Victor Roncea: Domnule profesor știu că lucrați la mai multe proiecte mari, după cum am și relevat în episoadele anterioare ale dialogului nostru- fluviu pe care mă gândesc să-l și publicăm când vom depăși 1000 de pagini. Care sunt așadar acestea și cum înaintează?

Constantin Barbu: Cea de-a treia supracarte de poeme intitulată Muza ascunsă s-a bucurat împreună cu mine fiindcă au apărut și volumele 36-42. Cărțile au titluri și coperți frumoase și m-aș bucura să reproducem coperțile și câte poeme din fiecare volum.

Volumul 36 - Cartea mea albastră

Volumul 37 - Poem sărac

Volumul 38 - O autopsie în matrioșkă

Volumul 39 - Nihiliștii aveau ochi albaștri

Volumul 40 - Cartea va bea lumina și Dante nu mă va crede

Volumul 41 - O versiune fără mine

Volumul 42 - Stupa din craniu

Coperțile (imaginate de graphic designer Orlando Duinea) sunt superbe:

 

 

 

Dacă nu este o idee rea, aș cita câteva poeme din fiecare carte, la finalul acestui dialog.

Victor Roncea: Sigur, cum să nu? Ați anunțat continuarea unor proiecte Eminescu și aș vrea să aflu câteva detalii. Și să vă întreb, dacă putem aproxima, când vor fi gata? Când vom avea toată Biblioteca lui Eminescu ? Cu ce veți continua Arhiva Eminescu? Mai aveți putere să începeți Transcrierea integrală a tuturor manuscriselor Eminescu?

Constantin Barbu: Biblioteca lui Eminescu e tipărită până la volumul 735 din cele aproximativ 1243 de volume. Promisiunea editorului este una de mare bucurie: întreaga bibliotecă a lui Eminescu va fi tipărită până în jurul datei de 20 noiembrie, anul acestei. Pot să fac și o mărturisire că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dorește foarte mult să tipărim întreaga bibliotecă a lui Eminescu înainte de 1 decembrie 2025.

În Arhiva Eminescu vreau să tipăresc câteva zeci de cursuri manuscris ale profesorilor lui Eminescu la Universitatea din Berlin.

În ceea ce privește Transcrierea manuscriselor Eminescu este probabil cea mai grea încercare a erudiției românești. Eu am lucrat vreo 35 de ani pe manuscrisele Eminescu și am identificat cele mai grele texte germane. Așadar, nu pot greși. Așa cum ți-am mai spus, dragă Victor, în afară de descifrările unor mari germaniști, sunt transcrieri cu mari greșeli în limba germană. I-am spus harnicului meu prieten D. Vatamaniuc că sunt chiar cuvinte inventate în limba germană, unele având câteva zeci de litere. Transcrierile din Gramatica sanscrită pornesc cu nouă greșeli chiar de pe prima pagină. Amita Bhose știa bengali, nu sanscrită. În carte ei Eminescu și India nu a reușit să identifice nici un text de filosofie indiană aflat în Eminescu. În ce-l privește pe eminescologul minor Petru Creția, acesta a plagiat chiar din Constantin Barbu două identificări de texte germane scriind că el le-a identificat „independent de Constantin Barbu", dar cu câțiva ani mai târziu... Nu s-a sfiit nici să copieze pagini întregi dintr-o traducere din franceză în română din Cioran. Iar când a tradus din Platon, vânătoarea de ființă a devenit vânătoare de realitate. Și ca să terminăm cu amuzamentele literare, Nicolae Manolescu nici nu i-a deschis cartea Norii și i-a lăudat această cărticică ridicolă crezând că este o adunătură de poezii. Erau așa-zise notițe de buletin meteorologic...

Revenind la problema transcrierii manuscriselor Eminescu, voi publica vreo zece volume cu cele mai grele texte. Așa cum știi am publicat lucruri grele în cele 20 de volume din Arhiva Eminescu. Transcrierea integrală a manuscriselor Eminescu nu o voi executa decât dacă vreo entitate statală românească va plăti un contract de 3,9 milioane de euro. Dacă nu, îți spun de acum, vor rămâne în obscuritate mintală vreme îndelungată. Eu aș nevoie de trei ani de editare. De vreo zece colaboratori excelenți și aș tipări cele 15.000 de pagini într-un tiraj de câte 1000 de exemplare fiecare volum. Cărțile tipărite ar trebui să fie filă pe filă cu manuscrisul, și același format. Deși sunt un ins de un optimism irațional, acest proiect cu bune resurse statale nu se va realiza niciodată!

