Vor fi suficiente toate metodele lor pentru ca mass-media să obțină ce vrea? Oamenii vor afla curând, arată un articol The Federalist.

Chiar dacă Donald Trump ar fi pierdut alegerile din 2016, în loc să le câștige în mod surprinzător, mediatizarea campaniei sale și a susținătorilor săi ar fi fost un eșec oribil. Mass-media a prezentat acea cursă ca fiind imposibil de câștigat pentru Trump și au considerat inexplicabil sprijinul pe care l-a primit.

Răspunsul surselor media la eșecurile din 2016 nu a fost să-și îmbunătățească modul de jurnalismul în vreun fel, faptă sau formă, ci să decidă că nu au făcut suficient pentru a influența alegerile în direcția preferată. Istericalele lor de aproape patru ani au avut ca rezultat o mediatizare a campaniei din 2020 mult mai slabă chiar și decât nivelul minim al celei din 2016. Este ca și cum s-ar fi uitat la dezbaterea cu Candy Crowley din 2012, când ea s-a străduit din răsputeri să-l sprijine pe Barack Obama în ceva fals, și a luat acest episod drept un model, nu o rușine.

Încă o dată, indiferent de rezultatele ce se vor afișa curând, Big Media este într-un război activ cu jumătate din poporul american și lucrează cu disperare la o manipulare a rezultatelor alegerilor, împotriva voinței lor. Iată cel puțin cinci moduri în care fac asta.

1. Refuzul de a investiga orice legat de Joe Biden

Pe 14 octombrie, New York Post a publicat un articol despre modul în care Hunter Biden îl prezentase pe tatăl său unui om de afaceri ucrainean de top. Acest lucru a contrazis afirmațiile repetate ale lui Joe Biden de a nu știi nimic despre afacerile de peste ocean ale fiului său.

Hunter Biden a încasat bani frumoși de la Burisma, o companie energetică ucraineană, în timp ce tatăl său era vicepreședinte. Hunter nu avea cunoștințe de afaceri sau experiență relevantă în sectorul energetic, dar a fost plătit milioane de dolari de Burisma în perioada în care tatăl său răspundea de politica SUA față de Ucraina.

Povestea a fost obținută de pe un laptop care ar fi fost lăsat de Hunter la un magazin de reparații de computere din Wilmington. Big Tech s-a alertat imediat pentru a cenzura articolul incendiar, atât pe Twitter, cât și pe Facebook. Twitter a interzis postările New York Post iar Facebook a anunțat public că suprimă povestea, în așteptarea verificării jurnalistice a faptelor.

Au trecut mai bine de două săptămâni de când Facebook a anunțat că suprimă povestea în așteptarea verificării faptelor. Nu a împărtășit pe cine a însărcinat cu această treabă, iar singurele verificări jurnalistice ale informațiilor care s-au făcut până acum au confirmat povestea. Unul dintre destinatarii unui e-mail găsit pe laptop a confirmat că faptele sunt reale, atestate. Oficialii guvernamentali au recunoscut că nu este dezinformare rusească. Nicio informație nu a ieșit la iveală pentru a sugera că a fost dezinformare rusească. Iar recent, e-mailul cheie despre care se vorbește a fost atestat ca legitim de către un expert cibernetic căruia i s-a acordat acces la metadatele e-mailului.

Alte surse mass-media au participat la efortul coordonat de a îngropa povestea, fie ignorând-o complet, fie susținând că nu este o mare problemă. Canalele media care au apărat New York Post au fost puține, aproape au lipsit cu desăvârșire.

Parțial ca urmare a poveștii New York Post și parțial ca rezultat al unui raport al Senatului care prezintă relațiile financiare discutabile de peste hotare ale lui Hunter Biden, unul dintre foștii lui asociați de afaceri, numit Tony Bobulinski, a dat la iveală mai multe detalii despre problematicele relații de peste ocean ale familiei Biden.

