Transumaniștii promovează de decenii noua religie a Înaltei Tehnologii. Ideea de bază a acesteia este că progresele rapide în cunoașterea științifică și în inovația tehnologică vor culmina în atotștiința și atotputernicia noastră de facto. Într-un univers lipsit de Dumnezeu, dispozitivele digitale ne vor permite să transcendem, pentru a trăi nemurirea în interiorul unei rețele de computere. După cum spunea Ray Kurzweil de la Google într-o celebră butadă: „Există Dumnezeu? Aș răspunde „încă nu”.”

Transumanistii promovează de decenii noua religie a Înaltei Tehnologii. Ideea ei de bază, destul de răspândită în Silicon Valley, este aceea că progresele rapide în cunoașterea științifică și în inovația tehnologică vor culmina în atotștiința și atotputernicia noastră de facto. Chiar dacă omenirea s-ar găsi singură, într-un univers lipsit de Dumnezeu, dispozitivele digitale ne vor permite să transcendem. După cum spunea Ray Kurzweil de la Google într-o celebră butadă: „Există Dumnezeu? Aș răspunde prin „încă nu”.”

Într-o zi, în curând, promit ei, vom folosi inteligența artificială pentru a depăși limitele cunoașterii noastre bazate pe materie. Conform best-sellerului „Homo Deus,” din 2015 al lui Yuval Noah Harari, programatorii vor realiza fanteziile seculare ale șamanilor și profeților prin crearea unei versiuni virtuale a tărâmului spiritual. Acești răsfățați ai Forumului Economic Mondial de la Davos sunt siguri că „Dumnezeu e mort”, dar doresc să patenteze cele mai bune idei ale Lui.

În cele din urmă, transumaniștii speră să reproducă fibra noastră  în spațiul cibernetic, unde vom putea trăi cu toții fericiți până la adânci bătrâneți – adică, atâta cât ne va ține electricitatea. Într-un articol recent, transumanistul rus Alexey Turchin susține că această „înviere digitală” este nu numai posibilă, ci necesară pentru a ne atinge întregul potențial. Avem nevoie doar de energie îndeajuns – atât energie computațională cât și electrică – pentru a crea o „viață de apoi” virtuală și a o perpetua.

Soluția lui Turchin este construirea unei sfere Dyson în jurul soarelui – o megastructură de 186 milioane de mile în diametru, acoperită cu panouri solare, pentru a capta razele și energia stelei. În acest fel, vom putea rula giganticele super-computere necesare găzduirii sinelui nostru digital. Pare destul de ușor, presupun. Vom rezolva din mers dificultățile acestui plan.

Ca să nu rateze ocazia de a fi în preajma unei idei la modă, website-ul de știință Popular Mechanics relatează cu entuziasm despre munca lui Turchin:

„Gândește-te la sfârșitul vieții și la ce s-ar putea întâmpla în continuare. … Dacă există suflet, el va continua să existe și totul va fi minunat. Dacă nu, dacă te așteaptă neantul, ei bine, o parte din tine s-ar putea perpetua sub forma unei copii digitale. Ai de câștigat, în ambele scenarii”, spune Turchin.

Dacă acești nebuni vor convinge suficient de mulți oameni că schema lor funcționează, se vor aștepta ca noi, ceilalți, să ne prefacem că ne bucurăm de compania lor.

În Mașină

Conceptul din spatele „învierii digitale” se regăsește în paradoxul „Corăbiei lui Tezeu”, articulat de grecii antici. Imaginați-vă că sunteți pe o navă imensă, din lemn, și că înlocuiți treptat scândurile vechi și putrede ale acesteia cu scânduri noi, una câte una. În cele din urmă, fiecare bucată a fost înlocuită. Este sau nu una și aceeași navă ca mai înainte?

Vezi și: VIDEO Transumanismul și religia viitorului. Interviu cu pr. dr. Jean Boboc

Transumaniștii caută să facă același lucru cu personalitatea umană. Rolul fiecărui neuron îl va lua un procesor dintr-o rețea – și mai mult de atât. De exemplu, pentru a se „conserva” în vederea viitoarei sale nemuriri, Alexey Turchin se supune voluntar, în toate detaliile vieții sale, unei „supravegheri omniprezente”. Pe lângă faptul că păstrează un jurnal, el înregistrează fiecare conversație, își înregistrează video comportamentul de zi cu zi și poartă o cască EEG atunci când creează artă sau ascultă muzică. El are încredere că într-o bună zi o inteligență artificială cvasi-divină va folosi această acumulare de informații banale pentru a-l „învia”.

