Corina Știrb Cooper: Cum și când am ajuns la credință. Iisus a intrat în inima și în viața mea și nu-L voi mai lăsa să plece niciodată. MĂRTURISIRE

Am avut mereu, din copilăria foarte fragedă, o fire curioasă. Toată viața am căutat adevărul despre viață, despre moarte, despre sensul tuturor lucrurilor. Deși am crescut în comunism, bunicii mei mă duceau la biserică, dar învățătura de acolo nu am înțeles-o atunci și nu m-a putut satisface. Nu mă puteam mulțumi cu a accepta ceea ce mi se spune, ci trebuia să înțeleg singură, să găsesc sens și logică în învățături. La vârsta de vreo 13-14 ani, când plină de mândrie credeam că le știu pe toate, i-am spus cu emfază bunicii mele că Dumnezeu nu există. Așa învățasesm eu la școală.
Bunica a rămas cu gura căscată, a încercat să spună ceva dar nu a putut. În schimb lacrimile au început să-i curgă șiroaie. Se uita la mine și plângea. Nu am uitat asta.
Mai târziu am început să studiez teozofia, hipnoza, ezoterismul, să citesc despre religiile lumii. Citeam sute de cărți despre hipnoză, meditație, new age, ascultam sute de ore de podcasturi și înregistrări cu mari filozofi, teozofi, ocultiști. M-am specializat, chiar, în hipnoterapie, în Statele Unite. Doar creștinismul nu am simțit niciodată să-l aprofundez.
Credeam că prin asta îl voi cunoaște pe Dumnezeu și voi afla sensul vieții, liniștea și fericirea, adevărul.
Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine. A venit anul 2020, mă aflam în America. Și încă înainte de a începe marea schimbare mondială, când încă nu erau decât zvonuri de prin China, am avut revelația a ceea ce se întâmplă în realitate. Dumnezeu mi-a dat-o. Din momentul acela ochii mi s-au deschis larg și am văzut toate minciunile care ne-au fost inoculate încă de la naștere, sub influența nenumitului. Am devenit conștientă de ingineria socială complexă la care suntem supuși, de manipularea profundă, de Răul esențial care se manifestă în lume. Dar am vazut și Adevărul. Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, Adevărul despre Iisus Hristos, adevărul despre viața și mântuirea noastră.
De atunci, am avut revelație după revelație, Dumnezeu și-a manisfestat cu claritate prezența în viața mea, fără să-mi lase nici o urmă de îndoială. Miracol după miracol. Nu știu de ce a făcut-o. Nu pentru că aș fi meritat.
Iisus a intrat în inima și în viața mea și nu-L voi mai lăsa să plece niciodată. El ne-a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, și toate celelalte sunt doctrine demonice, care vor acapara multe suflete în zilele din urmă, pentru a le împinge către moartea veșnică.
Dumnezeu mi-a arătat că Biblia nu este o carte religioasă, nu este o adunătură de texte scrise de niște oameni needucați din vechime, ci este o carte de istorie adevărată, cel mai comprehensiv compendiu științific, cel mai vast tratat de medicină, cel mai real document profetic. Este Cuvântul Viu, care, dacă îl putem auzi, ne descoperă realitatea cu acuratețe, ne vindecă, ne protejează, ne hrănește.
Nu știu exact de ce scriu toate astea. Este mărturia mea de credință prin care, poate, îi voi face și pe alții, care se află pe același drum pe care am fost eu, să se îndoiască măcar un pic de ceea ce cred că știu și să ia în considerare ideea de a-L căuta pe Dumnezeu și acolo unde am fost îndoctrinați să credem că e medievalism, tradiționalism, prostie, înapoiere, antiștiință. În Biserica Creștină, în Biblie, în sufletul nostru în care Dumnezeu a pus Duh Sfânt.
Scriu toate acestea pentru că știu că nu mai este
timp. Dacă eu am avut la dispoziție, din mila Lui, o viață ca să mă
maturizez și să pot vedea Adevărul, acum zilele au intrat în sac.
Tăvălugul sfârșitului civilizației umane se rostogolește peste noi. Și
fără El, acum și întotdeauna, suntem pierduți. De aceea scriu.Foto: Doxologia
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)