Înarmat cu grămezi de documente, texte, e-mailuri, mesaje scrise și vocale, Bobulinski a argumentat că Joe Biden mințise atunci când a susținut că nu are cunoștință de afacerile lui Hunter Biden în străinătate. Bobulinski a povestit două întâlniri în persoană cu Joe Biden. Bobulinski, un veteran de Marină pensionat, a continuat să descrie modul în care membrii și asociații familiei Biden au complotat să păstreze secretă implicarea lui Joe și a oferit acte, texte, e-mailuri, documente și fișiere audio pentru a-și justifica afirmațiile.

De curând, James Rosen de la Sinclair a raportat că FBI a deschis anul trecut o anchetă asupra lui Hunter Biden și a asociaților săi pentru a investiga acuzațiile de spălare de bani. Ancheta este în curs, a anunțat Rosen. Bobulinski a fost intervievat în ultimele zile ca „martor cheie" al anchetei.

Blocarea de către mass-media a oricărei povești ce ar putea dăuna candidatului lor preferat s-a extins chiar și asupra acestei știri explozive. Rețineți, președintele Trump a fost pus sub acuzare pentru că și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibila corupție a lui Hunter Biden în Ucraina, în același timp în care FBI îl investiga pe Hunter Biden pentru spălare de bani.

Nu există nicio îndoială că această poveste este semnificativă din punct de vedere jurnalistic și este mult mai întemeiată decât păcăleala Trump-Rusia pe care mass-media a promulgat-o ani de zile. În acea mascaradă, mass-media s-a dezlănțuit cu acuzații ridicole și absurde, fără dovezi. Aici, o mass-media coruptă a considerat că nu merită să facă public ceea ce are de zis un director din firma familiei, având documentație care să-i susțină afirmațiile. Președintele GOP, Ronna McDaniel, a rezumat cât de rea este situația propagandistică în ceea ce privește cele mai importante canale mass-media, într-o postare pe Twitter, care arată lipsa lor de implicare pe subiect.

2. Devotamentul servil pentru sondaje evident incorecte

O altă modalitate prin care mass-media corporativă manipulează alegerile este prin sondajele de opinie pe care le promovează. De luni de zile, canalele mass-media pun neîncetat accent pe ideea conform căreia Trump nu poate câștiga alegerile din 2020. Aproape că par a fi într-un concurs pentru a vedea cine poate face cea mai scandaloasă afirmație cu privire la un anumit stat.

În 2016, media sondajelor Real Clear Politics pentru Wisconsin a arătat că Hillary Clinton îl va învinge pe Donald Trump cu 6,5 puncte. De fapt, ea a pierdut statul repectiv în favoarea lui Trump, la mică diferență. Ar fi de așteptat ca acest rezultat în particular, și rezultatele per total, să aibă ca efect o oarecare smerire a analiștilor media.

În ultimul său sondaj din 2016, Marquette a raportat că Hillary Clinton va câștiga cu șase puncte. Recent, aceeași companie de sondaj a raportat că Biden va câștiga cu cinci puncte. Prin comparație, Washington Post și ABC News au renunțat la un sondaj susținând că Biden avea să câștige cu 17 puncte. Chiar și sondajul lor anterior a oferit lui Biden „doar" un avans de șase puncte. Avantajul anterior preconizat de sondajul Marquette a fost același cu avantajul preconizat recent.

Ghiciți care sondaj a avut parte de o mediatizare masivă.

Nu ar trebui să presupunem întotdeauna că sondajele sunt greșite, dar dacă cineva a învățat ceva din 2016 și 2018, este faptul că sondajele nu au întotdeauna dreptate. În 2018, de exemplu, sondajul final al Fox News în cursa pentru Senat din Indiana, l-a plasat pe democratul Joe Donnelly conducând cu o marjă de 7 puncte. A pierdut în fața republicanului Mike Braun cu 6 puncte, la diferență de 13 puncte față de ceea ce a indicat sondajul final. Rezultatul respectivului sondaj, care s-a dovedit a fi foarte fals, a contribuit la o întreagă poveste despre cum vor fi măcelăriți republicanii în noaptea aceea. Deși republicanii au pierdut Camera, au câștigat de fapt locuri în Senat, ca de exemplu în Indiana.