Am putea caracteriza acest comportament obsesiv ca pe o bizarerie personală, dar Turchin e departe de a fi unicul care face acest efort.

The Scan Truck este o ilustrare bună, atât literal cât și alegoric, a interesului pe care și alții îl manifestă. Cu sediul în Los Angeles, compania a dezvoltat un „studio de fotogrametrie mobilă” în care peste 200 de camere digitale „surprind cele mai bune și fotorealiste modele”. E ca și cum ai ieși dintr-un ochi cu mii de fațete, precum ochiul de insectă, la exterior.

Subiecții care intră în Panopticonul portabil de la Scan Truck sunt pozați într-un milion de ipostaze, din orice unghi posibil. Imaginea compozită rezultată este apoi utilizată pentru a crea o „dublură digitală”. Acest al doilea sine copiază fiecare cicatrice de pe piele, fiecare por deschis ori semn din naștere. Serviciul a devenit extrem de popular printre specialiștii în efecte speciale din industria cinematografică. De asemenea, este folosit pentru a crea avatare hiper-realiste pentru a popula mediile virtuale.

Destul de inteligent; dar… ce se întâmplă cu sinele interior?

„Alexa, încarcă-mi sufletul!”

În conformitate cu metodologia lui Turchin, a apărut o „industrie a nemuririi digitale” destinată să monitorizeze fiecare aspect al vieții subiecților. Serviciile acestei industrii vor crea o amprentă durabilă a personalității pământești, pentru ca prietenii și familia să se bucure de compania celui care a „plecat”.

Start-up-uri cu nume precum  Eterni.me, Replika, DeadSocial sau Deep Nostalgia lucrează din greu la recrearea celor dragi decedați, folosind fotografii, videoclipuri, jurnale personale, scrisori intime, anecdote second-hand și, bineînțeles, tehnologia de urmărire (tracking) online. Replika oferă o aplicație de psiho-terapie prin convorbiri cu o inteligență artificială care sondează subiecții vii pentru a ajunge la miezul personalității lor. Refrenul repetat constant este „să spargem barierele de confidențialitate” și „să devenim vulnerabili” la invazia digitală.

Pentru un preț moderat, aceste date sunt corelate cu atributele fizice ale subiectului. Electro-stafia rezultată le poate vorbi apoi celor îndurerați, de dincolo de mormânt. Deschide-ți laptopul și o vei putea vedea pe bunica insistând să mai iei o porție de pui fript!

Și totuși, dincolo de această copie, ce s-a ales de sufletul bunicii – acea entitate misterioasă, care, din spatele ochilor, se bucura să te vadă cum crești?

Atunci când transumanistii abordează această problemă – mai rar decât ați crede – ei neagă, de obicei, existența vreunui eu spiritual stabil, distinct de activitatea cerebrală. Când corpul moare, „sufletul” dispare, spun ei. De aceea, crearea unei „copii de rezervă” electronice devine atât de importantă.

În primul rând, augmentarea prin AI (inteligență artificială) va face ca Bunica 2.0 să fie mai inteligentă și mai puțin capricioasă. Scaunul ei gol va fi ocupat de-acum de o super-ființă digitală.

De-a lungul acestui proces, subiectul încă viu (întruchipat) este scanat, sondat și reconstruit sub forma dublurii digitale. Dacă există mai multe copii, cu atât mai bine. Odată cu trecerea anilor, versiunea biologică se va ofili ca un cocon, iar dublura digitală va crește dintr-un nor de „1” și „0”.

Pentru cei pasionați de filozofiile materialiste – unde transcendența este disponibilă numai prin mijloace fizice – nu există o modalitate mai bună de a depăși „punctul terminus” reprezentat de moarte. Bineînțeles, transumaniștii tind să îi vadă pe cei care cred într-o existență spirituală dincolo de această carne muritoare ca pe niște ciudați. Ca ciudat ce mă găsesc eu însumi, bănuiesc că megalomania lor bine înșurubată este cu mult mai irațională decât orice religie tradițională.

