Corneliu Vlad: Un premiat Pulitzer se poticnește la Copăceni. Ceaușescu, biserica ortodoxă și “mâna rusească” sunt de vină pentru hecatomba de victime ale covidului în România
Un premiat Pulitzer se poticnește la Copăceni
Ceaușescu, biserica ortodoxă și "mâna rusească” sunt de vină pentru hecatomba de victime ale covidului în România. Cam asta află o lume întreagă dintr-o corespondență pentru cotidianul ”The New York Times”, datată la Copăceni, "un județ rural de la sud de București”, cum se precizează riguros.
Textul este semnat dezinvolt de însuși șeful biroului de presă pentru Europa Centrală și de Est din Varșovia al prestigiosului cotidian american. Autorul articolului, Andrew Higgins, a pus cap la cap câteva declarații pescuite de la interlocutori din România (între care și fiica lui Streinu-Cercel) și gata articolul.
Nimic despre lipsa de medicamente, de locuri la terapia intensivă, de oxigen, de personal medico-sanitar, nimic despre reglementările confuze și contradictorii ale structurilor împuternicite cu "zăgăzuirea pandemiei”, nimic despre directivele restrictive și confuze care se prăvălesc în avalanșă, multe din ele neconstitutionale, care se contrazic unele cu altele și violează flagrant drepturi fundamentale ale omului.
În schimb, bine informatul articlier, altfel co-premiat de doua ori cu Pulitzer, (adică în echipă cu alții), are grija "să politizeze” subiectul. Și are cu cine să o facă. Colonelul Valeriu Gheorghiță, performantul dezastruoasei campanii de vaccinare dă vina pe "istoria noastră politică a comunismului”, când "nimeni nu avea încredere în nimeni”. După 30 de ani de la împușcarea sa, tot Ceaușescu e de vină. Ce contează că de atunci a trecut o generație, tot "greaua moștenire” rămâne eterna motivație.
L-a mai lămurit pe perspicacele co-laureat Pulitzer și doamna profesoară specialistă în știința comunicării Alice Bărgăuanu, "care suspectează o mână rusească în răspândirea alarmei privind vaccinurile”. Este specializată în dezinformare, dar nu ni se precizează dacă în studierea sau în propagarea fake news-ului.
Bineînțeles că reporterul șef pentru România de la Varșovia n-a aflat nimic despre marile acțiuni populare de protest împotriva gestionării defectuoase a flagelului și nu a luat legătura cu niciunul dintre militanții ei. O cerință elementară a presei este să asculți și cealaltă parte.
Dar ziaristul de la "The New York Times”, care nu e chiar o foaie "a vitelor de pripas”, se mulțumește să ia de bune spusele doamnei B., cum că "pe măsură ce pandemia s-a prelungit, acest fenomen virtual în mare parte fals s-a transformat într-o mișcare politică condusă de oameni reali, precum senatorul Diana Șoșoacă”.
Ce e "fals” și ce e "real” în toată această relatare, nici dl Higgins nu cred că se poate descurca. Despre cititorii săi, nu mai vorbim…
Nota Redacției:
Despre autorul „lucrării”: Andrew
Higgins is the bureau chief for East and Central Europe based in
Warsaw. Before taking up this position in February 2021, he served as Moscow bureau chief and as a correspondent in Moscow from February 2016.
He was on the team awarded the 2017 Pulitzer Prize in International
Reporting, and led a team that won the same prize in 1999 while he was
Moscow bureau chief for The Wall Street Journal.
La material au contribuit Boryana Dzhambazova din Sofia, Bulgaria, și Anton Troianovski din Moscova.
Ce poate fi mai simpatic?
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
BTI: Newsweek USA: Un aliat al lui Donald Trump decapitează guvernul român
Propunerea lui Călin Georgescu și a AUR este foarte clară: Guvern de Reconciliere Națională. Nicușor Dan trebuie doar să înțeleagă și să recunoască formal voința a peste 40% din poporul român, susținută cert de Donald Trump - VIDEO
Valerian Stan: Explicația unei încrâncenări inexplicabile contra lui Călin Georgescu și a AUR
Recomandările noastre
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
REȚEAUA care încearcă și azi să sugrume România a fost creată de SOROS și BRUCAN, tăticii lui LIICEANU. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui BOLOJAN. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui MANIU și a lui CEAUȘESCU
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Subiecte: dezinformare Manipularea prin mass-media
Organizații: CNCAV New York Times SNSPA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)