Modelul economic al României mizează în principal pe consum. În timp ce vecinii săi au excedent comercial (Polonia 1,6% din PIB, Cehia 3,9% din PIB, Ungaria 1,6% din PIB la mijlocul anului trecut), România înregistrează un deficit comercial de 9% din PIB. Bulgaria este singura din regiune cu deficit comercial (4,3% la mijlocul anului trecut), dar acesta este oricum mai puțin de jumătate din cel românesc.

Deficitul bugetar al României a depășit 9,3%, fiind cel mai mare din UE, în vreme ce în Cehia a fost de 3%, în Polonia de 6,6%, iar în Ungaria de 5%.

La sfârșitul anului trecut, România avea o datorie publică de 53% din PIB, peste cea a Poloniei (52%), Cehiei (44%) și Bulgariei (24%). Doar Ungaria avea o datorie mai mare (73% din PIB), dar distanța față de aceasta se reduce treptat, având în vedere că deficitul bugetar al României crește mai rapid (în 2025 datoria publica va sări de 60% din PIB).

Salvarea unei economii cu probleme, cu deficite bugetare mari, deficit comercial uriaș și datorie publică în creștere accelerată ar implica stimularea exporturilor prin deprecierea monedei naționale și, în paralel, restrângerea cererii interne prin majorări de taxe și impozite, precum și reduceri ale cheltuielilor bugetare. Deprecierea cursului și fiscalitatea crescută ar reduce deficitul comercial, iar un leu mai slab ar impulsiona exporturile.

Însă, bazându-se preponderent pe consumul intern pentru a-și susține creșterea economică, România nu poate implementa ușor aceste măsuri.

Dacă depreciază prea mult cursul, consumul scade, implicit PIB-ul, iar fără structuri de producție pregătite, exportatorii nu pot beneficia rapid de acest avantaj. Economia ar intra astfel în recesiune. În plus, cum Romania este o tara pentru arendasi externi, scaderea leului le afecteaza alocatiile cand isi externalizeaza profiturile. Similar, măsurile fiscal-bugetare ar reduce inițial deficitul, dar economia ar intra rapid în recesiune, ceea ce ar duce la scăderea încasărilor din impozite pe profit și venit. Statul ar compensa prin taxe și impozite majorate, ceea ce ar restrânge consumul, ar contracta PIB-ul și așa mai departe.

Pentru a ieși din prăpastia în care ne-a aruncat coaliția PSD-PNL, ar fi necesară o altă structură a economiei. Cu cea actuală, indiferent de mixul de măsuri adoptate, rezultatele vor fi, în cel mai bun caz, o atenuare a declinului, nu o inversare a trendului.

La ce ne putem astepta pe termen lung? Reprezentanții stăpânilor coloniei se vor asigura o perioadă că „arendele” sunt colectate la timp și în sume relativ apropiate ca valoare, încercând să mențină „șandramaua” pe linie de plutire pentru a nu întrerupe fluxul de numerar către centru. Emigrarea autohtonilor se va accelera, în special a celor cu pregătire, iar statul va încerca să compenseze prin aducerea de imigranți din țări cu o precaritate economică și mai mare decât cea din România.

Sistemul actual se bazează pe o pătură privilegiată: ONG-iști care promovează ideologii sterile, corporatiști care administrează aici posesiunile stăpânilor externi, securiști pe stil nou care veghează ca politicul să nu facă surprize neplăcute, propagandiști responsabili cu narativul oficial și mulți naivi care, din elitism sau pură ignoranță, aderă la propaganda „sistemului occidental de valori”.

Când raportul electoral de forțe riscă să se dezechilibreze în favoarea unor forțe suveraniste/antiglobaliste, fie se intervine brutal (prin anularea alegerilor), fie se activează „conserve” care să deturneze rezultatele, fie se ajustează subtil rezultatele din softul electoral când acestea sunt relativ apropiate.

Mi-e tot mai clar că, atunci când România va ajunge să fie condusă de o mișcare suveranistă autentică, va semăna tot mai mult cu o cochilie goală. Suveraniștii vor fi lăsați să administreze sărăcia lucie, iar propaganda occidentală, atât cât va mai rămâne, ne va arăta cu degetul prin reportaje edificatoare: „Vedeți unde au ajuns dacă au ieșit de sub umbrela valorilor?”

Legat de titlurile de stat, semnalul de alarmă este o creștere consistentă a dobânzilor, dublată de prelungirea scadențelor la instrumentele nou emise. Declanșatorul ar putea fi scăderea ratingului de țară din cauza neîncadrării în țintele de deficit comercial. După acest moment, investitorii ar mai avea câteva luni pentru a lichida investițiile, înainte ca „băieții deștepți” să înceapă să ia în calcul forme de „haircut” după modelul grecesc.

Grecia avea o datorie mult mai mare în momentul restructurării (160% din PIB, redusă la 120% din PIB), dar era în zona euro și a beneficiat de o toleranță mai mare pentru a ajunge în acel stadiu. În cazul României, investitorii nu vor avea la fel de multă răbdare, mai ales că starea generală a economiei UE este mai proastă decât în 2010–2012.

Să rememorăm ce a însemnat „haircut-ul” în Grecia:

• Reducerea datoriei publice de la 160% din PIB la 120% din PIB.

• Măsurile de austeritate impuse au avut un impact social și economic profund, inclusiv o scădere a PIB-ului cu 25% între 2008 și 2018, o rată a șomajului de până la 28% și un exod masiv al tinerilor (aproximativ 450.000 de greci au emigrat). Privatizările, precum cea a portului Pireu (vândut parțial către COSCO din China), au fost o altă consecință a crizei.

• Investitorii privați au acceptat o reducere („haircut”) a valorii nominale a obligațiunilor grecești de aproximativ 53,5%. Aceasta însemna că, pentru o obligațiune cu o valoare nominală de 100 de euro, investitorii au primit obligațiuni noi cu o valoare nominală de doar 46,5 euro. În termeni reali, pierderea totală pentru investitori a fost estimată la aproximativ 74% din valoarea investițiilor, luând în considerare și pierderile din dobânzile viitoare și maturitatea extinsă a noilor obligațiuni.

Cum au evoluat ratingurile Greciei?

• 2010–2012: Ratingurile au scăzut dramatic de la „investment grade” (BBB-/Baa3) la niveluri speculative (CCC/Caa1), culminând cu „default selectiv” în 2012 din cauza restructurării datoriei.

• 2013–2015: Ratingurile au rămas la niveluri scăzute (B-/Caa3/CCC), cu volatilitate din cauza instabilității politice și a riscului de „Grexit”.

• 2016–2018: Îmbunătățiri treptate la B+/B3/BB-, susținute de finalizarea bailout-urilor și reformele structurale.

• 2019–2020: Consolidarea ratingurilor la BB/Ba3, cu perspective stabile sau pozitive, datorită reformelor, creșterii economice și sprijinului european. Grecia era încă sub pragul „investment grade” (BBB-/Baa3) în 2020, dar pe o traiectorie ascendentă.

Greciei i-au trebuit peste 10 ani pentru a-și reveni oarecum în urma acelui faliment de țară mascat. Totuși, România nu dispune de turismul grecesc și nici de spiritul antreprenorial al acesteia.

România nu ar supraviețui decât ca un stat-fantomă în urma unui eveniment similar, cu oameni reveniți la sapa de lemn, câteva insule de dezvoltare și bande organizate în restul teritoriului (așteptate, oricum, la sfârșitul conflictului din Ucraina).