ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Motto:

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt îngăduite, dar de niciuna nu mă voi lăsa biruit.”
(I Corinteni 6, 12)

Există un paradox pe care aproape nimeni nu pare să’l observe.
Niciodată în istoria omenirii nu s’a vorbit atât de mult despre sex și niciodată nu s’a înțeles atât de puțin ce este iubirea.

Sexul este pretutindeni.
În reclame. În filme. În muzică. În modă. În limbaj. În glume. În industria divertismentului. În rețelele sociale. În telefoanele copiilor noștri. În reclamele la produse alimentare…

Iubirea însă, adevărata iubire, aceea care construiește oameni, familii și destine, pare să fi devenit subiectul despre care se vorbește cel mai puțin și se înțelege și mai puțin.
Și poate că tocmai aici începe una dintre cele mai mari probleme ale omului contemporan.
Nu faptul că sexualitatea există.
Ea a existat de când Dumnezeu l’a creat pe om.
Nu faptul că omul este atras de femeie, iar femeia de bărbat.
Aceasta este una dintre cele mai firești și mai frumoase legi ale creației.
Problema începe atunci când omul desprinde sexualitatea de iubire și o transformă din limbaj în scop, din dar în consum și din comuniune în divertisment.

Poate că niciun alt subiect nu îl preocupă mai mult pe om și, în același timp, nu îl face să se simtă mai stingher.
Psihologii spun că sexualitatea ocupă un loc important în viața psihică a omului. Procentele diferă de la un studiu la altul și nu pot fi reduse la o cifră unică, însă concluzia este aceeași: foarte puține realități însoțesc atât de constant existența noastră.
Și totuși, despre ea aproape nimeni nu vorbește așa cum ar trebui.
Familia se rușinează.
Școala explică anatomia.
Internetul oferă imagini.
Iar omul rămâne singur cu întrebările lui.
Copilul află câte ceva de la alți copii.
Adolescentul învață de pe ecran.
Adultul învață din propriile greșeli.
Și bătrânul pleacă adesea din această lume fără să fi înțeles una dintre cele mai mari puteri pe care Dumnezeu le’a așezat în el.

Adevărul este că sexualitatea nu este doar biologie.
Dacă ar fi fost doar biologie, ar fi fost la fel de simplă precum foamea sau setea.
Ea este, în același timp, biologie, psihologie, afectivitate, libertate, responsabilitate și, pentru omul credincios, o realitate cu o profundă dimensiune spirituală.
De aceea nu poate fi redusă nici la hormoni și nici la interdicții.
Aici cred că am greșit cu toții.
Familia a tăcut prea mult.
Școala a explicat prea puțin.
Iar Biserica este adesea percepută doar prin ceea ce interzice, deși învățătura ei vorbește, în esență, despre frumusețea iubirii curate, a fidelității și a dăruirii de sine.
Între aceste trei tăceri a crescut generația internetului.
O generație care știe aproape totul despre trup și foarte puțin despre inimă.
Care cunoaște anatomia dorinței, dar nu și anatomia iubirii.
Care învață cum apare un copil, dar nu și cum se păstrează o familie.
Cum se cucerește un trup, dar nu și cum se câștigă încrederea unui suflet.
Iar aceasta este, probabil, cea mai mare lipsă a educației contemporane.

Nu ducem lipsă de informații.
Ducem lipsă de sens.
Niciodată omul nu a avut acces la atât de multe imagini erotice și, în același timp, atât de mulți oameni nu s’au simțit atât de singuri.
Nu pentru că sexualitatea ar fi greșită.
Ci pentru că ea a fost despărțită de rostul ei.
Am început să confundăm atracția cu iubirea.
Dorința cu dăruirea.
Plăcerea cu fericirea.
Libertatea cu lipsa oricărei limite.
Dar atracția nu este încă iubire.
Ea este doar începutul unui drum.
Iubirea începe abia atunci când bucuria celuilalt devine mai importantă decât propria ta plăcere.
Când nu mai întrebi doar: „Ce primesc?”, ci și: „Ce pot dărui?”
Când omul din fața ta încetează să mai fie un obiect al dorinței și devine o persoană pe care nu vrei să o rănești.
Poate că aceasta este adevărata maturizare a omului.
Nu momentul în care începe să dorească.
Ci momentul în care învață să iubească.

Lumea de astăzi ne vorbește aproape zilnic despre dreptul de a simți.
Foarte rar ne vorbește despre responsabilitatea de a iubi.
Și totuși, omul nu este ceea ce simte.
Omul devine ceea ce alege să facă din ceea ce simte.
În asta consistă adevărata libertate.
Nu în satisfacerea fiecărui impuls.
Ci în puterea de a’l așeza în slujba unui bine mai mare.
Nu avem nevoie de mai multă educație sexuală.
Avem nevoie de mai multă educație a iubirii.
Nu de mai multe lecții despre trup.
Ci de mai multe conversații despre suflet.
Nu de mai multe informații despre plăcere.
Ci de mai multă înțelepciune despre demnitate.
Fiindcă Dumnezeu nu ne’a creat pentru consum.
Ne’a creat pentru comuniune.
Pentru bucuria de a fi cu celălalt. 
Iar sexualitatea își descoperă adevărata frumusețe numai atunci când încetează să fie un mijloc de folosire a celuilalt și devine un limbaj al dăruirii.

Nu vom putea salva lumea vorbind mai mult despre sex.
Dar, cu siguranță, o vom putea pierde dacă vom continua să vorbim atât de puțin despre iubire.
Fiindcă sexualitatea nu este cea mai mare putere a omului.
Cea mai mare putere a lui este iubirea. Ea este cea care știe și poate să dea sens sexualității.

În ziua în care vom redescoperi această ordine firească, vom înțelege că Dumnezeu nu ne’a cerut niciodată să ne fie rușine de trupurile noastre. Și, în esență, nici nu ne este. 
Dumnezeu ne’a cerut doar să nu uităm că trupul fără iubire poate deveni o închisoare, în timp ce iubirea poate face din trup unul dintre cele mai frumoase limbaje ale sufletului și forma cea mai profundă a exprimării libertății.

Cred că aceasta este cea mai simplă definiție a întregii probleme: sexul poate uni două trupuri.
Numai iubirea poate uni două vieți!
Iar între aceste două adevăruri se desfășoară, de fapt, viața fiecăruia dintre noi.
Așa.

Cornel 
Constantin 
CIOMÂZGĂ