Analiștii vorbesc de parcă sondajele ar avea întotdeauna dreptate, dar dacă ar fi chiar așa, experții nu ar mai avea locuri de muncă. Toată lumea poate citi un sondaj și poate vedea ce arată. Întregul scop al expertizei ar trebui să fie să ia în calcul întregul univers al informațiilor, din care fac parte și sondajele, și să încerce să prevadă cum vor sta lucrurile prin prisma mozaicului de informații. Prea mulți oameni de la Centru (Washington D.C.) se străduiesc să ignore tot ceea ce nu este un sondaj.

Aceasta este o problemă mai ales pentru că unele sondaje par să devină uneori un vehicul de exprimare a părtinirii mediatice profunde în favoarea anumitor candidați – în speranța că sondajele ar putea influența opinia publică mai degrabă decât să o reflecte.

3. Trecerea sub tăcere a realizărilor și entuziasmului lui Trump

Poate că ABC și Post sunt corecte și Trump va pierde Wisconsin cu 17 puncte, iar Biden va avea parte de cea mai epică victorie din istorie. Este, cu siguranță, o posibilitate. Dar, în timp ce mass-media este obsedată de sondaje, minimizează atât istoricul realizărilor lui Trump, cât și entuziasmul pe care îl primește de la alegători.

Cel mai mare succes al lui Trump în primul său mandat a fost agenda sa de politică externă. Deși elitele au prezis anihilarea nucleară la propriu dacă urma să fie ales, președinția sa a fost una cu acorduri de pace și evitare a războiului atunci când alți președinți ar fi invadat.

El a stat împotriva puternicelor interese militaro-industriale, pentru a pune capăt războiului din Afganistan. A erodat cu succes câștigurile teritoriale ale ISIS. A rescris tranzacții comerciale. În Orientul Mijlociu au apărut acorduri de pace între Israel și diferite națiuni arabe.

Trump a încercat să convingă țările să investească mai mult în propria lor putere de apărare, decât să se bazeze în cea mai mare parte pe puterea SUA. Acest lucru a condus la respectivele acorduri de pace și acorduri de arme în Orientul Mijlociu, dar și la o creștere a fondurilor pentru apărare în țările NATO. De asemenea, Trump a reorientat masiv poziția țării cu privire la China, ca parte a efortului de a face față unei amenințări tot mai mari din direcția aceea.

Mass-media a răspuns la aceste succese ascunzându-le în mod constant. În cele două dezbateri dintre Trump și Biden, practic nu au fost puse întrebări legate de politica externă.

Mare parte din președinția lui Trump a fost marcată de o creștere semnificativă a economiei. Chiar și după pandemia globală, care a făcut ravagii în întreaga lume, cifrele explozive recente ale produsului intern brut (PIB) au crescut mai mult decât se aștepta. Mass-media a reacționat prin a îngropa povestea cât mai mult posibil, îngrijorată că va fi un ajutor pentru Trump.

PIB-ul din al treilea trimestru a crescut cu 33,1 la sută, aproape dublu față de recordul de creștere anterior stabilit în primul trimestru al anului 1950. Washington Post l-a tratat ca și cum acest record aproape incredibil era o veste proastă și nu a folosit rata anualizată de 33,1 la sută, ci aparent mai puțin impresionantul număr mai mic pentru trimestru. „Economia SUA a crescut cu un procent record de 7,4% din iulie până în septembrie, dar datele sunt complicate", a fost titlul lor. Când PIB-ul din al doilea trimestru a scăzut cu o rată anualizată de 31,7 la sută, titlul a spus exact asta, în loc de cifra mai mică – de 9 la sută – pentru trimestru. CNN și MSNBC au blocat pur și simplu difuzarea știrilor istorice în emisiunilor lor prime time.

