Contraatacul lui Donald Trump la Lovitura de Stat. Ce șanse are să învingă

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un editorial de Guy Millière în Dreuz tradus de Adrian Pătrușcă pentru evz.ro, cu care ActiveNews a stabilit un parteneriat. Autorul, Guy Millière, (specializare: economie, geopolitică), deține trei doctorate, este expert în domeniul bioeticii și profesor la Universitatea din Paris VIII Istorie a Culturilor, Filosofie de Drept, Economie a Comunicării și lector senior la Sciences Po, precum și profesor invitat în Statele Unite. 

 

Doresc să enunț aici trei sau patru puncte importante.

Mai întâi, Joe Biden nu este mai președinte al Statelor Unite decât sunt eu rege al Franței sau șef al vreunui trib papuaș.

I s-a inventat noțiunea de „Birou al Președintelui ales”, deși niciodată în istoria Americii nu a existat un „Birou al Președintelui ales”.

I s-a construit un decor de carton într-un hangar, lângă casă, pentru ca el să creadă că e adevărat. Decorul mi se pare puțin cam mare, pentru a putea să se întoarcă în subsolul casei, unde are toate șansele să revină în ianuarie.

Sigur, a avut loc o fraudă electorală de o amploare imensă: Democrații chiar au făcut ceva „di granda”. Au făcut să voteze mii de morți și mi se spune că, în Philadelphia, însuși Benjamin Franklin a votat cu Democrații, dar rămâne de verificat, deși nu m-ar mira.

Foto: Reuters via VOA

Democrații au utilizat buletine false de vot, au folosit softuri sofisticate, care permit să treacă mii de voturi de la o coloană la alta.

Au folosit și metode mai artizanale: falsificare de semnături, aruncarea la gunoi de buletine valide.

Au beneficiat de complicitatea tuturor marilor organe de presă americane, a Twitter, Facebook, Google și Wikipedia.

Dar dacă au crezut că frauda va trece neobservată, s-au păcălit.

Și, mai ales, vrând să fure alegerile, s-au pus cu cine nu trebuia. Donald Trump nu este genul de cârpă Mitt Romney sau Jeb Bush. Este cineva care se bate și care are energia necesară. Și inteligența necesară.

Cred că lucrurile vor lua o turnură proastă pentru Democrați, ceea ce și începe să se producă.

Democrații îi cer lui Trump să „conceadă”: asta te face să zâmbești, cunoscându-l pe Trump.

Curtea Supremă a SUA a cerut ca voturile sosite după 3 noiembrie, ora 20.00 în Pennsylvania, să nu fie numărate și să fie puse deoparte, iar acest lucru va determina ca Pennsylvania să treacă de partea învingătorului, Donald Trump.

Decizia luată în privința Pennsylvaniei constituie jurisprudență și trebuie aplicată în toate statele cu rezultate ligioase, în special Michigan și Wisconsin.

În Georgia, autoritățile locale au preluat inițiativa și au decis să procedeze la o renunămare a voturilor, excluzându-le pe toate sosite după data și ora limită.

O decizia asemănătoare va fi luată aproape sigur și în privința Arizonei.

Rudy Giuliani, fost procuror, fost primar al New Yorkului, avocat al lui Donald Trump, a depus un set de plângeri la Philadelphia și Pittsburgh, iar judecătorilor le va fi greu să nege evidența, când Giuliani va veni cu dovezi numeroase.

Ministrul Justiției, William Barr, a declanșat o serie de anchete și a declarat că nici un rezultat nu poate fi validat pentru moment. Mii de responsabili de birouri de vot Democrați, de agenți de numărare Democrați, de responsabili de primării îi vor vedea venind la ei pe agenții FBI, ai ministerului Justiției și ai ministerului Securității Interne și vor trebui să răspundă sub jurământ tot ce spun în schimbul bunăvoinței justiției, și este foarte probabil că mulți dintre ei vor vorbi.

Se pregătesc și alte acțiuni. O mare manifestație este prevăzută sâmbătă la Washington, la care Donald Trump va vorbi.

Cele mai recente mesaje ale sale sunt elocvente: înainte de a merge senin la golf sâmbătă, el a postat pe Twitter: „I won, by a lot.” Am câștigat de departe.

Marți, 10 noiembrie, el a zis: „Wait until you see what is coming”. Așteptați să vedeți ce urmează. Și Donald Trump nu vorbește niciodată fără sens.

Răspunzându-i unui ziarist care îi vorbea despre tranziția de putere către Democrați, secretarul de stat Mike Pompeo a răspuns că va exista o tranziție lină la putere către o a doua administrație Trump în ianuarie.

