Sunt din ce în ce mai multe zilele pe care mi le stric cînd văd cum sunt construite știrile, cum sunt interpretate și, mai ales, cum este ocolit fondul subiectului sau principalul vinovat. 

Valul de păreri de pe TikTok se revarsă în telejurnale și în articole de presă cu pretenții. Moare o profesie? Înflorește o alta a părerismului vînturat după cum pricepe fiecare? Și după interesele de comandă? La ce mai folosesc agențiile de știri cînd și ele trădează regulile și se supun ordinelor? La ce folosesc asociațiile cînd și ele sunt folosite ca instrumente de presiune?

Într-o vreme în care nu mai citesc și nu mai ascult ce spun și ce scriu CT Popescu și Bogdan Chirieac, m-am trezit pe telefon cu un fragment de confesiune făcută nu știu cînd de CT Popescu, ajuns la vîrsta la care să mimeze procese de conștiință menite să-i înconjoare lătratul cu un nimb de erou mistuit de îndoieli. Amestecul acesta de fiere și pesimism, de vanitate și furie bine jucată povestește unui șters de Claudiu Pîndaru cît de tare l-au încercat alegerile din anul 2000 și cînd a fost unul dintre „momentele cele mai idioate din viața mea" cînd «a trebuit să fac tot ce mi-a stat în puteri să nu cîștige Vadim Tudor. A trebuit să fac niște lucruri ….» și cînd CTP a pus la bătaie și obrazul și caracterul pentru a contribui la blocarea ascensiunii lui Corneliu Vadim Tudor. Atunci, l-a acuzat cu insistență pe Vadim Tudor că este „sectant”, deși știa că nu este, dar a făcut-o numai pentru a manipula credincioșii ortodocși. Și s-a străduit să-l ștampileze ca „fascist” folosind o afirmație apărută în ziarul comuniștilor francezi L’Humanité.

Animat de o speranță legată de un partid de stînga (cum avea să mărturisească) și cu părerile lui despre venirea minerilor, CT Popescu rămîne pistolarul din presă care a tras de cîte ori a putut în „șobolanul rozaliu” pînă cînd acesta a făcut eforturi să cumpere și ziarul Adevărul.

La ce comenzi mai răspunde acum CT Popescu? Citesc ce zicea mai ieri-alaltăieri despre Călin Georgescu în zbaterile din zilele anulatelor alegeri prezidențiale.

„Adică dacă ne gândim că atunci Uniunea Europeană ne-a băgat, pur și simplu, politic în interiorul ei, când noi nu meritam asta și nici nu aveam vreo treabă cu valorile Uniunii Europene, după cum nu avem nicio treabă nici astăzi, iată, că se arată acest lucru”.

„Deci asta n-o să conteze, faptul că domnul Călin Georgescu calcă în picioare toate aceste valori. Atunci, poate măcar s-ar putea gândi acești votanți ai lui Călin Georgescu că starea economică a României se va înrăutăți dramatic după ce iese președinte dânsul”.

„Deja indicii bursieri coboară, coboară, sunt în roșu continuu, investitorii stopează în momentul de față mișcările spre România, dobânzile au crescut. Și după ce vine domnul Georgescu și începe cu mișcările lui de flexiune din poziția de drepți față de Uniunea Europeană, cam cum face Viktor Orban în primă instanță, nu?, ce se va întâmpla? Poate, sigur, să se opună oricăror hotărâri legate de sprijinul Ucrainei. Bineînțeles, deci să adopte o atitudine, să zicem așa, ca să avem o imagine, cam ca a lui Viktor Orban”.

Și mă întreb, ce fel de analiză este asta? De pistolar? De propagandist? De militant? De profesionist Gică contra? De pompier? De Bogdan Chirieac? De agent de sprijin?

Ce să mai zic despre reacția de proletar mascat în intelectual a aceluiași CTP, rămas cu mintea la Dacia lui hodorogită? El a scris despre David Popovici că și-a cumpărat „o mașină superscumpă – acest vis bicisnic poate să-l aibă orice beizadea imbecilă și înfumurată”.

Ce tînăr model ar mai fi fost David Popovici dacă scria și el niște povestiri SF de doi lei și lua și niște acțiuni la Adevărul și la Gândul! Era cu totul altceva și putea să scrie despre mineri și despre Viorel Hrebenciuc!  Și despre acritura de CTP!

Mă apropii de sfîrșitul carierei mele de jurnalist și tot nu pricep ce-i mînă pe unii în luptă.

Cotidianul