Alegătorii republicani sunt uniți așa cum rareori au fost înainte. Se scoate asta în evidență în vreun fel în mediatizare? Sau aproape toate mijloacele de informare în masă descoperă în mod constant un membru al facțiunii obosite și triste a republicanilor NeverTrumpisti pentru a sugera contrariul?

Mitingurile lui Trump sunt pline de entuziasm, chiar și în timpul unei pandemii, în timp ce Biden se luptă să atragă chiar și mulțimi mici. Când Trump a organizat recent o întrunire exuberantă și vibrantă în Omaha, aproape toată mediatizarea s-a concentrat asupra modului în care echipa logistică nu a putut transporta toți participanții în timp util.

Convenția Națională Republicană a fost un mare succes, în parte, deoarece a servit ca o verificare a faptelor pentru afirmațiile mass mediei din ultimii ani. Prin simpla evidențiere a unui palmares al succeselor politicii interne și externe, telespectatorilor li s-a reamintit cât de falsă a fost narațiunea despre primul mandat al administrației Trump.

4. Propagarea de povești în mod evident false

Recent a apărut știrea că presupusul oficial de rang înalt „Anonim", care a publicat un comentariu în New York Times în 2018, despre subminarea în secret a unui președinte cu care nu era de acord personal, era de fapt un birocrat de rând, în vârstă de 30 de ani, de care nimeni nu a auzit vreodată. Povestea falsă pe care New York Times a promulgat-o cu bună știință a tulburat administrația luni de zile, dacă nu chiar ani, oficialii la nivel înalt din cabinet negând pe rând că subminează în secret și în mod neconstituțional președintele ales al Statelor Unite.

S-a dovedit că Miles Taylor, analistul de politici al Homeland Security Department, este cel care a scris comentariul și o carte best-seller despre modul în care el și alți membri ai Rezistenței și-au pus preferințele politice personale mai presus de preferințele populației votante care l-au ales pe președintele Trump.

Acest scurt articol nu a fost mare lucru în comparație cu absurda și falsa Russia Hoax pe care mass-media a promulgat-o ani de zile mulțumită informațiilor dubioase și selective din surse motivate politic. Ani de zile, mass-media majoritară a promovat ideea că Trump a câștigat alegerile din 2016 nu pentru că a câștigat Colegiul Electoral, ci pentru că a conspirat cu Rusia – da, Rusia – pentru a fura alegerile din 2016.

O campanie de informații coordonată pentru a zădărnici tranziția și, apoi, administrația a fost orchestrată și azvârlită în ancheta unei comisii speciale care aproape a blocat-o complet. În cele din urmă, niciuna dintre acuzațiile promise de mass-media nu a fost confirmată de comisie. Mass-media s-a prefăcut că nu ar fi fost atât de credulă în privința Russia hoax precum a fost și nu și-a cerut niciodată scuze, nici nu și-a recunoscut greșelile.

De fapt, tocmai au trecut la alte păcăleli. O poveste de care s-au agățat cu nădejde a fost izvodită de cei care l-au folosit pe Jeffrey Goldberg de la Atlantic pentru a o transpune într-un articol nociv. Goldberg a fost folosit, de asemenea, de oficiali similari pentru a susține afirmații false și lipsite de credibilitate cu privire la necesitatea de a invada Irakul și de a-l curăța de armele de distrugere în masă – care s-au dovedit a nu exista.

Goldberg a acordat anonimat pentru patru surse, astfel încât acestea să poată susține că persoana publică a lui Trump ca un entuziast iubitor al militarilor era falsă. De fapt, au spus ei, el a ales personal să nu viziteze odată un cimitir din Primul Război Mondial din Franța, pentru că el considera că oamenii îngropați acolo erau niște ratați.

