ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În 2009, 2014 și 2025, candidații „pro-europeni”, porniți cu un mare handicap după turul întâi al alegerilor prezidențiale, au recuperat în mod neașteptat diferența în urma unui val irezistibil de voturi suplimentare.

Până la alegerile din 2009, prezența la vot în turul al doilea fusese însă mereu mai mică decât în turul întâi. O evoluție oarecum firească, dacă ne gândim că oferta electorală se reducea.
În 1992 (în 1990 câștigase Iliescu din primul tur), am avut 12,5 milioane de votanți în turul întâi și 12,1 milioane în turul al doilea, din 16,2 milioane înscriși pe liste. A câștigat Iliescu în finala cu Emil Constantinescu.

În 1996, meciul s-a reluat, de această dată câștigător fiind Constantinescu. Au fost prezenți 13,08 milioane de alegători în turul întâi și 13,07 milioane în turul al doilea, din 17,2 milioane înscriși pe liste.
În anul 2000, finala emoțională Iliescu-Vadim a adus la urne 11,5 milioane de alegători în turul întâi și 10,1 milioane în turul al doilea, din 17,7 milioane înscriși pe liste.

Anul 2004 și finala Băsescu-Năstase: turul întâi – 10,8 milioane de alegători, turul al doilea – 10,1 milioane de alegători, din 18,4 milioane înscriși pe listele electorale. Din nou, o scădere între cele două tururi. N-o fi fost suficientă emoție în meciul Băsescu-Năstase?

Ajungem la 2009 și avem o premieră, la finala Băsescu-Geoană. Participă 9,9 milioane în turul întâi și 10,6 milioane în turul al doilea, din 18,3 milioane înscriși pe liste. Deja un plus de peste 600.000 de voturi între tururi. Băsescu câștigă la limită.

În 2014, alegătorii sunt înscriși în Registrul Electoral, iar finala Ponta-Iohannis aduce a doua inversare. Sunt 9,7 milioane prezenți în turul întâi și 11,7 milioane prezenți în turul al doilea, din cei 18,2 milioane de alegători pe listele din Registrul Electoral. Cu ajutorul celor 2 milioane de voturi suplimentare față de turul întâi, Iohannis recuperează handicapul de 1 milion de voturi din prima rundă și ia încă un milion în plus față de Ponta.

În 2019, avem tot 18,2 milioane de alegători înscriși în listele electorale și iarăși un mic avans în ceea ce privește turul al doilea, deși rezultatul era arhicunoscut. Sunt 9,3 milioane în turul întâi și 10 milioane în turul al doilea; câștigă detașat Iohannis în fața pesedistei Dăncilă.
Înainte de a vorbi despre ultimele alegeri, să ne ocupăm puțin de evoluția populației. Conform datelor INS, la alegerile din 1992, populația României era de 22,8 milioane de locuitori. În 1996, am avut 22,6 milioane, în 2000 erau 22,4 milioane, care au scăzut la 21,7 milioane în 2004 și 21,5 milioane în 2009. Recensământul din 2011 ne număra la 20,1 milioane de locuitori.

Mai departe, eram 19,9 milioane în 2014 și 19,4 milioane în 2019. În 2021 a fost ultimul recensământ, cu 19 milioane de persoane.
Observați că numărul românilor a scăzut de la 22,8 milioane la 19 milioane, cu aproape 4 milioane în 33 de ani, dar numărul celor înscriși în listele electorale sau, mai nou, în Registrul Electoral a oscilat între 17 și 18 milioane în majoritatea timpului. Numărul actual din Registrul Electoral – aproximativ 18 milioane – este mai mare decât numărul alegătorilor înscriși pe liste la alegerile din 1992, 1996, 2000.

Între 2004, când am avut 18,3 milioane pe listele electorale, și 2025, când au fost 18 milioane, numărul alegătorilor s-a redus cu doar 300.000, deși populația a scăzut de la 21,7 la sub 19 milioane de persoane.
De ce este avantajos să ai un număr mare de înscriși în listele electorale? Când ai un puseu de voturi suplimentare de 2 milioane, ca în 2014 sau 2025, rata de prezență nu se dilată suspect de mult, rămânând la 64-65%, precum în cele două cazuri. Dacă, în loc de 18 milioane, am fi avut 15 milioane de alegători în registru, aceasta ar fi fost de 76%. Când ai și o diasporă de 4-5 milioane, pare suspect de mult.
Ajungem și la alegerile din 2025, unde s-a repetat aproape la indigo povestea din 2014, deși populația scăzuse cu 1 milion. Au votat 9,5 milioane în turul întâi și 11,6 milioane în turul al doilea, cu peste 2 milioane mai mult.
Cum remarcați, în mod ciudat, după alegerile din 2009, când România intrase deja în UE (în 2007), fenomenul prezenței la vot se inversează între cele două tururi.
Votează constant mai mulți în turul al doilea, iar uneori cu mult mai mulți (în jur de 2 milioane în 2014 și 2025 și 0,6 milioane în 2009). De fiecare dată, în aceste alegeri s-au confruntat un candidat etichetat ca pro-european, reprezentant al Vestului (Băsescu, Iohannis, Nicușor Dan), cu unul etichetat ca izolaționist, reprezentant al Estului (Geoană, Ponta, Simion).

Schema a funcționat suspect de bine de fiecare dată, dar întrebarea de 100 de puncte este dacă narativul a fost cel care a produs explozia de voturi între tururi după aderarea la UE sau doar a justificat-o?
Cum spuneam și în articolul anterior, e greu să explici o aberație statistică precum prezența mai mare la vot în turul al doilea din 2025 decât în turul al doilea din 2000 (11,6 milioane față de 10,1 milioane), în condițiile în care populația scăzuse cu 3,4 milioane de persoane între timp și apăruse și o diasporă consistentă (mulți dintre românii plecați din țară de ani buni nu mai sunt interesați de politica autohtonă).

De un lucru putem fi însă aproape siguri: dacă viitorul ne va mai rezerva vreodată o confruntare Est-Vest, pro-europeni-izolaționiști, 2 milioane de persoane vor răspunde prompt apelului, răsturnând orice handicap din primul tur. Și, cum avem în continuare 18 milioane de alegători în Registrul Electoral, la nevoie pot fi chiar mai mulți care să „salveze” țara, până la o rată de prezență de 80-90%, incluzând și diaspora, precum în țările unde votul este obligatoriu. Pentru că Europa merită orice sacrificiu statistic.