ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite, schimbările ar putea viza în principal politica internă americană și, într-o anumită măsură, politica externă. Cum s-ar putea materializa aceste schimbări în practică?

Înfrângere taberei republicane nu înseamnă neapărat sfârșitul influenței lui Donald Trump. Președintele dispune în continuare de mijloace importante de acțiune, în special în domeniile diplomatic, comercial și militar.

Prin urmare, trebuie să facem distincția între slăbirea poziției sale în Congres și capacitatea sa de a-și impune în continuare prioritățile. Ceea ce este clar este faptul că în fața unui Congres condus de democrați, Trump va avea mai multe dificultăți în a promova legi importante, reforme sau bugete.

Democrații vor frâna unele dintre inițiativele sale, fără a dispune însă de libertate totală pentru a-și aplica propriul program.

Mai ales dacă ne gândim că, președintele ar putea recurge la dreptul său de veto.   

Această situație semăna mult cu o „coabitare” conflictuală între Casa Albă și Congres.

Problema centrală ar fi atunci aceea a compromisului.

Ar accepta Trump să facă concesii democraților pentru a obține anumite rezultate? Sau ar prefera să mențină confruntarea pentru a-și mobiliza alegătorii și a atribui adversarilor săi responsabilitatea blocajelor?

În această a doua ipoteză, Statele Unite ar putea traversa o perioadă de paralizie legislativă. Acest lucru nu ar însemna încetarea completă a activității publice, însă ar îngreuna luarea deciziilor care necesită un acord între cele două puteri.

Lipsit de o majoritate favorabilă, Trump ar putea încerca să guverneze mai mult prin decrete și decizii administrative. Metoda i-ar permite să urmărească anumite priorități, în special în materie de imigrație, reglementare și comerț.

Însa are si limitele sale: un decret nu înlocuiește întotdeauna o lege și poate face obiectul unor  contestații în instanță.

În cazul în care dezacordul dintre președinte și Congres blochează orice activitate, ar putea fi inițiată o procedură de destituire, iar dovezile privind îmbogățirea unei părți din familia sa ar putea constitui probe greu de contestat de către Trump.

Trebuie adăugat, de asemenea, că în următoarele două luni, până la 3 ianuarie 2027, data la care noul Congres american își va prelua funcțiile, Trump va putea face ceea ce crede de cuviință și va putea acționa cu mare rapiditate.

O politică externă dominată în continuare de principiul „America First”

Pe plan internațional, o slăbire a poziției sale pe plan intern nu ar conduce neapărat la o scădere a reactivității lui Trump. Dimpotrivă, acesta ar putea căuta rezultate diplomatice capabile să-i consolideze imaginea de lider capabil să încheie acorduri. Relațiile cu China, Rusia și țările europene ar rămâne astfel domenii privilegiate pentru exercitarea presiunii economice și politice.

Această orientare se înscrie în ceea ce putem numi doctrina Trump; doctrina se bazează pe prioritatea acordată intereselor naționale, economice și de securitate ale Statelor Unite. În această concepție, angajamentele internaționale și alianțele trebuie evaluate în primul rând în funcție de ceea ce aduc concret țării.

Cooperarea nu este neapărat respinsă, dar devine mai condiționată: ea trebuie să producă un avantaj tangibil pentru Washington. Acordurile bilaterale, sancțiunile, taxele vamale și presiunea directă dețin un rol central în această abordare.

Și pentru a-și pune în practică doctrina, Trump a utilizat o diplomație tranzacțională, în cadrul căreia fiecare partener este invitat să facă concesii în schimbul unui sprijin, al accesului la piața americană sau al unei garanții de securitate.

Astfel, relația de forță a devenit instrument esențial de negociere. Tocmai această combinație de selectivitate, presiune și imprevizibilitate, care face parte din doctrina Trump, îi îngrijorează pe anumiți parteneri.

Punerea capătului conflictelor pentru a construi o moștenire politică

În opinia mea, Trump va încerca din toate puterile să obțină acorduri privind Ucraina și Iranul înainte de sfârșitul mandatului său. El ar avea interesul să lase o imaginea a unui președinte care a redus angajamentele costisitoare și a obținut rezultate acolo unde alții (administrația Biden, UE) ar fi eșuat.

Această căutare a unei moșteniri politice l-ar putea determina să acorde prioritate negocierilor rapide și compromisurilor prezentate ca victorii americane. În același timp, îl va descuraja să se lanseze în noi aventuri militare. 

În orice caz, o dezescaladare ar putea prezenta avantaje economice: reducerea anumitor incertitudini, îmbunătățirea schimburilor comerciale și diminuarea riscurilor care apasă asupra sectorului energetic sau asupra investițiilor. Cu toate acestea, aceste beneficii ar depinde de conținutul acordurilor și de punerea lor în aplicare.

Dorința de a evita noi intervenții nu exclude, prin urmare, în sine, noi confruntări.

Confruntările Europei cu incertitudinea continuă 

Pentru Europa, această perioadă ar putea fi marcată de o incertitudine economică și geopolitică persistentă. Taxele vamale, condițiile de acces pe piața americană și repartizarea cheltuielilor de apărare ar rămâne surse de tensiune. Europenii vor trebui să se adapteze la un partener care ar putea solicita mai multe concesii, în timp ce sprijinul acestuia va deveni mai puțin previzibil.

În acest context, proximitatea politică dintre mișcarea trumpistă și anumite partide naționaliste europene ar putea, de asemenea, să capete importanță. Trebuie însă făcută distincția între o convergență ideologică, un sprijin public și o adevărată ingerință electorală. A afirma că Washingtonul va acorda un sprijin masiv tuturor acestor partide ar fi o previziune, și nu un fapt stabilit.

Dezbaterile privind statul de drept și suveranitatea națională ar risca, de asemenea, să se intensifice. Unii responsabili politici acuză instituțiile europene că își aplică principiile în mod selectiv. De exemplu, în Polonia și în România, Bruxelles ne-a arătat că este gata de orice. În Polonia a susținut o lovitură de stat organizată de premierul Tusk, iar în România a închis ochii în 2024 la lovitura de stat reușită.

Viitoarele alegeri parlamentare, de la sfârșitul acestui an și din 2027, din Europa ar putea modifica raporturile de forță, mai ales dacă la putere ar ajunge guverne mai apropiate de pozițiile lui Trump. În Spania, alegerile din această lună indică dreapta spaniolă ca sigură câștigătoare, ceea ce va conduce la o coabitare cu partidul naționalist Vox, fapt care va duce la ruperea așa-numitului „cordon sanitar”.

În orice caz, efectele alegerilor asupra Uniunii Europene ar depinde totuși de coalițiile formate, de politicile adoptate efectiv și de capacitatea statelor membre de a găsi compromisuri (a se vedea cazul Italiei).

Concluzie

O înfrângere a republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului nu însemna dispariția influenței lui Trump și nici  schimbare imediată a tuturor orientărilor americane. Este posibil ca aceasta să deschidă o perioadă de confruntare internă, însoțită de o diplomație mereu dinamică.

În opinia mea, miza ar fi mai puțin supraviețuirea doctrinei lui Trump, cât transformarea acesteia sub presiune. Un președinte slăbit în Congres ar putea căuta mai multe rezultate pe plan extern. Pentru Europa, provocarea ar consta atunci în menținerea cooperării transatlantice, consolidând în același timp capacitatea sa de a-și apăra propriile interese.

Profesor Vasile Neacșa

Bruxelles, 04.11.2026