Victor Roncea: Dar ce vești îmi puteți da despre Monumenta Mongoliae Historica? Știu că întreaga lucrare este pregătită și ați imaginat-o în 1000 de volume de documente fenomenale în facsimil color. Vreau să spun cititorilor noștri că la invitația forurilor culturale mongole de la cel mai înalt nivel, după întâlnirea și interviul din România cu celebrul poet mongol Mend-Ooyo Gombojav, am fost de față la onorurile cu care ați fost întâmpinat de Președinția Mongoliei și marii lor savanți, după întâlnirea pe care ați avut-o cu actualul Dalai Lama. Acum vreau doar să îmi spuneți câteva cuvinte fiindcă aș vrea să avem un dialog special despre aceste mare și dificil proiect, ocazie cu care vom publica și o serie de fotografii și filmări din marele leagăn al lui Ginghis Han.

Constantin Barbu: Având experiența din Monumenta Romaniae Historica (pentru care am un contract de 3000 de volume, format A4 cu Academia Tomitana), nu mi-a fost teamă de Monumenta Mongoliae Historica. Chiar dacă manuscrisele sunt în vreo 14 limbi și 12 alfabete, de o dificultate fenomenală. Întrucât ar fi bine sa facem o convorbire specială despre acest proiect. Proiectul l-am discutat cu președintele Mongoliei și cu președintele Academiei de Cultură și Poezie și am prezentat savanților mongoli primele 863 de volume care sunt ca și pregătite pentru tipar. În această vară tipăresc primele 100 de volume și chiar în timp ce realizăm convorbirea Editura Revers tipărește primele zece volume. Acest proiect este absolut fabulos și este extrem de dificil. Tocmai de aceea mi-am aprins singur mintea și în mod sigur voi duce la capăt Monumenta Mongoliae Historica. Sunt bucuros că în documentele ce le voi publica există și manuscrise în sanscrită, chiar din maeștrii buddhismului mahayana pe care eu îi iubesc nespus, ei fiind cei care mi-au aprins mintea mea atât cât este și nu este. Sunt genialissimi. În convorbirea ce va urma vreau să publicăm câteva facsimile colosale și câteva fotografii de la întâlnirile pe care le-am avut în Mongolia. Multe dintre fotografii fiind executate chiar de tine. Sunt bucuros pentru ce mi s-a spus: că în orașul care se va ridica pentru Gingis Han se va construi o bibliotecă fenomenală care va conține cele 1000 de volume din Monumenta Mongoliae Historica și va adăposti 397 de hărți capitale ale Mongoliei. Scrisori (înalte de 3-4  metri) ale hanilor mongoli către Papa din Vatican sau către regele Franței. Ca să mă bucure, președintele Academiei de Cultură și Poezie, marele poet Mend Ooyo Gombojav, un redutabil candidat la Premiul Nobel pentru Literatură, mi-a mărturisit că voi putea planta în Mongolia un copăcel, exact lângă copăcelul plantat de Papa Francisc...

Dă-mi voie, dragă Victor, ca o mică introducere, să-ți prezint primele zece volume din Monumenta Mongoliae Historica.

PDF AICI!

Victor Roncea: Trebuie să recunosc, domnule profesor, că este o mare aventură... Și acum, câteva din versurile Dvs:

 Din volumul 36.

3502

 

 

să răsară cartea

să facă

umbră-n soare

și nihiliștii stranii

să-nceapă recitarea

în sunet inversat

 

apoi

atît:

delir desfigurat

și jertfă

ca să fie hotare negre

de unde

să nu se mai scrie

nimic

în limba veche

 

 

3503

 

 

muribunzii cînd află

se exilează

 

ei află versul din frunte

și văd

că e identic

cu versul din urmă

 

în roza neagră

voi arde

fără să se termine arderea mea

vreodată

 

 

3504

 

 

spulberătoarea-

mi arată palimpsestul

și eu tremur

văzîndu-mă pe mine însumi

cum pun

mîna mea

pe cutremur

 

e-n toată galaxia

și nu pot

decît cu greu

să-l țin în mînă

și să-l sugrum încet

 

 

 

 

3598

 

 

chiliocosmul e

doliul acestui poem

care cade

în gura laniakeii

unde a mai rămas lumină

 

acum

în versiune mentală

tu Angela

ești cea mai frumoasă

și în ochiul tău stîng

vei ascunde

sistemul solar

 

Din volumul 37.

