ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Când s-a clătinat, am stat în spatele lui și am întins puțin mâna spre el, dar a reușit singur. Ne-am prins amândoi de bara din mijloc și m-a întrebat ceva. Nu am înțeles și nu doar din cauza măștii. Pe care erau două urme de degete negre, parcă funingine. Și-a dat puțin masca la o parte și m-a întrebat de stația 1 Mai.
 
Atunci i-am observat gura strâmbă, pe care, repede, și-a ascuns-o sub mască. I-am spus că la a doua stație, Basarab, trebuie să schimbe, și că și eu cobor acolo. I-am arătat un scaun liber, dar a dat din cap că nu stă. Privea, prin geam, întunericul din tunel. La Basarab, toți au trecut pe lângă el, mai să-l spulbere. Nu putea mai repede, se chinuia să-și facă piciorul stâng să-l asculte. Purta adidași albi, ușori. Nu călduroși, dar, probabil, piciorul stâng nu simțea asta, iar dreptul era prea concentrat să-l ajute în echilibru. 

Stătea pe peron și privea. De această dată, nu întunericul, ci peretele gol și rece de peste linie. Când a venit trenul, s-a chinuit să-și treacă piciorul stâng în vagon și s-a așezat pe un scaun. Eu, lângă el, câteva scaune mai încolo. Și-a deschis rucsacul și privea, zâmbind cu ochii, în el. A scos, cu două degete negre, murdare de funingine, o pungă transparentă în care era un ursuleț. Din pluș, alb ca spuma laptelui. Mi-a surprins privirea și mi-a spus, trăgându-și puțin masca: „L-am luat pentru fetița mea. Va fi tare fericită”. M-am tras mai spre el și am aflat că a fost la cineva să muncească și așa a reușit să ia ursulețul. La 1 Mai, tot la muncă merge. Mi-am deschis geanta, dar nu am apucat să fac nimic. A întins mâna murdară spre mine, dar la jumătatea drumului s-a oprit, să nu mă atingă: „Să nu-mi dați bani! Sunt doar semi-paralizat, nu cerșetor. Mâinile, și mi-a arătat palmele, le pot folosi”. „A, nu, am încercat eu să mă scot, deși bani voiam să-i dau, căutam o mască. Poate am una nouă și v-o ofer”. „O mască, da. Asta e cam murdară”. I-am dat masca, s-a întors puțin cu spatele spre mine și și-a schimbat-o. Cea veche și murdară a împăturit-o atent și a pus-o în rucsac. „O spăl diseară”, a spus el. Se apropia stația 1 Mai. S-a ridicat cu greu, și-a tras piciorul stâng ca pe o ghiulea și s-a întors spre mine. „Sănătate! Să aveți o zi bună!”. „Îmi pare rău că nu am o jucărie la mine”. „Poate altădată”. S-a oprit pe peron și privea scările spre care trebuia să se avânte. Trăgându-și piciorul stâng lângă cel drept, de parcă se pregătea să escaladeze un munte. 

Am intrat într-un magazin și am cumpărat o păpușă mică, pe care o voi purta mereu cu mine.