Dacă tot a fost înhățat Musta pentru o găinărie, să ne reamintim de teroarea pe care cioclii apocaliptici au răspândit-o. Mă bucur enorm că am scris o carte în starea de urgență. Sper ca mărturiile mele să folosească urmașilor.

La magazin:

„Azi, de pildă, pe rîndul dintre rafturi m-am întîlnit cu un domn. Amîndoi era s-o rupem la fugă înapoi, că nu puteam trece unul pe lîngă altul, nu era un metru jumătate spațiul. Apoi ne-am întors fiecare cu fața spre rafturi și am trecut unul pe lîngă altul. Timp în care pe fiecare pachet de pe raft am văzut milioane de covizi care se holbau la mine”.

Acasă:

„Pășesc direct pe cârpă, închid ușa, îmi dau jos cizmele și, cu mânuțele în aer, merg direct la baie. Mă spăl în disperare. Apropo, am un telefon care se poate debloca și cu amprenta. Nu mai funcționează. Amprenta, zic. Îmi dau haina jos, duc poșeta și plasa în bucătărie și scot cizmele pe balcon. Unde am o altă cârpă cu clor. Mă duc iar la baie și mă spăl. Dezinfectez telefonul, poșeta, punga și ce am în pungă. Dezinfectez cheile și stau ca proasta cu soluția în mână să îmi amintesc ce am mai atins înainte să mă spăl. (26 martie, 2020)

„Nu suntem la un pas de nebunie, o trăim cu disperare!

De când a început toată această nebunie am avut multe rezerve. Nu am pus la îndoială existența virusului, nu am zis că e o conspirație mondială, dar am ridicat sprânceana la imensa manipulare. (...)

Societatea se canibalizează și suntem abia la început. O asistentă din Galați care lucrează la Spitalul de Boli Infecțioase nu este „înger în alb", ci demon în ochii vecinilor ei. Precum Ku Klux Klanul, aceștia i-au aruncat cu clor pe ușa apartamentului, iar din magazinul de lângă bloc a fost dată afară. Vecini pe care-i cunoaște de 20 de ani. (2 aprilie, 2020)