ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Între caricaturile care folosesc fără nici un drept limba română ca să-și dea cu părerea despre subiectele cele mai fierbinți ale României anului 2023 sunt și Popescu CTP și Bănescu Vasile.

Popescu CTP este o caricatură și la propriu și la figurat și el se pricepe la literatură SF, la jurnalism, la tenis de câmp și de masă, la politică, la primit flori direct de la SIE, la înjurat scriitori când bătrânul Liiceanu plagiase din Heidegger-ul pe care semidoctul îl recită în fiecare noapte sub plapumă... Nu ne-ar ajunge o trilogie de câte o mie de pagini fiecare volum ca să enumerăm imbecilitățile acestui escroc al presei române.

Prin 1989, beat prin Craiova, cică striga Trăiască Nicolae Ceaușescu și congresul său. Ginere de procuror, se prefăcea că-l interesează literatura lui ID Sârbu... Nu s-a putut abține și a scris și o „capodoperă" în care laudă minerii care-i băteau pe bucureștenii ce nu înțelegeau care-i întâmplarea...

Caricatura numărul 2, cu păreri în care umilește toate neologismele limbii române prin înghesuială, este pulifriciul (DEX: individ neînsemnat) Bănescu Vasile. Așa caricatură nu va mai avea niciodată Biserica Ortodoxă Română! Se spune că o dată, de două ori pe săptămână cad sfinții din calendar de râs.

De curând cei doi ipochimeni indimenticabili Popescu CTP și Bănescu Vasile au păreri violente despre ce s-a întâmplat într-un mic oraș de lângă București, deși nu cred că intră în competența acestor părelnici involuntari.

Acum Popescu CTP îl laudă pe pulifriciul neologistic care îl ironizase cândva.

Iată textul ridicolului Bănescu Vasile despre Popescu CTP, că nu trebuie uitat:

„”Cum sa comentezi altfel decat in dificila cheie a compatimirii crestine, colcaiala cripto-socialista din cateva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxa si din care se itesc capetele plesuve si deloc limpezi, analfabete cultural si religios ale unor pseudo-jurnalisti traitori in bula lor de fiere, nu in realitatea obiectiva si imediata care ii contrazice constant?

Atacurile furibunde si imunde la adresa Bisericii, numita obsesiv-compulsiv ‘goldporatie’, la adresa unei personalitati ca cea a Patriarhului, numit in mod agramat ‘Inalt Preafericitul’, zvarcolirea unor insi desfigurati de grimase de ura incontrolabile care nu au nici cea mai vaga idee despre istoria reala, frecvent insangerata a Romaniei crestine, a crestinismului si a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflata cameleonic, dar constant monstruoasa a acestor oameni mici si veninosi care in anul de rascruce morala a Romaniei, 1990, ii demonizau si rastigneau public de pe pozitiile gazetaresti ale ‘adevarului’ pe protestarii reali si curati din Piata Universitatii, unde comunismul travestit pervers in democratie era denuntat lucid, toate acestea, dar si multe altele (ne)pastrate in memoria noastra comuna, spun tot ce e cu adevarat important despre acesti oameni imputinati moral, doldora de sine, saraci cultural si pustii sufleteste, care fac din invectiva, ironie obraznica, ridicola parada etica si schimonosire a realitatii instrumente de analiza ‘jurnalistica’.

Sa ne rugam, fireste, si pentru ei, pentru acesti jalnici campioni ai fentarii adevarului si ai grosolanei injuraturii publice mascate natang in critica semidocta a unor lucruri pe care, orbiti de furie anticrestina, sunt incapabili sa le inteleaga! Acesti oameni foarte sarmani caracterial au mai multa nevoie de rugaciunea noastra a tuturor si a Bisericii spre care scuipa in sus decat pot ei crede.

Credinta in Adevar (nearticulat), credinta in Hristos marturisit de Biserica vie, reala, neidealizata, dar nici stramb imaginata de simplii gazetari esuati in vedetism, aceasta credinta ne va darui claritatea si frumusetea morala ce ne vor salva si ne vor inalta dincolo de ‘balciul desertaciunilor’ in care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient si neobosit justitiar ne invita permanent sa traim. Pe unii chiar cu un suspect si, desigur, vremelnic succes”.

Popescu CTP se recunoaște între capetele pleșuve și deloc limpezi, recunoaște că este analfabet cultural și religios, că e un pseudo-jurnalist trăitor în bula lui de fiere. Și se recunoaște, într-un articol recent, fiind chiar excitat de cuvintele din bula lui Bănescu. Un simpatic autoportret. Numai că Popescu CTP se face că nu-și mai amintește de gazetăria lui adevărată când înjura protestatarii din Piața Universității. Să-i băgăm în gură lui Popescu Spirala violenței, reproducând în facsimil textul publicat de el în ziarul Adevărul, 19 iunie 1990 (pagina 1 cu continuare în pagina 3).


Se vede că Popescu CTP a fost slugă „din prima" și nu și-a trădat meseria nici azi. Deși a păcălit pe toată lumea: el nu este canalie, el doar se preface.

Spirala violenței e cel mai bun portret al acestui analfabet cultural și religios, vorba lui Bănescu.