 

3601

 

 

să zboare cartea-n țăndări

dacă e-n formă

de craniu

și de oase de om dispărut

 

dar ar fi mai bine

să coboare îngerul

cu purpura-nfricoșătoare

– să ardă mintea !

să fie crima mai clară

că

da

e crimă creația

mai cumplită decît orice sfîrșit al ei

 

mă gîndesc

că stau degeaba-ntre oglinzi

și le sparg

cînd mă văd

 

 

 

3602

 

 

o, decreația

poemul meu sărac

tu ai totuși gustul vieții

că și viața e o moarte

dar are

mai multe versuri

și fiecare vers

nu e decît o versiune neagră

din sistemul cruzimii

pe care

eu singur pot să-l

țin

agățat în poemul vieții

 

e straniu și cumplit

și se-nvîrte

ca o spirală stricată

 

 

 

3607

 

 

era septembrie

cea mai frumoasă femeie

apărea

ea schimba lumea

și lumea nu se schimba

 

ce e drog însă durează

– ca și durerea

 

eu delirez acum

în versuri

cînd nu trag cu săgeata în vid

 

 

3611

 

 

greu îmi este

să ascult cu îndurare

vocea mea

recitînd în craniu

versuri negre

pînă zboară țăndările

de craniu –

pînă zboară toate

țăndările

și se curăță lumea

și la sfîrșit

rămîne ceea ce se credea că este :

poem sărac

 

 

3614

 

 

cea cu ochi blînzi

și preafrumoasă

citește supracartea la sfîrșit

 

ea vrea să vadă

cum devine cartea o ființă

dacă devine

 

angelus n-a reușit

și vrea să-mi spună

că n-am sfîrșit

scrisul negru

 

Angelei, ei, îi pare

rău să-mi spună

că nici la sfîrșit

cartea

nu devine ființă

 

 

Din volumul 38.

 

 

3701

 

 

cartea cînd cade în vid

n-are-ncepătură

sînt sunete violente

într-unul

 

Domnul îndură tot

altceva nu se poate

– nici desprinsele

cînd cad din abis în abis

 

mîna e departe

și atinge starea de moarte

 

e mîna mea dreaptă

cu care scriu

aproape către nimeni

 

 

3702

 

 

e greu să scrii

un vers

mai bine te iscălești

pe o bucată de vid

în clipa

cînd pare o foaie

 

 

3705

 

 

scriu de mult timp

cartea de deasupra

prăpastiei

 

jos în groapă

sînt singuri

nihiliștii tricolori

 

ei

așteaptă o foaie cu versuri

să le-nvețe

 

 

3707

 

 

la ultima revoluție

vor veni iar

împărătesele virgine

 

ele vor trece pe lîngă

fanfară

și vor arunca toba

în mijlocul

celor o sută de instrumentiști

 

poetul nu știe cîți sînt

dar

va veni prostul

să-i numere

 

va fi sărăcie

nicio răzgîndire

 

nu va vomita

nimeni

în matrioșkă

 

 

 

3710

 

 

dacă bat un cui în vid

toate cărțile se-nchid

vidul este orice carte

care nu cunoaște moarte

și întotdeauna zboară

pînă e a doua oară

orice carte ca un vid

cînd luminile se-nchid

să ascundă în scriptoriu

biblionul iluzoriu

unde cărțile se-nchid

unʼ se bate cuiu-n vid

 

Din volumul 39.

3807

 

nihilistul venise-

napoi

cu o singură literă

și

scria toate cuvintele

cu

o singură literă

 

era singurul

și se excită

trecînd în vid

pe lîngă mine

 

 

3808

 

 

o, versiunile periculoase

nu sînt

imaginate de nimeni

versiunile periculoase

ele înfloresc

pînă cînd miros

ca florile de tei

în care fără să știe

se leagănă eonul

tău

 

da

și-autoversiunea e o nebunie

chiliovers

deodată

 

e straniu –

dar dacă este –

bine că este

mai degrabă 

 

 

 

 

 

3814

 

 

imaginarii bolnavi

înălțau de zor

ceva

pentru poeții muribunzi

 

erau cei ce

credeau

în descompunerea care să inverseze timpul

fără

știrea nimănui

 

și fără știrea nimănui

să mărească

vidul cu care ajung la tine

draga mea

dragă

 

 

Din volumul 40.

