„Una din supremele ironii ale acestor tragicomice vremuri este ca demagogul populist Trump il "captureaza” pe dictatorul populist Maduro. Nu mai conteaza ideologia. Operatiunea este transideologica. Supramuzicala. Supranationala. Corb la corb isi scoate ochii, mai ales cand e vorba de petrol.”, scrie bolșevicul Vladimir Tismăneanu, în asentimentul video-canapelistelor post-șoșocare și a suveraniștilor de Temu, cum creionează extrem de precis un coleg fenomenul ocupării suveranismului pe linie soroșistă.

Bolșevicul Tismăneanu e ca un turnesol revărsat de sub suveranistele de canapea cu voie de la securime, prin lungul său șir de postări anti-Trump care ajung până la insulte la adresa vicepreședintelui SUA, JD Vance, a vicepreședintelui AUR, Dan Dungaciu și mai ales a prefesorului Ilie Bădescu, refondator al școlii de sociologie din România.

„Fără îndoială, acesta este un cutremur în afacerile internaționale. Este rezultatul diverselor abordări, de la Rubio la experții Heritage și magnatii petrolului. Nu există o singură încercare ideologică coerentă de a justifica intervenția.”, scrie Tismăneanu pe contul lui de Facebook

„Daca as fi ramas la Caracas in 1982 aveam toate sansele sa fac o cariera academica si jurnalistica de succes. Imi facusem prieteni in spatiul intelectual, inclusiv jurnalisti de la excelentul "Diario de Caracas”. Vorbeam, citeam, scriam, chiar visam in spaniola. Locuiam in vila SIR. Sofia Imber de Rangel.”, mai amintește Tismăneanu, prezentând edulcorat marștutizarea sa din vilele cartierului Primăverii al nomenklaturii roșii în cele din Caracas și Washington.

„Un singur lucru este clar. Aceasta este o operațiune confuză. Una care reflectă eșecul lui Trump de a înțelege cultura politică. El și lacheii lui nu văd nimic altceva decât narcoteroriști. El Tren de Aragua. Dar Maduro este descendentul politic al lui Hugo Chávez. Iar Chávez a fost mult mai mult decât un bufon politic. El a făcut parte dintr-o tradiție opusă colosului din nord. Bolivar, Jose Marti, Che Guevara, Fidel, Allende, tercermundismo. M-aș fi așteptat ca Rubio să știe mai bine, dar declarația sa de astăzi a fost o altă dovadă de orbire istorică. Reînvierea Doctrinei Monroe în secolul XXI este o idee moartă din fașă. Este sortită eșecului. Nu este suficient să promiți castele în aer. Milioane de venezueleni așteaptă mai mult decât palavre...”, se mai agită Tismăneanu.

„Nu libertifilia este motivatia lui Trump. Puțin ii pasa de opresiunea din Rusia putinista. Un stat liberticid. Nu da doi bani pe protestele civice din Ungaria. Actiunea de la Caracas este mai graba o tentativa de deturnare a atentiei de la bilantul lamentabil al acestor 330 de zile. Ceea ce nu inseamna ca as minimaliza in vreun fel legitimitatea rezistentei civice din Venezuela. Dar nu uit ca Administratia Trump a desfiintat bugetul pentru National Endowment for Democracy, organizatia care a facut enorm pentru sprijinirea opozitiei democratice din Venezuela. Asistenta pentru democratie este exact opusul Doctrinei Trump. O doctrina izolationista, pseudorealista, provinciala si cinica.”, se mai plânge Tismăneanu cu privire la raderea finanțării rețelelor soroșiste prin NED și USAID de către ultra-eficientul Elon Musk.

Acestea sunt doar câteva dintre postările vitriolice ale bolșevicului Volodea Tismăneanu din ultimele două zile la care se adaugă insulta la adresa lui Donald Trump de la postul securist-soroșist Digi24, unde a avut tupelul să spună că „pacifismul președintelui SUA este găunos și putred”...