Acum, după cum iasă la lumină, există dovezi contemporane că John Kelly, șeful de cabinet al lui Trump, și bărbatul pe care Goldberg și aliații săi l-au declarat drept sursă, au fost cei care au anulat vizita din cauza situației meteorologice. Ba mai mult, peste o duzină de martori oculari la ședințele în care a fost discutată anularea au făcut declarații oficiale pentru a contesta acuzațiile anonime.

Nu a existat niciodată nici cea mai mică dovadă în sprijinul acuzației lui Goldberg. Cu toate acestea, povestea a intrat în conștiința publicului, a devenit o temă majoră a reclamelor democratice și continuă să fie menționată de Biden în puținele ocazii în care ține discursuri publice.

5. Încurajarea suprimării libertății de exprimare de către dușmani

Când Jack Dorsey și angajații săi de pe Twitter au suspendat contul New York Post, alte mass-media ar fi putut să tragă un semnal de alarmă cu privire la încălcările spiritului de liberă presă al acestei țări. În schimb, au rămas mai mult sau mai puțin tăcuți. Jake Tapper de la CNN, care nu are nicio problemă în a trâmbița zilnic ura sa fierbinte față de oficialii lui Trump, a menționat suspendările aplicate thePost, dar a refuzat să spună ce părere are. Alții nici măcar atât nu au făcut.

Twitter și Facebook s-au amestecat în mod deschis în alegerile din 2020 prin cenzurarea adversarilor politici, suprimarea susținătorilor lor, limitarea distribuției articolelor și argumentelor în favoarea lor, și alte eforturi draconice. Mass-media i-au încurajat mai mult sau mai puțin.

NeverTrumpers și colegii lor mai tradiționali din mass-media democrată par să creadă că, atâta timp cât sunt protejați de companiile de social media – și nu există niciun motiv să cred că nu vor fi – cenzura presei, dacă nu este aplicată celor de stânga, nu constituie un motiv de luptă. Unii susțin în mod deschis interdicțiile asupra oricui nu este de acord cu ei din punct de vedere politic. Eșecul în a apăra jurnaliștii care sunt la propriu atacați – spre deosebire de cei care sunt doar criticați – este un semn distinctiv al multora din mass-media.

David Daleiden, un jurnalist sub acoperire care a expus faptul că Planned Parenthood era implicată în traficul de organe de bebeluși nenăscuți, a avut toată viața întoarsă cu susul în jos de Kamala Harris, care l-a urmărit în justiție pentru investigările lui. Jurnaliștii nu au considerat cazul suficient de important pentru a-l mediatiza, deși mulți cred că Harris ar putea ajunge președinte în câteva luni.

Vor reuși?

Mass-media face tot ce le stă în putere pentru a se asigura că va câștiga candidatul lor preferat – și că principalul lor inamic, Trump, pierde. Îl cocoloșesc pe Biden, refuzând să-i pună orice întrebări grele cu privire la politicile sale, planurile sale sau despre familia sa care este investigată pentru spălare de bani. După cum i-a spus un prieten soțului meu, „Este ca și cum ai privi pe cineva care se asigură că un copil de trei ani câștigă Tărâmul Dulciurilor".

Au trecut peste limite pentru a influența opinia publică prin accentul pus pe sondaje, în ciuda problemelor pe care acestea le prezintă. Au ascuns realizările și entuziasmul lui Trump. Au propagat teorii extravagante ale conspirației pe care mulți americani le cred până în ziua de azi. Și au încurajat companiile de social media să suprime argumentele conservatoare.

Va fi suficient pentru ca ei să câștige? Oamenii vor afla curând. Dar jumătate din populația țării împotriva căreia mass-media aranjează jocul nu poate fi fericită cu ceea ce a văzut anul acesta. Și oricine dorește o țară liberă și funcțională, nu ar trebui să tolereze ceea ce au făcut.

Tribuna.US