ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marele Apicultor a dat cu fum la greu. La început, albinele s-au agitat: unele au bâzâit revoltate, altele au dat să înțepe, altele au vrut să o roiască. Dar unde să fugi când fumul e peste tot?!

În cele din urmă, s-au resemnat. Acum, abia dacă mai bâzâie vreuna... mai mult un bombănit inofensiv. În rest, în stup e liniște și supunere. Se lucrează fără crâcnire. Fumul le-a anulat deopotrivă instinctul de conservare și conștiința colectivă.

La cinci ani, după marele Experiment Pandemic, Omenirea a devenit un stup inert. Apatici și bolunzi, înstrăinați și egoiști, oamenii seamănă tot mai mult cu niște zombi. Cu niște cadavre vii.

Cu excepția stimulilor grosolani, care le excită simțurile primare de la burtă în jos, nimic nu îi mai mișcă. Nimic nu îi mai impresionează. Nimic nu îi mai miră. Nimic nu îi mai revoltă.

În urmă cu ceva vreme, o știre a bubuit ca un tunet. Ar fi trebuit să provoace un iureș în Stup. Aiurea! Cu excepția câtorva murmure izolate, nimic nu a rupt tăcerea.

Știrea era că CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) din SUA nu a reușit nici acum, după cinci ani, să izoleze virusul SARS-CoV-2, care provoacă boala numită COVID-19.

Informația în sine nu este nouă: CDC a mai recunoscut și în trecut, de mai multe ori – deși cu jumătate de gură - că nu a reușit să izoleze virusul.

Nu doar CDC, dar nici vreo altă instituție sanitară din lume nu a fost capabilă să izoleze noul coronavirus și să prezinte formula completă a genomului său.

Cu alte cuvinte, nimeni nu a putut dovedi că virusul care, vorba lui Klaus Schwab, a schimbat istoria omenirii asemenea lui Iisus Hristos („înainte de Covid și după Covid”), EXISTĂ cu adevărat.

Mai mult, încă de la începutul anului 2021, după nici un an de la decretarea pandemiei, câțiva savanți (evident, conspiraționiști, nu oameni de știință adevărați, ca Fauci sau Rafila) au DOVEDIT că SARS-CoV-2 este o plăsmuire. O născoceală.

Știrea de acum, însă, are o importanță uriașă. Toate informațiile precedente au apărut în timpul isteriei „plandemice”. Într-o bătălie mediatică inegală, ele au putut fi acoperite cu ușurință de colosala mașinărie de propagandă pusă în mișcare în 2020.

Întrebări precum cele de mai jos au fost atunci pur și simplu strivite de tăvălugul Sistemului:

- De ce alți coronaviruși – ca HIV, MERS sau SARS (decretat rudă bună cu fantomaticul SARS-CoV-2) – au putut fi izolați și ăsta nu?

- Dacă virusul nu a fost izolat, cum de s-a putut crea un „vaccin”, și încă atât de rapid că l-a făcut invidios și pe Speedy Gonzales?

- Dacă nu s-a putut niciodată fabrica un vaccin împotriva vreunui coronavirus, cum de s-a putut acum, cu un coronavirus care nici măcar nu a fost izolat? Etc. Etc. Etc.

Acum însă, recunoașterea CDC (mai răspicată ca în alte dăți) că nu a reușit izolarea virusului, nici după cinci ani de la „descoperirea” lui, a venit într-o perioadă de acalmie mediatică sanitară.

Deși pare să se pritocească o nouă „plandemie” (fie de Covid, fie de variola maimuței, fie de „Boala X”), care să îl oprească încă o dată pe Trump și totodată să accelereze Agenda 2030, isteria nu a fost declanșată încă. Se oscilează între Boală și Război.

Și, totuși, în ciuda acalmiei, știrea despre eșecul izolării virusului nu a trezit nici o reacție semnificativă în corpul inert al societății. Ca și cum ai înțepa un paralizat.

Nici măcar în ceasul al unsprezecelea, nimeni nu a părut frământat de întrebarea: „Cum a fost posibil...?”

Cum a fost posibil să închizi o omenire întreagă în case, speriind-o / amenințând-o cu un virus care nu există?

Cum a fost posibil să vaccinezi miliarde de oameni cu o substanță experimentală și dubioasă, ca să îi salvezi de o boală-fantomă?

Cum a fost posibil să schimbi radical comportamentul oamenilor, să-i faci să-și piardă uzul rațiunii, curajul, solidaritatea și umanitatea, și, speriindu-i cu un bau-bau, să le închizi bisericile și să-i transformi în animale?

Cum a fost posibilă această colosală Operațiune Psihologică (Psi-Op), fără precedent în istorie, în care inamicul a fost omenirea însăși?

*

La finalul filmului-cult Blow-Up al lui Antonioni este o secvență antologică. O trupă de actori de pantomimă, cu fețele pictate (mascați adică), ia cu asalt un teren de tenis.

Doi dintre ei, un băiat și o fată, încep să mimeze o partidă de tenis: fără minge, fără rachete...

Pe margine, din spatele gardului de sârmă care împrejmuiește terenul, colegii lor de trupă urmăresc jocul cu toată seriozitatea, în liniște, întorcându-și privirile după mingea imaginară.

Protagonistul (David Hemmings) se apropie și el de teren și privește amuzat. Fotograf de meserie, el a surprins pe peliculă, la începutul filmului, o crimă pe care nimeni altcineva nu o văzuse.

(Antonioni face din Hemmings un personaj generic: Artist –Jurnalist – Intelectual, el este / ar trebui să fie deopotrivă Martor și Conștiință. Autoritatea sa asupra modelelor/manechinelor, care îi ascultă orbește și cu idolatrie indicațiile, este inconstestabilă.)

În „jocul de tenis” al celor doi mimi, are loc un moment de ruptură. Ei sugerează că, în urma unei lovituri stângace, „mingea” a sărit dincolo de gardul de sârmă și îi cer Fotografului să le-o arunce înapoi.

Hemmings schițează un zâmbet contrariat. Cât de departe poate merge Jocul?

Însă unul dintre jucători – o fată – îl somează cu privirea, prin sârma gardului, să le arunce mingea. Ceilalți mimi de pe margine sunt și ei cu ochii ațintiți asupra Fotografului. Presiunea este aproape palpabilă.

Fotograful cedează și se execută. Se apleacă, apucă de jos mingea imaginară și le-o aruncă celor doi jucători.

A INTRAT ÎN JOC. A devenit „unul de-al lor”.

Brusc, de pe terenul de tenis se aude ZGOMOTUL rachetelor lovind mingea.

JOCUL A DEVENIT REALITATE.

Crima rămâne neelucidată. Doar un fundal pentru Noua Realitate.

Fotograful – Jurnalist – Artist – Intelectual și-a ratat menirea.

AȘA A FOST POSIBIL...