Și nici Mike Pompeo nu vorbește niciodată fără sens.

În ultimă instanță, Curtea Supremă va fi chemată să tranșeze, ea este gardianul instituțiilor: ea are un judecător de o excepțională calitate, Clarence Thomas, pe care Joe Biden a încercat să-l linșeze în 1991.

Iar Clarence Thomas știe cu exactitate cine este Joe Biden.

Curtea Supremă numără o majoritate de judecători care respectă Constituția și aceasta nu intenționează să îngroape fraudele și să transforme Statele Unite într-o anexă a Venezuelei.

Este nevoie de 270 de mari electori pentru a fi ales președinte. Dacă nu luăm în seamă decât cifrele validate, Joe Biden are 226. Donald Trump are 232.

Ar fi foarte uimitor dacă Pennsylvania nu va trece de partea lui Trump, ceea ce îl va aduce la 252. Georgia ar duce totalul la 262. Arizona la 279. Ar fi suficient.

CNN, Associated Press, și Fox News, care a basculat puternic spre stânga și a pierdut sâmbătă două treimi dintre telespectatori, spre marea bucurie a Newsmax, continuă să-l plaseze pe Joe Biden deasupra pragului de 270, într-o manieră total arbitrară, cel puțin pentru moment.

New York Times și Washington Post și toată presa franceză (și europeană) se agață de cifrele CNN, AP și Fox News, și spun că Biden este al 46-lea președinte.

Aceasta se numește a vinde blana ursului din pădure. Iar a vinde blana lui Donald Trump este o mare îndrăzneală.

Dar se numește și îngroparea unei acțiuni scandaloase pe care am numit-o lovitură de stat. Astăzi sunt mare șanse ca lovitura de stat să fie ratată.

Dacă Donald Trump va rămâne președinte, vor fi răcnete ale Stângii, revolte de stradă cu siguranță. Aceasta va arăta și mai mult chipul hidos, mârșav, nebun, veninos, execrabil al Stângii.

CNN, AP, Fox, New York Times, Washington Post și toată presa franceză (și europeană) vor spune că Trump este un uzurpator.

Aceasta nu va schimba absolut nimic față de ce zic despre el din 8 noiembrie 2016. Vor fi doar câteva cuvinte în plus la vocabularul lor infect.

Aș folosi bucuros vechiul proverb: câinii latră, caravana trece, dar asta ar însemna să insult câinii, care au mai multă cinste decât jurnaliștii de stânga.

Șefii de stat și de guvern care s-au repezit să-l declare pe Donald Trump eliminat fără a aștepta rezultatele oficiale se vor dovedi că nu au stofă de oameni de stat și vor fi făcuți complici la lovitura de stat ratată.

Donald Trump nu va uita.

Există și posibilitatea ca lovitura de stat să reușească, dar, dat fiind ce am scris aici, mi se pare puțin probabil. Instituțiile americane sunt solide. Au rezistat la războaie, și au trecut chiar peste un război civil.

Vreau să cred că vor rezista și la o lovitură de stat, prima din istoria Statelor Unite.

Sunt mult mai puțin pesimist decât în urmă cu câteva zile. Și repet ce am mai zis: ca un om senil, profund corupt și sprijinit de China mi se pare de neconceput.

Statele Unite au în prezent unul dintre cei mai mari președinți din istoria lor, iar în fața lor se află o bandă de infractori.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)    |    RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews

Pentru știri necenzurate abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • SandaManda 13.11.2020 01:53
    • O dovada de frauda la voturi in America
    •  
    • Comunistii demonocrati cum au furat in statele cheie.
    •  
    • https://www.youtube.com/watch?v=ficae6x1Q5A
    Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
  • A.C. 13.11.2020 04:36
    • Buna analiza si datatoare de speranta pentru toata omenirea. Sunt dovezi irefutabile ca s-a furat masiv la alegerile din SUA. Cu cat declaratiile din presa vizavi de presedintele Trump sunt mai violente, mai jignitoare, mai dispretuitoare, cu atat ne dam seama ca Donald J. Trump a castigat alegerile.
    Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
  • Rusi 13.11.2020 15:24
    • Credeati ca numai noi avem falitii nostrii ,precum Clotilde Marie Brigitte Armand ,plicusor ban sau klauss sparanghel? Au si americanii,si i-au exportat la noi ca sa scape de ei..
    Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Secțiuni: Opinii

Persoane: Donald Trump Joe Biden

Locații: SUA

Subiecte: US Elections

Tip conținut: Opinii