ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Se spune că, prin 1960, la spitalul de boli mintale din Al-Basyia a avut loc o evadare spectaculoasă: 243 de pacienți au părăsit incinta, profitând de neglijența personalului, și s’au risipit prin oraș. Panică administrativă, firește. Îngrijorare. Ședințe…

Directorul, exasperat, i’a cerut medicului-șef să rezolve situația „de urgență”. Iar medicul, un anume doctor Jamal, n’a mobilizat forțe de ordine și nici n’a instituit stare de alertă. A făcut un gest mult mai simplu și, tocmai de aceea, tulburător: și’a luat vechiul fluier de arbitru, și’a așezat subalternii în șir, unul ținându’se de celălalt, și au pornit pe străzi. El imita o locomotivă, iar ceilalți vagoanele.

Tuu-tuuuu. Tuu-tuuuu.

Un trenuleț improvizat a străbătut întreg orașul cu o perseverență aproape ludică. Iar ceea ce părea absurd a devenit metodă: pacienții, auzind fluierul familiar, se aliniau îndată cuminți în spatele „locomotivei”, reintrând în vechea formație.

Povestea ar putea să se încheie chiar aici, într’o notă de triumf al ingeniozității asupra haosului, dacă nu ar exista un detaliu suplimentar și cu mult mai important. 
 
La întoarcere, în curtea spitalului, nu au coborât doar cei 243 de evadați, ci 628 de "călători”.

Ce s’a întâmplat pe traseu este dovada incontestabilă că în orice oraș există o disponibilitate latentă a multora pentru a urca într’un trenuleț care fluieră convingător.

Morala explicită ar fi prea facilă. De altfel, anecdotele de tipul acesta circulă pentru că își permit previzibilitatea. Totuși, e greu să nu te gândești la o anumită formă de contagioasă veselie publică, a majorității.

Trăim într’o epocă în care trenulețele nu mai imită locomotive, ci sloganuri. Nu mai străbat străzi prăfuite, ci ecrane. Și, poate, nu mai au nevoie nici măcar de fluier, ajunge o promisiune simplificată, un refren repetat suficient.

Cântecul spune că „toți suntem puțin luați”. 
 
E o formulă indulgentă, aproape tandră. Ne absolvă pe toți, în bloc, de luciditate excesivă. Dacă toți suntem „puțin”, atunci nimeni nu e cu adevărat. Nu?

Întrebarea, una fără fluier, rămâne: într’o Românie "veselă”, câți dintre noi urcăm în trenuleț pentru că suntem chemați și câți pentru că, în fond, ne place, pur și simplu plimbarea?

Iar dacă, la capătul traseului, se constată că suntem mai mulți decât la plecare, poate că problema nu este a spitalului. Ci a entuziasmului cu care confundăm realitatea cu elixirul și direcția cu delirul.