Cornel Nistorescu: Între Viena și Schengen, naționalizarea OMV

Ne-am încurcat în politică și afaceri cum n-am mai făcut-o de mult. Adevărul este că am uitat să jucăm. Și, pentru că am numit la Externe numai figuranți, nu mai contăm pe nicăieri. În guvern, am lăsat loc de decizie unor amatori, unor hrăpăreți și unor aventurieri. Petrom-ul a fost privatizat cu o țară fără petrol și gaz și, fără să ne dăm seama, a devenit levierul extern cu care este controlată economia țării noastre.
Și mai încoace, și politica ei încropită.
Refuzul Austriei de a vota favorabil aderarea României la spațiul Schengen nu este numai o decizie politică. Nu ține numai de numărul refugiaților și de permisivitatea granițelor țării noastre sau ale lor. Austria ne joacă în politica europeană urmărindu-și interesele sale economice cu un dispreț imperial, deși pe plan mondial Austria nu cîntărește mai mult decît o insulă din Oceania. Ne joacă în foi de viță, încercînd să obțină de la țara noastră avantaje economice, financiare și energetice, iar noi nu suntem capabili să răspundem.
Fără să ne dăm seama și fără să avem o strategie politică, am căzut și ne zbatem într-o capcană uriașă. Implicarea OMV-ului în producția de energie a României, tolerarea unor interpretări aproximative ale legislației românești, concesiile cerute și mereu acceptate sau obligațiile post privatizare uitate sub preș au fost semne că OMV-ul și statul austriac își folosesc cu cinism controlul asupra resurselor noastre.
Acum, după felul în care se poartă Austria și OMV în contractul de exploatare a gazului din Marea Neagră, arătăm ca un animal care este legat cu ștreangul de gît. OMV ne cere condiții financiare mai bune, în vreme ce cancelarul austriac se uită la lună și numără umbrele care i se pare că trec peste graniță.
N-are nici o legătură poziția guvernului austriac în dosarul Schengen cu ce vrea OMV de la premierul român și de la țara noastră? Numai un prost sau un nemernic ar putea răspunde cu un nu hotărît.
Integral la Cotidianul
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu: EPIDEMIA DE MORȚI SUBITE

Lucian Ciuchiță: Pudra de Nobel pe obrazul unui epigon

A murit Adnana – Echipajul Speranței s-a reîntregit!

Planul lui Casap: Al 2-lea Atentat asupra lui Trump care are legături cu Ucraina

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

Sorin Roșca Stănescu: Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, și-a făcut bagajele și pleacă - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Secțiuni: Dezvăluiri Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Karl Nehammer
Subiecte: Aderarea României la spațiul Schengen
Organizații: OMV Austria OMV Petrom
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)