Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

La prima interacțiune, indirectă, George Simion m-a iritat. Era cu covidul, cu isteria, toți eram cu capsa pusă. Treceam prin piața Victoriei și era autocarul lor acolo. L-am văzut cum se agită și mi s-a părut că dă ordine celorlalți. Când m-am apropiat l-am auzit țipând: „Hai să facem, hai să punem aia, hai să...”. El nu stătea cu mâinile în sân, ci făcea. Dar, nu știu, mi s-a părut excesiv de autoritar.
Apoi, cineva mi-a transmis că vrea să vorbească cu mine și-mi dă numărul lui de telefon. „Să mă sune, dacă vrea. Eu nu-l sun”.
M-a sunat. Eu, scorpie, zic: „Ia să-l pun eu la punct pe dictatorul ăsta!”. Și l-am cam luat la 11 metri. Ca la stadion. Și-atunci m-a uimit pentru prima dată. Mi-a spus ce vrea. Nu era nici obraznic, dar nici milog. Era ferm.
După aceea, încet, m-am convins. Era mereu dispus la dialog, deși cel mai des aveam ceva să-i reproșez.
Aveam odată întâlnire cu el. Era pe la primărie, că nu obținea nu știu ce autorizație. Mi-a dat 5 mesaje să se scuze că întârzie.
Mi-a adus șapcă din America. Cu MAGA.
Când a fost lansarea pentru europarlamentare, la Arenele Romane, în mijlocul evenimentului, a stricat petrecerea. S-a urcat pe scenă, și-a suflecat mânecile și a spus: „Mergem la Pechea!”. Toți ai lui, lângă care eram, se uitau uimiți unii la alții. Doamnele și-au scos pantofii cu toc și au zis: „Hai să mergem, dacă așa zice Simion”.
M-am întâlnit cu Ilinca și am colindat cu ea printr-un târg. Prin ea, am reușit să-l înțeleg și mai bine pe George. Dar și mai bine, prin ochii mamei lui, la un eveniment. Stăteam lângă ea și o studiam. Băiatul ei era pe scenă (acea dezbatere maraton) și, firesc, îl privea cu drag și cu mândrie. Când el a spus că îl doare piciorul, privirea ei l-a învăluit protectoare.
Nu creionez portretul unui sfânt, nu sunt sedusă de George Simion. Are păcatele lui. (Da, știu, voi, cei care-l detestați sunteți icoane). Cred că este prea tânăr pentru o poziție atât de mare, însă tinerețea îi conferă și forța și inconștiența de a lupta. Și sunt convinsă că lupta lui este pentru bine. Țara asta are nevoie de un Nayib Bukele. Și doar el poate fi.
Dragă George, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Dacă vei câștiga, îți voi spune „domnule președinte”.
Poate că te voi critica, dar măcar cu asta te-ai obișnuit.
Dacă Sistemul va fi mai puternic decât voința oamenilor, nu vei câștiga și îți spun, de pe acum, că sunt onorată să îți fiu alături. Până la capăt.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)