Sunt dr. în metrou și vă spun sigur că ori apeși ori nu, ușile se deschid când trebuie. Ne așezăm pe același rând de scaune și tipa, cu arătătorul în sus, se caută cu febrilitate în geantă. Scoate un șervețel umed, se șterge, scoate un gel și se dezinfectează. În dușmănie. Respira, de ziceai că face Lamaze: phu, phu, phu. O întreb care-i problema.

 

„Sigur m-am infectat! E cumplit!”. Zic să încerc să-i curm suferința și scot din geantă un flacon opac în care am spirt. „Haideți că vă dau eu ce ceva, e o soluție minune”. Se uită neîncrezătoare la mine, dar întinde degetul. Îi dau două fâsuri. Îmi șoptește: „Să știți că mă tem, chiar dacă sunt vacc. Și cu booster”. Mă aplec un pic către ea, cât să nu o bag în boală, și îi arăt patru degete: „Eu, de 4 ori”. Face ochii cât cepele și mă întreabă, din priviri, cum. „Pe pile”, îi șoptesc eu. „Se poate?”, întreabă ea plină de speranță. Dau din cap că da. După care, scot telefonul și citesc două știri. 

Că la fisc, astăzi, a treia zi din an, au fost cozi uriașe, că oamenii voiau să dea bani la stat. Chiar dacă beneficiază de reduceri până la sfârșitul lunii martie. 

Și că o femeie din Italia a murit din cauza vaccinului. Ministerul Sănătății le-a răspuns urmașilor, la o sesizare, că nu-i treaba lor, a autorităților, că vaccinul nu e obligatoriu, deci a făcut-o pe barba ei. 

La Victoriei, tipa a coborât, nu înainte de a-mi arunca o privire plină de respect.