ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Jurnalistul britanic Martin Jay, corespondent pentru „The Daily Mail”, e de-a dreptul stupefiat că în competiția sa pentru apropiatele prezidențiale americane cu Donald Trump, Joe Biden parcă face, cu dinadinsul, în politica sa externă, mișcări care-l avantajează pe contracandidatul său. Într-o analiză din publicația "Strategic Culture Foundation”, sub titlul șocant "Biden în politica externă este un  bătrân care și-a pierdut simțul realității’, Martin Jay evaluează șansele celor doi prezidențiabili americani. Și niciunul din ei nu pare a fi alegerea ideală pentru viitorul lider al superputerii hegemonice americane. 

Fie că este vorba de Ucraina, Sahara de Vest sau Taiwan, asistăm la etapele incipiente ale unei campanii de PR prost regizate și interpretate care, de fapt, îl va avantaja pe Donald Trump în viitoarea campanie prezidențială.

Joe Biden a confirmat, pe cât de ferm, pe atât de dezinvolt, că va candida la președinție în 2024. Ceea ce este deranjant la mai multe niveluri. În primul rând, pentru că va menține poporul american blocat într-un sistem de vot care se bazează în întregime pe opțiunea între doi candidați. Se votează mai degrabă împotriva cuiva, decât pentru că ai prefera pe cineva. Nu e o modalitate mai inteligentă, votezi mai degrabă contra decât pentru o personalitate ca președinte. 

La prezidențialele americane din acest an, șansele lui Biden sunt minime, este absolut garantat că Trump se va alege din nou. 

Așadar, din nou Trump la Casa Albă? Un președinte care măcar nu confundă țări, persoane apropiate etc. Dar apare o altă problemă. Mulți se vor întreba dacă Trump reîntors la putere ar proceda la fel ca înainte în politica externă sau va fi mai îndrăzneț? 

La drept vorbind, în prestația sa ca președinte, Trump n-a prea excelat în ce privește politica externă. Desigur, nu în ce privește excentricitățile, unde a fost la înălțime. Însa în ciuda a ceea ce mulți ar putea crede, istoricul său în politica externă l-a arătat mai degrabă ca un lider extrem de precaut, timorat, „chiar și laș, ar putea argumenta unii”, după cum îl prezintă ziaristul britanic.

E adevărat, a scos America din acordul nuclear cu Iranul, dar a hotărât să nu intre în război cu regimul de la Teheran. A mai amenințat Iranul și după ce acesta a doborât o dronă americană în strâmtoarea Hormuz, dar atunci, în vara lui 2019, Trump a dat înapoi în ultimul moment, știind că un război lung ar costa multe vieți americane și nu ar merita.

Marele merit al lui Trump este însă că rămâne unul dintre puținii președinți americani din postbelic care n-au declanșat nici un război. Ceea ce e mare lucru.  Performanță istorică, am putea spune, pe bună dreptate. În ciuda războiului de cuvinte cu China, Trump s-a abținut de la o înfruntare militară cu Beijingul.
 
Trump a spus recent că dacă Rusia ar amenința cu folosirea armelor nucleare în Ucraina, SUA ar contracara acea amenințare cu una nouă. Dar, cunoscându-l pe imprevizibilul Trump, trebuie să citim acest lucru în lumină corectă. A lansa contra-amenințări înseamnă a arăta curaj în fața adversarului, dar a anticipa cu amenințarea este cu totul altceva. 

Iar ceva mai înainte a punctat două lovituri în Siria împotriva țintelor militare ale regimului Assad, după ce a crezut că acesta a lansat atacuri cu arme chimice.

Mai târziu, avea să ordone o lovitură cu dronă care l-a ucis pe generalul iranian Qassem Suleimani în Irak, în iulie 2020, despre care mulți ar putea susține că a fost o mișcare calculată și rațională, ca răzbunare pentru drona americană doborâtă de iranieni, ceea ce, la acea vreme, era calificat act de război. O mișcare inteligentă. A fost informat în mod clar că lovitura împotriva lui Suleimani nu va însemna război și i-ar aduce câteva puncte valoroase, și în regiune, și acasă.

Politicile lui Biden în regiune sunt oarecum asemănătoare cu cele ale lui Trump. Nici Biden nu dorește că SUA să se angajeze în vreun conflict regional, ci să rămână „un șofer pe bancheta din spate”. Vezi implicarea calculată din Ucraina. Cel puțin până acum.

Politicile lui Biden sunt însă diferite în alte părți ale lumii. Revenind la războiul din Ucraina, care este de fapt un conflict între Rusia și Occident, aici este în mare măsură vorba despre amestecul Americii din 2014 în politica internă a statului postsovietic, încă de când Biden era vicepreședinte și avea obsesia de a încerca să-l înlăture pe Putin. O obsesie care  nu l-a părăsit și pe care nimeni altcineva nu poate pretinde că o are.

Mesajul lui Biden „America s-a întors” începe să fie înțeles așa cum este. Omenește vorbind, avem în față un bătrân care are multe de dovedit, dar puțină abilitate de a reuși. 

Îl tot vedem pe secretarul de Stat Antony Blinken deplasându-se cu jet-ul în întreaga lume, rostind discursuri îndrăznețe și apoi plecând și lăsând în urma să se adâncească tensiunile deja existente între inamicii din regiune. De exemplu, de curând, în Algeria, a cerut guvernului să întoarcă spatele Rusiei și să se alăture sferei occidentale, iar 48 de ore mai târziu a venit vestea că Rusia va sprijini activitățile militare ale Algeriei pe teritoriul disputat cu Marocul al Saharei de Vest. Bună treabă! Despre asemenea acțiuni, clasicul politologiei americane, Walter Lippmann spunea că ele țin de „strategia pumnului în apă”. Ai scos mâna din apă, lichidul a revenit la situația de dinainte (în Vietnam, de pildă).

Iar acum, Administrația Biden își sporește sprijinul militar acordat Taiwanului. Dar dacă China va încerca să preia Taiwanul, consecințele seismice ar fi mult mai mari decât în cazul implicării în Ucraina. 

Ar funcționa o astfel de strategie în favoarea Occidentului, ar împinge ea China înapoi? Biden nu știe. Dar a juca la ruleta rusească atât de riscant, de pildă cu industria mondială de semiconductori, ne arată că Biden nu suferă doar de stadii incipiente ale demenței, el se inspiră dintr-o mare amăgire. A provoca China astfel este o nebunie.
Ca să nu mai vorbim de eșecurile politicii externe a lui Biden în Siria, în Afganistan etc.

Așadar, Biden sau Trump? Vor răspunde alegătorii. Sau, cinic vorbind, gestionarii urnelor.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews