condamna anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și acțiunile sale agresive în Ucraina orientală”. El a repetat astfel versiunea conform căreia Rusia ar fi anexat cu forța Crimeea, ignorând faptul că rușii din Crimeea au hotărât printr-un referendum să se rupă de Ucraina și să aparțină Rusiei pentru a evita să fie atacați, așa cum erau rușii din Donbas, de batalioanele neonaziste ale Kievului. Aceleași batalioane folosite în 2014 ca trupe de asalt în puciul din Piața Maidan, amorsat de sniper-ii georgieni care trăgeau asupra manifestanților și polițiștilor, și apoi în acțiunile care s-au succedat: sate incendiate și însângerate, militanți arși de vii în Casa Sindicatelor din Odesa, civili neînarmați masacrați la Mariupol sau bombardați cu fosfor alb în Donețk și Lugansk. O lovitură de stat sângeroasă gestionată de SUA/NATO cu scopul strategic de a provoca în Europa un nou război rece pentru a izola Rusia și a-și întări în același timp influența și prezența militară în Statele Unite ale Europei. [...]

Nu e o întâmplare că s-a reaprins conflictul din Donbas atunci când, odată cu instalarea Administrației Biden, funcția de secretar de stat i-a revenit lui Antony Blinken. De origine ucraineană, Blinken a fost principalul organizator al puciului din Piața Maidan din rolul său de vice-consilier pe securitate națională în Administrația Obama-Biden. În postul de secretar de stat adjunct Biden a numit-o pe Victoria Nuland, co-organizatoarea operațiunii SUA din 2014, care a costat mai bine de 5 miliarde de dolari, pentru a instala în Ucraina „guvernul cel bun” (după propria ei declarație). Nu e exclus să existe acum un plan: promovarea unei ofensive a forțelor de la Kiev în Donbas, susținută de facto de NATO. Acesta ar pune Moscova în fața unei alegeri care i-ar da, în orice caz, un avantaj Washingtonului: să lase să fie masacrate populațiile ruse din Donbas sau să intervină militar pentru a le susține. Cineva se joacă cu focul, și nu în sens figurat, aprinzând fitilul unei bombe în chiar inima Europei [...]” („Ukraine, bombe USA en Europe”, mondialisation.ca, 13.04.2021).

 

„Escalada nu e doar verbală. În ziua de dinaintea Consiliului Nord-Atlantic, armata SUA din Europa a comunicat că, dat fiind că trebuie să primească în următoarele luni două noi unități operaționale, va păstra în Germania trei baze pe care ar fi trebuit să le restituie guvernului german. În ziua următoare, Consiliul Nord-Atlantic, Statele Unite au anunțat un acord încheiat cu Norvegia care le permite să dispună de patru baze aeriene și navale aflate la granița cu Rusia. Între timp a pătruns în Europa distrugătorul american „Arleigh Burke”, beneficiar al unei modernizări care „îi crește raza de acțiune și capacitatea armelor cu care e înzestrat”. „Arleigh Burke” e una dintre cele patru unități lansatoare de rachete cu desfășurare avansată aparținând Flotei a VI-a, aceea care, aflată la ordinele Comandamentului forțelor navale ale SUA în Europa (având cartierul general la Napoli-Capodichino), operează mai ales în Marea Baltică și în Marea Neagră. Aceste vase sunt dotate cu lansatoare verticale Mk 41 produse de Lockheed Martin. Ele pot trimite (conform specificațiilor tehnice oficiale) „rachete cu toate misiunile posibile: antiaeriene, antinavă sau de atac asupra unor obiective terestre”. Cele din urmă, printre care se află rachetele Tomahawk, pot fi purtătoare de capete convenționale sau nucleare. Neputând ști despre care e vorba, Rusia estimează că la bordul acestor vase din apropierea teritoriului său se găsesc rachete de atac nuclear. În timp ce Londra indică și ea că va trimite o unitate lansatoare de rachete în Marea Neagră, Moscova anunță că, între 24 aprilie și 31 octombrie, nu va fi îngăduită trecerea nici unei nave de război străine prin apele teritoriale ruse în trei zone ale Mării Negre. Situația va fi și mai tensionată atunci când, la vară, se vor derula în Marea Neagră manevrele SUA-Ucraina Sea Breeze („Briza mării” – n.n.) la care vor participa și alte țări membre NATO, cu mai mult de 30 de vase, având și sprijin aerian (avioane, elicoptere și drone)” („Ordre USA contre la Russie: Italie au garde à vous”, mondialisation.ca, 20.04 2021).

Războiul din Ucraina, cu toate că ucrainenii au abandonat înțelgerile de la Minsk și atacă intermitent regiunile separatiste Donețk și Lugansk, nu a început totuși. Germania, prin Angela Merkel, a anunțat ferm că nu intenționează să oprească proiectul Nord Stream 2 (unul dintre motivele importante ale discordiei). Și, cu toate marile mișcări de trupe și armament, cu nenumăratele declarații belicoase, pacea mai poate fi încă salvată. Diplomația (la vedere sau discretă) nu a fost încă total abandonată. Vladimir Putin și Rusia și-au arătat disponibilitatea de a sta de vorbă cu toată lumea, mai ales cu adversarii. Dar probabil că mai puțin cu puterea de la Kiev, considerată lipsită de autonomie. Ministrul rus al Apărării, generalul Serghei Șoigu, a arătat, în 22.04.2021, că Rusia a ordonat comandamentului forțelor sale armate ca trupele să se întoarcă la bazele lor permanente începând de vineri 23.04.2021, după exercițiile militare din Crimeea și Marea Neagră.