ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru că am amintit public, în treacăt, despre venirea "celui de’al treilea călăreț”, iar acest lucru a fost primit mai degrabă cu o tăcere adâncă decât cu reacția înțelegerii, simt nevoia să aduc aici unele mici lămuriri. Nu pentru a insista asupra metaforei, ci tocmai pentru a evita impresia că aceasta ar fi doar o figură de stil, căci, nu’i așa, deseori metaforele au neplăcutul obicei de a deveni, cu o oarecare zăbavă, realități.

Perdeaua de fum

Războiul care își arată colții chiar acum sub ochii noștri, cu toată retorica lui grandilocventă și cu spectacolul său mediatic aproape continuu, s’ar putea să fie, în fond, doar o perdea de fum. Nu primul dar, probabil, ultimul din istorie.

În spatele acestei perdele se profilează ceva mult mai puțin spectaculos și, tocmai de aceea, mult mai grav: o criză de lichidități, o sărăcie difuză, dar persistentă, o fragilizare lentă a economiilor și a vieților cotidiene. Iar acestei fragilizări îi urmează, aproape inevitabil, promisiunea salvării: o mare amnistie a datoriilor.

Dar nimic nu se șterge gratuit.
Istoria ne învață că orice „iertare totală” cere, în schimb, o monedă de schimb. Iar moneda cea mai valoroasă rămâne, ca întotdeauna, libertatea omului, sau, dacă ar fi să fim riguroși, am folosi un cuvânt din ce în ce mai lipsit de valoare pentru omul contemporan: sufletul.

În acest scenariu, Mamona, personajul biblic care personifică, în principal, puterea banului, își urmează proiectul cu discreția unui iluzionist. Pocnește din degete, atrage privirea publicului într’o direcție, în timp ce adevăratul giumbușluc se petrece în altă parte.

Prologul digital

Între timp, lumea înaintează liniștit spre o infrastructură de control pe care, cu două decenii în urmă, am fi numit’o fără ezitare distopie.
Identitatea digitală este astăzi la mai puțin de un pas de implementare generalizată. 
 
Prologul s’a consumat aproape fără rezistență, ba chiar cu un soi de entuziasm discret: mai întâi plata cu cardul, apoi plata cu telefonul, apoi identificarea prin amprentă, apoi recunoașterea facială…

Toate aceste lucruri au intrat în viața cotidiană cu o naturalețe uimitoare, aproape aplaudate pentru comoditatea lor.
Ca să nu mai vorbim despre experimentul social de proporții globale care s’a desfășurat acum șase ani, în timpul așa-numitei pandemii, un episod care a demonstrat, printre alte grozăvii, cât de repede pot fi acceptate măsuri radicale atunci când teama și incertitudinea domină atmosfera publică.

Întoarcerea  la al treilea călăreț

Să revenim, însă, la „cel de’al treilea călăreț”, care, dacă simbolistica veche își mai găsește vreun sens azi, ar putea intra în scenă mai devreme decât ne place să credem.

În Apocalipsa lui Ioan, ultima carte din Biblie, apar patru călăreți simbolici care ies atunci când sunt deschise primele patru peceți. 
 
Ei sunt cunoscuți drept Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei.

Al treilea călăreț apare la deschiderea celei de’a treia peceți. Descrierea este scurtă, dar tulburătoare: el călărește un cal negru și ține în mână o balanță.
Tradiția interpretativă vede în acest personaj simbolul foametei și al crizei economice. 
Glasul care însoțește apariția lui anunță prețuri exorbitante pentru grâu și orz, alimentele de bază ale oamenilor simpli. Imaginea sugerează, așadar, nu doar lipsă de hrană, ci și o scumpire brutală a lucrurilor indispensabile.

Balanța pe care o poartă el în mâini este, la rândul ei, un simbol limpede: raționalizarea resurselor, cântărirea strictă a hranei, economia de supraviețuire.

Ordinea călăreților

Pentru a înțelege mai bine tabloul, merită amintită succesiunea tradițională a celor patru:
1.calul alb – cucerirea sau, în unele interpretări, înșelăciunea ideologică;
2.calul roșu – războiul;
3.calul negru – foametea și criza economică;
4.calul gălbui (palid) – moartea, însoțită de epidemii și devastare.

O metaforă prea veche ca să fie ignorată

Privite astfel, aceste imagini nu sunt doar relicve ale unei imaginații apocaliptice. Ele descriu, într’o formă aproape schematică, o succesiune pe care istoria o confirmă cu o regularitate neliniștitoare: mai întâi conflictul, apoi criza economică, apoi foametea și, în cele din urmă, moartea pe scară largă.

Al treilea călăreț este, prin urmare, figura momentului în care războiul își produce consecințele reale în viața oamenilor: lipsa, inflația, teama de ziua de mâine.
Iar dacă metafora aceasta veche de două milenii continuă să ne bântuie imaginația, nu este pentru că ar fi spectaculoasă, ci pentru că, din când în când, realitatea pare să o confirme cu o fidelitate aproape neliniștitoare.

Iar când balanța începe să cântărească pâinea, e semn că spectacolul abia începe.

Și totuși un alt orizont

Aici trebuie făcută o precizare foarte importantă. În limbajul nostru cotidian, cuvântul „apocalipsa” a ajuns să însemne aproape exclusiv catastrofă, prăpăd, sfârșit de lume. Dar în librării există de mai bine de doi ani cartea, "Apocalipsa de ce nu " care este cu totul răvășitoare, în sensul cel mai pozitiv.
Acolo aflăm, printre alte lucruri năucitoare, că termenul "apocalipsa” provine din grecescul "apokalypsis”, care înseamnă revelație, descoperire, dezvăluire, nicidecum ceea ce împrăștie astăzi rostirea lui.

Cu alte cuvinte, apocalipsa nu este neapărat distrugere, ci mai degrabă momentul în care lucrurile ascunse devin vizibile.
Această idee este argumentată în detaliu și pe larg în cartea Apocalipsa de ce nu. 

Ultimul cuvânt

Volumul arată că lectura strict catastrofică a Apocalipsei lui Ioan este, în mare măsură, o interpretare modernă grăbită. În fond, textul biblic vorbește nu doar despre erorile și rătăcirile omenirii, ci și despre un moment de restaurare.
În această perspectivă, ceea ce numim „apocalipsă” nu este doar prăbușirea unei lumi, ci posibilitatea unei lumi reînnoite.

În paginile cărții amintite, după toate tulburările, apare o imagine neașteptată: nu ruina definitivă, ci o ordine restaurată, o lume adusă din nou la sensul ei originar. 
 
Nu doar sfârșitul unei epoci, ci începutul alteia cu adevărat a binelui cel bun.

Privită astfel, apocalipsa nu mai  poate fi motiv de panică, ci de luciditate.
Pentru că, adeseori, marile crize ale istoriei au fost momentele în care ceea ce era ascuns s’a arătat, iar ceea ce părea definitiv stabilit a redevenit cu totul diferit.

Dacă acceptăm existența incontestabilă a unui orizont al reînnoirii ca unic adevăr, așa cum este sugerat în cartea "Apocalipsa de ce nu”, atunci apariția călăreților nu reprezintă ultimul cuvânt al istoriei, ci mai degrabă lucrarea Celui care a creat lumea din nimic prin cuvânt.