Cora Muntean: Fiul și tatăl

Azi am trecut de două ori prin parcul Bazilescu și m-am întâlnit cu doi oameni care mătură. Prima dată, am dat de ei pe o alee. Cel mai în vârstă stătea pe un dîmb lângă măturoiul verde neon și cel tânăr mătura. Domnul în vârstă dădea indicații: „Vezi că acolo nu-i bine, mai dă o dată! Mai cu suflet, băiete, mai cu suflet!".
La întoarcere, cei doi erau pe la mijlocul parcului. Domnul mai în vârstă stătea, de data asta pe o bancă, ținea măturoiul de coadă și tânărul mătura. Evident, cel în vârstă dădea indicații. Poate că m-am uitat lung, că tânărul m-a privit contrariat și mi-a spus: „E tata, doamnă! Lăsați-l să stea, că toată viața a dat cu mătura după domni și doamne ca dvs.”.
Și s-a dus la el, l-a cuprins protector de umeri, iar bărbatul a surâs. Surâsul tatălui care își vede fiul împlinit, chiar dacă nu e nici un medic renumit, nici un inginer de top. E doar fiul lui, un om care mătură după noi.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Social
Persoane: Cora Muntean
Locații: București
Subiecte: oameni împliniți
Organizații: Cristoiu Blog
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)