Epocile de tulburare sunt și epoci de mare confuzie și de precipitare a ereziilor. Acestea sunt ispitele recurente ale lumii cu religiozitate maimuțărită, cum ne spune Mircea Eliade.

O asemenea ispită este erezia marcionistă, care se întoarce sub o formă zgomotoasă, iese pe scena din față a spiritului public agravând confuziile minților indecise. Iar epoca noastră este prin excelență una a indeciziei: să merg sau nu la biserică în fiecare duminecă sau este suficient dacă merg în noaptea învierii (și atunci doar pentru ceasul în care se așteaptă lumina), să cred sau să nu cred în taina preoției, a spovedaniei și așa mai departe, până la indecizia în fața tainei celei mari a sfintei împărtășanii cu trupul și sângele Domnului.

Ispita ereziilor vine dinspre acele minți în care sălășluiesc, în devălmășie, duhul trufiei cu duhul lenei, al mediocrelor delăsări, al nerecunoașterii limitelor, al autoslăvirii deșarte, al maladiei chipului, adică al închipuiților din cohorta cărora se recrutează „deștepții”, analfabeții funcționali, 

Aceștia sunt cei mai expuși ereziei marcionismului, mai ales acolo unde aceasta este propagată pe canale specializate tocmai în diseminarea deliberată a confuziilor ca tehnică de slăbire a credinței și de sugerare a căilor false, a drumului greșit, care duce spre mlaștina iadului.

Marcionismul este o doctrină creștină din secolul al II-lea, întemeiată de Marcion din Sinope. Ideea dominantă a marcionismului este aceea că Dumnezeul Vechiului Testament și Dumnezeul Noului Testament sunt diferiți. Că Dumnezeul Vechiului Testament este doar un Dumnezeu mânios și răzbunător, în vreme ce Iisus Hristos este Dumnezeul iubirii și al milei. Marcion considera că Vechiul Testament nu este o Scriptură creștină și nu ar trebui folosit de creștini. Dincolo de respingerea tainei trupului real al lui Hristos, Marcion a alcătuit o versiune proprie a Bibliei în care a adoptat o variantă prescurtată a Evanghelia după Luca dimpreună cu zece epistole ale Apostolului Pavel, editate prin eliminarea pasajelor pe care le considera influențate de iudaism. În esență, Marcion a substituit ideii de continuitate între iudaism și creștinism idea de ruptură, agravată prin fracturarea unității Scripturii și prin primejdioasa răstălmăcire a revelației supranaturale (întruparea lui Dumnezeu).

Chestiunea recapătă actualitate în lumina înțelesului semitainic al sărbătorii de astăzi a Schimbării la Față a Domnului. Persoana care, în rătăcire eretică, rupe legătura dintre cele două Cărți Sfinte ale Bibliei, Vechiul și Noul Testament, ar trebui să înțeleagă înfricoșată că tocmai a contestat adevărul tainic al Schimbării la față a Domnului.

Atunci și acolo pe Muntele Taborului, ni s-a descoperit pe deplin și în chip arătat unitatea celor două cărți în Hristos. Acolo pe Muntele Taborului a fost adeverită cu glas divin unitatea legii (Moise) și a prorociilor (Ilie) intru Lumina Sfântă a lui Dumnezeu Fiul întrupat. Așa s-a petrecut, așa au văzut apostolii și, în chip suprem a fost adeverit de Dumnezeu Tatăl Care zice, cu glas ca de tunet, deci cu poruncă absolută: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați.” (Matei, 17, 5), arătat adică așa cum a voit Domnul să ni se arate, ca unitate a legii, prin Moise, a prorocilor, prin Ilie, în Hristosul Slavei.

Cine rupe unitatea celor două cărți ale unicei Scripturi neagă Adevărul confirmat de Cuvântul lui Dumnezeu pe Muntele cel sfânt, al luminii taborice. Acela nu are unde se feri căci și-a pierdut orice formă de adăpost, deopotrivă pentru trup și pentru suflet.

Al Dvs,

Grigore Iulian

Cititor ActiveNews