 

3903

 

 

leonardo pierdea schițe

multe

într-o singură minte

 

dar matrioșka

excita colecțiile care ardeau neantul

 

se termina hîrtia

odată cu mine

și erau unii

care strigau în gura mare

chiar așa

 

 

3905

 

 

eu aprind lumînările

de unul singur

pînă văd singurătatea

din cauza

lumînărilor

 

acum

sînt toate

lumînările-aprinse

și eu

mă uit prin cartea obscură

unde o sabie singură

decapitează

 

 

3906

 

 

nebunii aveau nume

care se repetau

 

repetiția îi făcea reali

și le dădea

formă de fluturi

 

atunci erau extatici

și aboleau

gravitația

pînă cînd

rupeau imaginația

tu însă îmi arăți

gaura din creier

unde

chiliocosmul e o clipă

 

 3907

 

 

scriu versuri ca să

fii mireasă

cu cer alb albastru

și astru

 

 

3912

 

 

în creier frica verde

era pleoapa smintitului

 

față în față

era supraomul

cu paharul lui gol

 

maeștrii vechi

se toceau

deși se mai tociseră

cînd nu se schimbau

multe

deși erau aceleași galaxii

 

 

Din volumul 41.

 

 

4001

 

 

mi-e frică de începutul cărții

de începutul ei periculos

nu

de carte –

acum știu :

carte nu există

fiindcă nu există „există”

 

e doar o melancolie

în vîrful căreia

fîlfîie steagul creierului

care nu mai e purpuriu

și nu posedă

limba ce se-ntoarce

nici din spectrărie

nici din nihilie

 

 

4002

 

 

anarhiștii de mahala

cu moartea se

certau

aproape des

pînă-ncepea să plouă

 

într-o fereastră

perdeaua flutura

ca să treacă prin ea

sunetul de muzică bună

care

a nu știu cui era

 

dar vîntul bătea

că altfel

nu flutura perdeaua

și sunetul nu trecea

și poemul nu era

 

 

4003

 

 

învățătoarea a-mbătrînit

și rîde de mine

că

nu mai sînt fenomen

și nu mai am

nici cadavre de ceară

la schimb

 

eu

nu mai zic nimic

din întîmplare

 

borges vine și-mi

ia neanții

și nu se vede că sînt ai mei

 

 

4005

 

 

nihilița schelălăie

în locul ei

și nu mai numără nimic

de cînd a aflat

că toate sînt una

 

acum doar

se gîndește cum să se audă

pînă-n străvechime

unde

nu existau fenomene

 

 

 

 

4006

 

 

în craniul unuia

erau imperii

stoluri

 

numărul de numărare

nu-l avea

decît tînărul inchizitor

 

nu știa decît el

că știam numai

eu și el

 

era un fel de

supraînvățătură

care nu se mai

termina

 

însă apoi

părea o crimă

pînă era

cu existențion

 

 

 

Din volumul 42.

 

4104

 

cometele negre

sînt dintr-un singur

material periculos

 

seamănă cu moartea

avînd o cauză-n văzduh

 

cauza

are o altă cauză

și n-are nimeni formula

eclipsei din sistemul cruzimii

și e vopsea ca o nihilie

 

eu scriu degeaba

pe pămînt

mai întîrzii

ca să-i văd ochii Angelei

și

plîng cu plîns dement

și nici el nici eu

n-auzim niciun plîns

 

 

4105

 

 

nici să mîzgălesc neantul

nu mai pot

nici în manualul de autopsie

n-am mai scris de mult

 

am pierdut

șirul secolelor

pe care nu le mai am

 

acum

țin vidul în gură

și cred că-l țin degeaba

 

4109

 

eu numai pe meteorit

am autoportret

cu poem distrus

 

pe de rost

îl las la cadavre

analfabeții așteaptă

să-l recite vreun înger

cu-aripile

și ei să aplaude

cu o singură mînă

deodată