Nici textul lui Bănescu nu e departe de a trece drept obiect de studiu pentru psihiatri. După ce va fi dat afară de la Patriarhie, va deveni obiect de studiu, la Antipa. Și obiect de mirare, pentru Domnul Însuși care nu poate să răspundă chiar pentru orice creatură...

Dar să vedem ce scrie și Popescu CTP despre ridicolul Bănescu:

„Dl Vasile Bănescu scrie pe Facebook cele mai adevărate cuvinte pe care le-am văzut de la un om al Bisericii Ortodoxe din România. Lovește într-o relație veche și profitabilă, între politicienii de „Doamne-ajută”, cărat la cruci cât cuprinde și plocoane pentru Dumnezeu, și Biserică. Amicii lui Hristos, mâncați pe dinăuntru de toate viciile dracului, sunt mană cerească pentru sfinții părinți. Dar au putere – așa că nu pot decât să mă întreb cât va mai rămâne purtător de cuvânt dl Bănescu...

Până atunci, susțin acest demers al domnului Vasile Bănescu, chiar dacă pentru dânsul sunt „un diavol”, „om mic și veninos”, „cap pleșuv și deloc limpede”."

Așadar, Popescu CTP este pentru Bănescu Vasile „un diavol”, „om mic și veninos”, „cap pleșuv și deloc limpede”. Cititorii vor înțelege fără nici un efort că pe ipochimenul Bănescu îl susține „un diavol”, „om mic și veninos”, „cap pleșuv și deloc limpede”. E o afacere în doi!

Dar să cităm integral textul lui Bănescu Vasile, așa cum este el și să vedem de ce l-a excitat pe diavolul mic și veninos, cap pleșuv și deloc limpede.

Scrie Bănescu, zdrobit de talent:

„Absența totală a umanității în forma ei concretă numită omenie, absența compasiunii reale cu victimele brutalității sadice, apărarea disperată a imaginii publice - aceasta este finalmente esența morală a cazului care denunță în aceste zile existența, chiar lângă noi, a unui hău de indiferentism sinistru în fața suferinței umane.

Compasiunea reală presupune împreună-suferința cu cel zdrobit de pumni, de foame, de sete. De cruzime.

Compasiunea reală se traduce în reacție reflexă de implicare în orice mod accesibil ție pentru stoparea suferinței celuilalt, aflarea adevărului sugrumat și, în context, pentru elucidarea urgentă a cauzelor tentaculare din care se hrănește o monstruoasă caracatiță publică.

Toate acestea, față în față cu abrutizarea înspăimântătoare a celor care băteau batrâni înfometați și puși să muncească în stare de invaliditate cel puțin psihică, lovindu-i probabil cu aceeași mână cu care, eventual, își făceau cruce când veneau sau plecau de la serviciu, trecând pe lângă biserica din apropiere și spunând mecanic „Doamne ajută”.

Monștrii adevărați au adesea chip agreabil uman, apar la tv, susțin cauze filantropice, se oferă să se sacrifice pentru binele nostru cetățenesc și sunt, desigur, „credincioși”.

Exact după chipul și asemănarea celui care-i inspiră: „tatăl minciunii”, marele denigrator al Domnului în fața omului, marele sabotor al Binelui, marele scamator care truchează realitatea, rânjind din spatele ei, marele clovn care-l maimuțărește pe Dumnezeu, dar care descinde azi elegant, îmbrăcat impecabil, vorbind retoric despre orice, promițând marea cu sarea și mierea cu laptele, mimând convingător situarea sa exclusiv în slujba binelui comun, invocându-L oricând ca martor pe însuși bunul Dumnezeu, neuitând să adauge și ceea ce a făcut el cândva pentru El.

Astfel travestit, diavolul insinuat mereu în paradigma noastră cotidiană, ne convinge că e gata de orice pentru noi. Că va face totul, exact ca pe vremea totalitarismului. Doar să-l girăm, doar să-l „votăm”, doar să-l urmăm.

E însă suficient și salvator să ezităm măcar puțin, să ne gândim și doar o clipă că binele real nu ni se poate oferi pe o tavă plină de vorbe, că el se cucerește în tăcere, cu efort și sacrificiu personal, că binele real are totdeauna legătură cu ceea ce dăruim, nu cu ceea ce iluzoriu și fără efort primim, că Hristos ne invită pe calea cea strâmtă și dreaptă, nu pe una largă, comodă, vulgară și stearpă.

Binele nu are nicio legătură cu vorbele sâsâite sau nu, cu predicile sforăitoare și cuvântările șerpuitoare, ci doar cu faptele concrete ale milei și dragostei despre care Cuvântul Însuși ne spune că sunt criteriul unic al adevăratei și roditoarei credințe în El."

Textul este o adevărată beție contemporană de cuvinte și în loc să producă întristare produce o stare de ridicol. Posibilul cititor poate izbucni în râs și gramaticianul își poate face cruce chiar cu stânga. Nu îți mai dai seama dacă este vorba de o realitate crudă sau e o vijelie involuntară și cumplită în creierul mic egal cu creierul mare al lui Bănescu.

Așadar, avem de-a face cu doi analfabeți involuntari: Popescu CTP și Bănescu Vasile.

Popescu CTP credea că e ziarist.

Bănescu Vasile credea că e purtător de cuvânt al ortodoxiei.

Popescu CTP și Bănescu Vasile sunt doi ipochimeni atât de închipuiți încât riscă să creeze științe noi în psihiatrie.