Cornel Nistorescu: Școala Ardeleană coborîtă de pe soclu

Am pus una lîngă alta cele două imagini ale grupului statuar al Școlii Ardelene din Cluj, cu statuia semnată de Romul Ladea în două ipostaze.
Într-o parte, cea veche, așa cum o știa toată lumea Clujului și toți cei care au studiat sau măcar s-au plimbat ca îndrăgostiți pe strada Mihail Kogălniceanu și, alături, imaginea nouă, cu grupul statuar „îngropat” în caldarîm. Și am tot judecat și comparat, încercînd să găsesc cheia acestei redesenări urbanistice. Mie unul mi se pare suspectă, nu produse din prostie sau neinpirație, ci mai degrabă cu idei și planuri subterane îndărăt. Am citit apoi cam tot ce s-a scris despre, rămînînd cu gîndul la două pledoarii inteligente semnate de istoricul Florin Mitu și de Sidonia Grama. L-am rugat și pe Valer Marian să încerce o investigație mai amplă asupra subiectului, mai ales că reîncadrarea monumentului Școlii Ardelene s-a petrecut cam în aceeași perioadă cu dărîmarea statuii lui Iuliu Maniu, aflată în aceeași zonă încărcată de memorie.
Cum a fost posibil ca un monument atît de important al orașului să sufere o asemenea reîncadrare (coborîre) în banal, ca să nu zic dispreț ?
Nespus de frumos, Sidonia Grama îi definește importanța ansamblului monumental de lîngă clădirea Universității Babeș Bolyai.
”Neîndoielnic, pentru comunitățile din Cluj, de orice vîrstă și etnie, ansamblul arhitectural al Școlii Ardelene era un loc iubit al memoriei. Un loc al „memoriei fericite”, cum ar spune filosoful francez Paul Ricoeur, o memorie împăcată cu sine, consensuală, contemplativă și senină”. (Sidonia Grama, Monumentul Școlii Ardelene – un loc (rănit) al memoriei)
Cluj: Au distrus Grupul statuar ”Școala Ardeleană”!
Operațiunea nu aparține unui proletcultist nenorocit, ci unei echipe de arhitecți cu pretenții și a fost trecută printr-un concurs și nici orașul nu are în frunte un asiatic sau sau sud-american (uite că n-am scris african!) străin de istoria Transilvaniei. Emil Boc este un pui de moț (e drept, cu o familie trecută prin diverse trădări!) și nu putea să nu observe grosolănia intervenției, atît în cazul lui Iuliu Maniu cât și în cazul coborârii în banal a grupului statuar dedicat Școlii Ardelene.
Care să fi fost logica „intervenției” asupra celor două monumente, mai ales că un alt proiect de reabilitare a Cetățuii prevede „înlăturarea ansamblului reprezentat din scările, soclul și construcția propriu-zisă” a Crucii denumită Monumentul Eroilor Neamului? Aceasta a fost ridicată în 1936-1937 și reconfigurată și sfințită la 1 Decembrie 1997.
Să se petreacă toate dintr-o întîmplare sau să fie vorba despre un rezultat al unei politici de golire a spațiilor importante din oraș de simboluri legate de istoria românească? Să fi ajuns și la noi o prelungire a noii filosofii americane de reevaluare și rescriere a trecutului? Nebunia cu rescrierea operelor, a romanelor și de remobilare a orașelor prinde și la noi? Mișcarea și deplasarea statuilor a început cu discreție la Oradea, a continuat la Cluj, iar capitala României s-a coborît la mintea Gabrielei Firea, luptînd cu încrîncenare și tot soiul de înscenări pentru anularea unui proiect de monument aprobat și contractat deja, dedicat Centenarului Marii Uniri? Mai mult, pe statuia lui Octavian Goga din Iași, a fost plantată o așa-zisă plăcuță de delimitare, iar pentru apărarea bustului lui Mircea Vulcănescu, la București, a trebuit să se miște oamenii ca înlăturarea lui să nu fie aprobată! Bate un vînt de remodelare a trecutului?
Societatea Avram Iancu, scrisoare deschisă lui Emil Boc
Este vorba despre o prelungire a unei mode de peste Ocean? Ne aflăm în fața unei ofensive de depopulare a orașelor noastre cu simboluri ale istoriei românești, condusă discret de Partida Străinătății? Sau orașele sunt conduse de primari care excelează doar în actoria politică, îndărătul căreia își ascund doar interesele? Sau, pur și simplu, ne conduc niște prostocrați fără memorie și fără carte, nepăsători în materie de identitate națională, iar populația îi urmează fără să realizeze ce se petrece cu ea?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Avram Iancu Emil Boc
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Războiul Statuilor Școala ardeleană
Organizații: Universitatea Babeș-Bolyai
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)