Era previzibil declinul URSS? Pare o constatare post-factum, dar totuși, cât de mult ar fi putut supraviețui o economie necompetitivă în conflict cu un bloc cu economie de piață?

Egalitarismul dă un mare impuls spre progres și o creștere incontestabilă a nivelului de viață pentru primele generații de țărani parașutați la oraș ca muncitori, dar pentru generațiile următoare, când aspirațiile oricui devin repere tangibile repede (casă, mașină, job, familie), la ce bun să te mai zbați să reușești în viață? Care mai e miza dacă nu te poți diferenția de cei de lângă tine prin posesiuni?

Când SUA a apăsat pe pedala competiției prin aselenizare și „Războiul Stelelor”, economia URSS a început să se fisureze. Gorbaciov încercase să introducă primii germeni ai economiei de piață, apăruseră micile afaceri private, dar eșecul a venit implacabil: cele două sisteme nu erau compatibile, nu putea coexista, micii patroni au fost vânați de organele de control care voiau șpagă, au trebuit să cumpere protecție la toate nivelurile, iar competitivitatea lor s-a dus în gard.

Declinul Vestului pare acum la fel de previzibil și vine pe o dublă axă — economică și cultural-socială — având ca rezultat dinamitarea coeziunii sociale.

Din punct de vedere economic, odată cu destrămarea URSS, Vestul nu s-a mai simțit dator să întrețină o clasă de mijloc substanțială. Comunismul nu mai era tentant ideologic; de ce să amâni dereglementarea, concentrarea afacerilor etc.? Reducerile de taxe au plouat peste marile businessuri, simultan cu rularea unor deficite astronomice pe fondul creșterii tarifelor la achizițiile statului de la complexul militaro-industrial și din industria de sănătate.

Universitățile au devenit o afacere, astfel încât unii absolvenți sunt deja datori când primesc diplomele (fără credite de studii e greu să urmezi o facultate, mai ales in SUA) dar în paralel cu democratizarea accesului, calitatea actului de învățământ a scăzut, odată cu normele ideologice care au devenit obligatorii.

Pe partea culturală, creștinismul și obiectivele sale (mântuirea sufletului, ducerea unei vieți în concordanță cu cele zece porunci etc.) au fost înlocuite cu obiectivele egalitarismului sexual și rasial.

Nu mai luptăm pentru propagarea ideilor creștine din Vest; luptăm pentru eliminarea inegalităților de rasă și sex, pentru drepturile LGBTQ+ și conservarea planetei, pentru drepturile imigrației.

Stânga din Vest și-a dat seama că, încurajând aceste mișcări, își creează un electorat suplimentar (din imigranți noi, din minorități sexuale și rasiale), iar dreapta a realizat târziu că, dacă nu se opune (mișcarea MAGA), va fi abonată etern la locul doi (la fel cum a pățit PSD după ce Băsescu a inventat un milion de noi cetățeni cu drept de vot din Moldova, un balast electoral bine speculat când întră în prizele softul de numărare la STS).

În consecință, societatea din Vest se confruntă în prezent cu o scădere a standardului de viață al clasei mijlocii — permisă odată cu falimentul ideologic al comunismului (lipsa de concurență) —, cu o propagandă agresivă pro-minorități care culpabilizează deseori majoritatea (vă amintiți de albii puși să îngenuncheze pentru opresiunea istorică a negrilor) și cu invazia culturală odată cu imigrația masivă (Franța va fi în curând o țară preponderent musulmană, dacă nimic nu se schimbă).

Așa cum cetățeanul din Est nu avea nicio tragere de inimă să investească emoțional și material pentru păstrarea egalității forțate și a sistemului represiv, cetățeanul din Vest nu mai are nicio tragere de inimă acum să pună osul la bătaie pentru continuarea politicilor de pauperizare, războiul cultural și coexistența cu imigranți cu alte sisteme de valori.

Să așteptăm deci bobârnacul final. Vestul a sperat că mai ia o gură de oxigen devorând iar resursele Rusiei, dar uite că gambitul ucrainean a eșuat.