ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc și vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu... Ceea ce este important este că noi am fost torturați luni întregi ca să recunoaștem ce nu am făcut. Punctul culminant al acestei torturi morale a fost lepădarea de Dumnezeu. Dar a îngăduit Dumnezeu să se vadă adevărata față a comunismului. Ceea ce s-a petrecut la Pitești și Gherla, acesta a fost comunismul. Era un duh satanic în închisoare, o forță care te apăsa și te tortura” (din interviul cu Dumitru Bordeianu realizat de Radu Dinu pentru TVR, 1998)

Mărturisitorul Dumitru Bordeianu, despre sfinții întâlniți în închisorile comuniste: „Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atașat de frații mei de suferință – și nu doar de legionari –, adică  de cei ce s-au opus comunismului. Mulți dintre cei ce erau acolo parcă erau niște îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Costache Oprișan. Am stat un an de zile în aceeași celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică și artă până la matematică și filozofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maxim. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat. 

Un alt tânăr pe care am avut doar ocazia doar să-l văd, a fost Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor. Acest om, la Târgu-Ocna, se uita în ochii criminalilor și-i făcea miei! Și erau cei mai mari zbiri, nici chiar directorul închisorii nu-i putea privi în ochi! Atât de mult influența sufletul lui cald, încât cine l-a cunoscut s-a transformat complet. Eu l-am cunoscut și pe Jimboiu, un elev fidel de-al lui Gafencu… Și el spunea mereu rugăciunea inimii, trăind numai pe coordonatele dragostei față de celălalt. Era de o bunătate și seninătate extraordinare; nu auzeai de la el un singur cuvânt de răzbunare și ură. Un înger în trup. Am asistat odată la o extracție de măsea, fără anestezie, făcută lui Jimboiu. A durat foarte mult această intervenție stomatologică, dar el nu a scos nici un sunet și nu a schițat nici un gest de durere. 

M-a impresionat foarte mult și Badea Trifan, care a fost prefectul Brașovului. Era un om de o bunătate și liniște sufletească rar întâlnite, ce avea deja 22 de ani de închisoare făcuți. În Săptămâna Patimilor plângea, curgându-i șiroaie de lacrimi, încontinuu, până în noaptea de Înviere. Trecuseră 2000 de ani, iar el plângea cum plângeau mironosițele și Maica Domnului, atunci.

Pe prințul Alexandru Ghica l-am cunoscut bine, stând cu el în aceeași celulă. Și el era un adevărat creștin, trăindu-și credința de o intensitate rar întâlnită. Mai pot să enumăr pe Gioga Parizianu (ce a fost chinuit, fiind ținut într-o etuvă la 70 de grade Celsius), Mircea Nicolau, Berzea, Petrașcu și mulți alții, unii preoțiți când au ieșit din închisoare. Pe unii i-am reîntâlnit când am fost recent în România. Toți acești oameni sunt de o valoare morală extraordinară, intrând cu siguranță în patrimoniul acesta moral al suferinței neamului”.