Însă isteria lui anti-Trump și anti-MAGA a răbufnit chiar din prima zi a noului an, pe 1 ianuarie (!), când ura lui la adresa conservatorilor creștini, tipică profitorilor regimului comunist, s-a întins cu spume de șacal turbat pe Facebook, debitând enormitatea bolnavă trancănită în asentimentul video-canapelistelor asemuite cu sugativele din birturile marxist-leninist-severiniste scăpate de securici pe sticlă boite cu kilul de fard suveranist că „MAGA nu putea exista fara țăcăneala lui Trump. O miscare sărită de pe fix nu se putea constitui decat pe un fundament sectar. MAGA este o mega-sectă. Trump este deopotrivă Zeul Suprem si Marele Preot. Vance nu are nimic din nebunia lui Trump. Nu e un paranoic narcisist. Este un poltron veleitar. Un Vadim Tudor din Apallachia. Un mahalagiu arivist. In jurul lui Trump s-a tesut o evlavie misticoidă. Nimeni nu-l va adora pe Vance. Nimeni nu va imbrătisa pătimas eluctubratiile lui. Nu e un gigant, chiar si pe panta rea. E doar un minuscul servitor. Un mirmidon născut din buzunarul lui Peter Thiel. O hahaleră de iarmaroc.”

După acest delir de sindrom anti-trumpist, pe 2 ianuarie, simțindu-se atins în străfundurile bolșevismului, Tismăneanu a sărit ca o broască beată înainte de vivisecție la jugulara lui Dan Dungaciu reușind performanța ca detenta lui logoreică să ajungă până la glezna vicepreședintelui AUR:

„Ideolog al Noului Obscurantism in versiunea AUR, discipolul consilierului ceausist Mircea Malita si al sociologului protocronist Ilie Badescu, numarul 2 al partidului-miscare condus de George Simion, sustine ca UE este condusa de urmasii bolsevicilor de-odinioara. Activist vehement al Putinternului, Dan Dungaciu pretinde ca UE este un focar leninist. Bolsevismul insa nu trebuie cautat la Bruxelles. Contopit cu fascismul pravoslavnic, bolsevismul se numeste putinism. O ideologie totalitara pe placul cozilor de topor de ieri si de azi. O respingere a Luminilor occidentale in numele "Luminii care vine de la Rasarit". Nu exista absolut nicio legatura intre proiectul UE si cel bolsevic. Zero conexiune. Statele membre in UE au ales aceasta apartenenta, nu le-a fost impusa de divizii franco-germane. Dungaciu preia de fapt teme ale propagandei lui Viktor Orban. Mai lipseste sa faca elogiul unei Romanii "neutre", pastratoare predestinata de valori traditionale nealterate de "virusul" universalismului civic.”, trântește fostul Tismenițki, fără să-l uite și pe singurul om de stat al ultimilor 36 de ani, Călin Georgescu:

„Putin crede că are Austria la picioare. Seculegionarii români si-au făcut bârlogul la Viena. Fachirul are acolo resedința de bază. Prin spirit, concertul de 1 ianuarie 2026 a fost un omagiu adus Vienei multinationale, multiculturală, cosmopolită.”.

Demonia orizontalității am putea să denumit boală acută a fostului propagandist comunist care îi atacă obsesiv pe Victor Roncea și Ion Cristoiu în tandem cu Dan Dungaciu și Ilie Bădescu, respectat membru al lumii academice, atunci când îi uită pe Mihail Neamțu sau George Simion. Până și când îl plimba Lucian Mîndruță de mână prin cartier la alegerile prezidențiale care i-au șocat pe ploscarul lui Brucan și interlocutorul lui bolșevic, tot de Roncea și ActiveNews îl ardea, mai ceva ca de Trump revenit la Casa Albă triumfător.