Raiul transumanist miroase a iad

Aceste amăgiri tehno-cratice sunt o problemă doar în măsura în care suntem obligați să participăm la ele. Eu mă mulțumesc să-mi trăiesc viața ca „om al carvenelor” și să îi las pe ceilalți să devină cyborgi, atâta timp cât își păstrează pentru ei sârmele și bobinele. Din păcate, elementele cele mai insidioase ale tehno-cultului lor – de la obsesia de sine până la auto-supravegherea omniprezentă – s-au strecurat în viața noastră de zi cu zi, de decenii.

Spre exemplu, adoptarea pe scară largă a comunicațiilor electronice monitorizate. Odinioară, ideea că cele mai intime scrisori ale noastre ar putea fi interceptate, analizate și puse în dosare personale detaliate în custodia unor tehnicieni și agenți guvernamentali – pentru a fi folosite după bunul plac al acestora – ar fi fost ridicolă. Astăzi, e un lucru la fel de obișnuit ca o vizită la magazinul de cartier.

Peste noapte, interacțiunea personală a migrat către social media. Acum este ceva normal să documentezi viața copilului tău pentru consumul public al unor străini. Pentru mulți, barierele de confidențialitate au fost distruse iremediabil. Ne-am vulnerabilizat, iar partea cea mai proastă e că majoritatea se bucură de asta.

Următorii pași în acest proces presupus inevitabil sunt aproape. După ani de șovăieli, realitatea virtuală va fi în curând la fel de obișnuită ca un televizor. Mulți tineri deja idolatrează „influencer-ii virtuali” care dansează pe ecranele telefoanelor lor mobile. Aceste apariții care seamănă cu ale unor vedete pop sofisticate sunt în întregime fictive, construite de la zero de niște programatori vicleni. Unii dintre cei care le privesc nici măcar nu au idee că nu au în față persoane adevărate.

De ani buni, bărbați în toată firea s-au retras din lupta cu viața în luptele din jocurile video. Viitoarele mame folosesc aplicații de întâlniri pentru a-și păcăli ceasul biologic. Condiționați cu pornografie de generații, tinerii incapabili de relații reale se culcă cu păpuși de silicon extrem de realiste. Sexo-boții super-realiști bat la ușă.

O detașare virtualizată de realitate

În toate acestea transpare o detașare din ce în ce mai mare de lumea reală a luptei, a decepțiilor și a izbânzilor. Fără a înfrunta aceste provocări, oamenii nu își pot dezvolta personalitatea și nici legături sociale profunde. Bărbații obsedați de anime sunt un simptom al acestei tendințe. Dorința nebună de „nemurire digitală” este un altul.

Tehnocrația devine normală într-un ritm alarmant. Dacă o populație poate fi convinsă că copiii săi au nevoie de hormoni care să blocheze dezvoltarea caracetisticilor sexuale, furnizați de stat, pentru a deveni cineva, e doar o chestiune de timp înainte ca aceștia să fie pregătiți să-și uploadeze sufletul în băncile de date corporatiste. De fapt, dacă intrați pe smartphone-ul lor veți vedea că o fac deja.

Unul dintre aspectele întunecate ale tehnocultului este că inovațiile lor sunt necesare pentru supraviețuire. Oricine respinge modificarea corpului, îmbunătățirea cognitivă sau upload-ul minții va fi privit la fel ca un aspirant care vine la interviul de angajare fără smartphone sau cont de social media. Vor rămâne „ai nimănui”.

Într-o tehnocrație competitivă, oamenii „organici” sunt sortiți dispariției. Cyborg-ii, la modă, vor progresa către nemurirea digitală, în timp ce noi, ceilalți, vom deveni niște fosile. Dacă vom permite Big Tech să ne stăpânească viața, cele de mai sus vor deveni o profeție care se împlinește de la sine.

Cu toate acestea, transumaniștii uită lecțiile istoriei. Egiptenii erau convinși că vor domni pentru totdeauna, la fel ca și romanii. În cele din urmă, însă, aroganța lor s-a dovedit nefondată. Același lucru se va spune despre oligarhii din Silicon Valley și discipolii lor consumeriști. Într-o zi, „sufletele digitale nemuritoare” vor fi exponate prin în muzee, împreună cu statuile din marmură.

Până atunci, ar fi o dovadă de înțelepciune să ne luăm măsuri de protecție, pe măsură ce viitorul își urmează cursul. Încă mai suntem liberi să ne alegem drumul. Da, suntem într-un conflict spiritual dus pe terenul lor și în condițiile lor; dar eu cred că orice deznodământ în această luptă este posibil.