Criza de nervi a lui Yermak – Crăiasa Zăpezilor de la Kiev – Miraculoasa metamorfoză a lui Zelenski: din omidă s-a făcut fluture
La Kiev se vorbește că fostul șef al administrației prezidențiale nu a crezut până în ultimul moment că va fi forțat să plece. Când a înțeles că nu mai are cale de salvare, a izbucnit împotriva lui Zelenski.
Potrivit mai multor surse, citate deUkrainska Pravda, când lui Yermak i s-a cerut să-și scrie demisia, „acesta l-a atacat pe președinte timp de o jumătate de oră într-o tiradă isterică, aruncându-i insulte, reproșuri și acuzații”.
Una dintre surse a declarat:
„Yermak chiar nu credea că omul de rang înalt [Zelenski] îl va înlătura. Mai ales în felul acesta, prezentând-o ca pe un fapt împlinit. Se spune că ceea ce l-a înfuriat cel mai tare a fost faptul că președintele l-a abandonat.”
Articolul din Ukrainska Pravda pare să fi fost cosmetizat ulterior, din moment ce, o altă publicație ucraineană, Strana, citează pasaje care în textul original nu mai există.
Astfel, o altă sursă, cenzurată ulterior, a declarat că „ruptura a fost teribilă”, dar că „președintele [Zelenski] a înțeles în final de cine se atașase și acum pricepe totul, asemenea lui Kai după Regina Zăpezilor”.
Trebuie de asemenea remarcat faptul că articolul din Ukrainska Pravda (inclusiv pasajele șterse ulterior) pare menit să îl prezinte pe Yermak ca un monstru – nu că nu ar fi așa! – prin contrast cu Zelenski, descris ca un moderat, înclinat spre ascultare și chibzuință.
(De altfel, UP este unul din ziarele extrem de fidele lui Zelenski.)
Mai mult, articolul subliniază (pe un ton propagandistic destul de strident) efectul pozitiv pe care despărțirea de Yermak l-ar fi avut, chipurile, asupra lui Zelenski:
Zice una din surse:
„Este din nou energic acum. Este ca președintele din 24 februarie 2022. Și toți suntem alături de el. Am avut niște întâlniri foarte bune sâmbătă. Motivația și entuziasmul său sunt cu adevărat incredibile.”
Și presa occidentală a avut aceeași abordare – dovadă că existat un ordin pe unitate! – menită să îl diabolizeze pe Yermak pentru a spăla cât mai multe din petele lui Zelenski.
Scandalurile de corupție din ultima vreme au zgâlțâit puternic credibilitatea și aura de erou patriot a lui Zelenski, dezvăluind că, sub acoperirea războiului, el și clica lui au jefuit miliarde de euro.
Or, în negocierile pentru pace, el are nevoie de o brumă de credibilitate - pe care presa occidentală încearcă cu disperare să i-o redea.
O ultimă chestiune: Yermak a participat la toate deciziile importante și știe totul despre Zelenski. Dacă nu va fi lichidat pentru a i se închide gura, se anunță vremuri interesante atunci când Yermak va începe să vorbească.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Mesaj exploziv de la Casa Albă
Mămăliga națională trebuie să explodeze acum! Mâine va fi prea târziu...
Nimeni nu știe dacă va fi pace în Ucraina, dar a început un nou război devastator: SUA-UE – De soarta lui depinde cum va arăta Occidentul - Aceasta ar putea fi adevărata MARE RESETARE
INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma. USR-ista Diana Buzoianu a comis-o grav - Probleme de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
Marea Europă a pierdut Războiul din Ucraina
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Andrei Yermak Volodimir Zelenski
Subiecte: Războiul din Ucraina
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)