Cristian Dogaru: Stat fake, alegeri fake. Cum am votat în 2025 la fel de mult ca în anul 2000 (când nu mai eram copii, dar eram cu 3,5 milioane mai mulți). ANALIZĂ

Acum, după ce domnul Nicușor a câștigat triumfal alegerile, scăpând țara de spectrul aderării la Federația Rusă și de penuria de blugi și banane, să aruncăm o privire în trecut. Oare când a mai fost electoratul românesc atât de polarizat, între bine și rău, sărăcie și prosperitate, Est și Vest? Si cat de mult s-a votat atunci?
Păi, la alegerile din anul 2000, când am ales între Iliescu și Vadim, sau în cele din 1996, când l-am preferat pe Constantinescu în fața lui Iliescu. Alea da campanii, ce tensiune, cam ca acum, ce participare la vot – vă amintiți de cozile din fața secțiilor de votare? Acum e relaxare curată, deși au ieșit la vot în total 11,5 milioane de persoane, dintre care 9,8 milioane doar în țară (restul, diaspora). E drept, populația a scăzut cu vreo 4 milioane de persoane față de acei ani; suntem 19 milioane, nu 23 de milioane (mă rog, 22,4 milioane la nivelul anului 2000).
Ei bine, cum s-a votat în anul 2000? Țineți-vă bine! Număr total de alegători înregistrați: 17,7 milioane. Hopa, acum registrul electoral arată 18 milioane de persoane. Păstrați-vă emoțiile pentru mai târziu, acestea abia urmează. Număr de voturi: 11,5 milioane! Adică tot ca pe 18 mai 2025, cu 25 de ani mai târziu și 4 milioane de români în minus. Frumos, nu?
Iliescu a luat 36%, Vadim 28%, Stolojan 11%, Isărescu 9,5% etc. S-au calificat în finală Iliescu și Vadim, lupta dintre bine și rău, între extremism și democrație, sau cum or fi prezentat ziariștii vremii fenomenul (îl puteți găsi și pe CTP cu poziționări încă de atunci, de atunci ne salva).
Câte voturi au fost în al doilea tur? 10,1 milioane! Deci mai puține, în ciuda luptei dintre bine și rău; unii nu s-au simțit representați și au stat acasă, spre deosebire de 18 mai 2025, când au dat buzna cu milioanele în plus! Iliescu a câștigat cu două treimi din voturi, știți povestea.
Dar cum a decurs prima încleștare dintre bine și rău, comunism-anticomunism, Est-Vest, democrație-dictatură? Adică alegerile din 1996? Număr total de alegători înregistrați: 17,2 milioane (nu exista registru electoral, listele se făceau de autoritățile centrale și locale înainte de alegeri). Votanți: 13,08 milioane. S-a votat mai mult decât în anul 2000, probabil explicabil prin prisma dezastrului economic și a dezamăgirii populației din preajma anului 2000 (vă amintiți de lanțul de falimente bancare, inflația galopantă etc.).
Rețineți însă: la o populație de 22,6 milioane de persoane atunci, au votat 13,08 milioane în turul întâi, iar acum, la o populație de 19 milioane, au votat 11,5 milioane în turul al doilea. Cu 3,4 milioane de oameni mai puțini, dar voturi cu doar 1,5 milioane în minus.
Ca și în anul 2000, în turul al doilea s-a votat mai puțin, deși bine-rău, comunism-anticomunism, democrație-regim autoritar, mă rog, tot arsenalul intelectualilor neamului care luptau și atunci de partea binelui: d-alde Blandiana, Liiceanu, Rebengiuc etc. În turul al doilea au venit 13,07 milioane la vot, deci nici vorbă de milioanele care apar în turul al doilea în plus în zilele noastre, de la finalele Băsescu-Năstase, Iohannis-Ponta și acum Nicușor-Simion.
Rețineți încă un aspect – diaspora. Sunt 5 milioane acum și mulți au rupt legăturile complet cu țara, ceea ce nu era cazul în 1996 și 2000.
Mărturisesc că nici mie nu mi-a trecut prin cap că fake-ul ar putea fi atât de mare acum, dar mi-a sărit în ochi o anomalie la turul al doilea. La o populație de 19 milioane, cu 3,8 milioane de copii și 5 milioane de diasporă (estimare conservatoare), în țară au votat 9,8 milioane, deci cam 97% din populația disponibilă. Iar dacă e să punem în discuție vreo cifră din cele de mai sus, aceea e 19 milioane. Cum alocările de bani de la UE și reprezentarea în structurile UE se fac în funcție de populație, bănuiam că numărul de la referendum a fost umflat, dacă e să mă opresc la unul din cele trei. Deci in realitate suntem chiar mai putini de 10 milioane in tara.
Ce urmează? Vom avea în curând adevăratul PNL, adevăratul PSD și adevărata mișcare suveranistă. Sistemul și-a dat seama că frustrarea va fi imensă după valul de austeritate care ni se pregătește și că nu e frumos ca doar AUR să o capitalizeze. De aia vorbește așa frumos și așa suveranist Antonescu împotriva userismului „woke” reprezentat de Nicușor, de aia își face Ponta mișcare politico-civică și de aia se trezește și Târziu să facă apeluri la coagularea unui pol suveranist veritabil.
Sigur, o mână de ajutor le poate da și George Simion , precum ieri, când a anunțat o contestație la CCR care „nu are foarte multe șanse”, dar asta nu l-a împiedicat să invite toți „doreii” din parcarea națională să depună și ei unele. Dacă ditamai al doilea partid al țării se consideră fără șanse în demersul său, e clar că poate avea mai mult noroc orice petent independent. Și oricum, chiar dacă nu le iese pasența, avem un sistem electoral performant, complimente STS!
Și cam asta e, dragii moșului. O țară fake, cu alegeri fake și cu o economie fake, cum vom descoperi în curând, care riscă să dea colțul după primele tăieri cu drujba ale guvernului Bolojan, orientate, în buna tradiție băsistă, împotriva oricui, dar mai puțin a sinecuriștilor interni și externi.
Mă gândesc la un articol în perioada următoare: „Cum îți deschizi un cont bancar în Elveția”. Pornind de la cum s-au petrecut lucrurile la „haircut-ul” grecesc, cât au pierdut deținătorii de titluri de stat (74% per total). Deponenții din bănci nu au pierdut atunci, dar nu exista reglementarea la nivel european ca, în cazul în care băncile au probleme, deponenții pot fi chemați să le salveze.
Hasta la vista, baby! Am avut cândva o țară! Renuntati la orice speranta ca prin vot se poate schimba ceva aici, cum spunea de altfel si Calin Georgescu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)