Într-o altă postare tasmaniană similară sunt trecute din nou sub o avalanșă de etichete, în chip obsesiv, nume și categorii: „Daca ne gandim, de pilda, la un Dan Dungaciu si nu doar la el. AUR a preluat teme din discursul peremist si din cel al Miscarii pentru Romania a lui Marian Munteanu. Daca ne gandim la renasterea, proliferarea si  instrumentalizarea "suveranismului" ceausist, la neoprocronismul cu glazura academica si la cultul postum al diplomatului ceausist Mircea Malita. Seculegionarismul s-a nascut in 1990 prin "Miscarea". Acolo si-au facut ucenicia Roncea si altii ca ei.”, tranteste el pentru a reveni, cum spuneam, obsesiv, asupra subiectului: „Simion si Georgescu nu s-au nascut ieri si nu vin de nicaieri. La inceputul anilor 90, sociologul Ilie Badescu, profesor la Universitatea din Bucuresti, era presedintele Senatului Miscarii pentru Romania condusa de Marian Munteanu. Roiau in jurul sau diversii Roncea, Dungaciu, Mihai Gheorghiu si nu doar ei. (...) N-am reprodus degeaba aici fragmente din oroarea secretata de Victor Roncea. Personajul e legat direct si fara putinta de tagada de zonele securiste si legionare care l-au nascocit pe Simion.”

Sau: „Despre Neamtu ce tema s-ar potrivi? Abjectia ca modus operandi? Imunditia falsitatii? Sunetul strident al renegarii? La ce ar servi un asemenea exercitiu? Ii urez succes la sustinerea tezei in care m-ar desfiinta in fata unei comisii prezidata de dughinistul Badescu si compusa din Coroiu (Cristoiu), Dungaciu, Lavric, Puric...”

Greșeala lui Tismăneanu e când mereu se întoarce ca făptașul la locul crimei: comunismul. Iată ce are tupeul să zică: "S-a murit in timpul Revoluției. S-a stat in pușcării sub comunism. S-a mințit enorm, iar cine refuza sa minta era ostracizat. (….)”. „S-a”, „s-a”, „s-a”... el n-a făcut nimic. Unii, pe-acolo... Asta o spune tocmai el, tartor al minciunii și fost avocat al comunismului criminal ca propagandist al CC al PCR!

A mințit, a susținut acea ideologie criminală care a aruncat în temniță, pe vremea părinților săi, sub sentința Alexandrei Sidorovici, soția lui Silviu Brucan, elita României. Pe reprimații de ieri, Tismăneanu și cei de o seamă i-ar voi condamnați la o a doua moarte civilă, în efigie de data aceasta, după ce generația părinților lui NKVD-iști, radio-moscoviți cuplați la grămadă în lupanarul hotelului Lux din Moscova, a adus furtuna temnițelor peste toată elita României.

Da, bolșevicii sunt vinovați de moartea lui Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția, George Manu, Valeriu Gafencu, Gherasim Iscu... și seria crimelor e cumplită. Pe aceștia îi vor acum „uciși” a doua oară, în efigie.

Cu o incredibilă obrăznicie, Tismăneanu se erijează în victimă și condamnă din vârful buzelor lui tocite de atâta pupincurism regimul criminal de odinioară, pe care chiar el l-a susținut, și acum, în mod viclean, vrea să-l treacă în responsabilitatea celor ce au fost victimele acelui sistem și regim.

Iată ce mai scrie, în continuare, biata victimă marșrutizată la Caracas cu acordul Securității și azimut Washington, pe urmele lui Pacepa, repetând obsesiv aceleași nume, la care îl mai adaugă și pe avocatul de top Florentin Țuca:

"Astăzi, dupa 35 de ani, generațiile tinere nu au cum sa-si amintească aceste lucruri. De 35 de ani, urmașii nomenclaturii de partid, de guvern si de securitate, au minimalizat, bagatelizat si manipulat adevăruri istorice elementare. Vulgata ceaușistă a făcut pui. Institute academice Am recitit in acești ultimi doi ani memorii si interviuri ale unor membri de vârf ai clicii lui Ceaușescu. Sunt frapante asemănările, chiar si lexicale, cu ceea ce profesează Simion, Dungaciu, Georgescu, Neamțu, Cristoiu, Țuca, Badescu de la Academie, discipolul sau Pantelimon si restul trupei putiniste. Poncife dintr-o recuzita de un anacronism total si totuși capabile sa provoace adeziuni. Ceva desuet nu este obligatoriu ceva defunct. In spațiul AUR se contopesc mistica si costumația legionaroide cu fixațiile despotismului neofeudal întruchipat de "Eroul intre Eroi”. Cruci, săgeți, secere, ciocane…”.

Mă opresc aici din citările tismanoide, pentru a ne pune și a vă pune o întrebare: Cum credeți că ar trebui să întâmpine un jurnalist onest o asemenea reacție? Să încercăm și un răspuns, care să-i folosească ca cură:

Deja e a nu știu câta oară când citesc atacurile lui Tismăneanu, din zecile, obsedatele lui reveniri la persoane ca cele menționate chiar de el, în frunte cu profesorul Ilie Bădescu. Le-am sesizat și, de cele mai multe ori, am trecut peste ele încadrându-le într-o anume simptomatologie. Un om cu asemenea obsesii de lung termen, pare capturat de forțele infernului său interior fiind purtat spre o stare posesivă, aș încadra-o în „demonia orizontalității”, cum e denumită într-un eseu provocator dedicat temei demonismului.

Chestiunea primește dezlegare pornind de la celebru vers al lui Pușkin: "demonul în câmp ne mâna și ne-nconjoară pe de lături”. Este versul pus motto de Dostoievski la romanul său "Demonii”, aflăm din eseul pomenit. Poezia lui Pușkin are același titlu: ”Demonii”.

Tismăneanu dorește să ne atragă în acest infern al orizontalității și singurătății sale rătăcitoare (în eseul pomenit se face referire la  tema demonului rătăcitor din poemul lui Lermontov cu titlul "Demonul” - 2000 de versuri).

E cumplit de singur și se agață cu obstinație disperată de numele citate ca de niște scânduri dintr-o corabie pe care furtuna din mintea și sufletul lui a distrus-o.

El așa o trăiește în mintea lui învolburată și în furtuna sufletului său rătăcitor și însingurat. E drama specifică a celui care și-a rupt rădăcinile. Acesta sfârșește într-un sindrom de persecuție, paranoid, proiectând în jur reprezentări ambivalente fiindcă dușmanii imaginari sunt deopotrivă asemenea unor scânduri dintr-o corabie eșuată de care se agață, subliniez, cu obstinație disperată.

Nu știu dacă mai are timp să se vindece de această maladie metafizică a sufletului însingurat, a dezrădăcinatului pretutindenar secular. Ți-e milă de el. Are putere rece, demonică, proprie tuturor celor încadrați tipologic în această categorie. Drama lor este ca n-au etnicitate, sunt seci, nu se pot lipi de nici o comunitate, nici de neam nici de credință. Îi regăsim în fiecare neam, în toate culturile. Greșeala unora este să-i aloce unui neam anume. Eroare! Ei nu au nici neam, nici credință.

Unii, ca acești însingurați de secol XX, s-au agățat de steaua în cinci colțuri cum se agață spiritul de schelet, dar scheletul e schelet, e mort, și așa se ivește ahasverul rătăcitor din viziunea genială a lui Eminescu.

Este un duh rătăcitor care nu se poate agăța de nimic fiindcă orice atinge "moare” subit, devine scheletic, "cadavru viu”. E una dintre fațetele dramaturgice ale însinguratului fără de rădăcini” (am reținut aceste trăsături din același eseu tocmai menționat fiindcă mi se par potrivite pentru omul de care vorbim. El are, cum spune un cântec popular, "casa cucului // în bătaia vântului// ca nici cucul n-are casă// nici vântul cărare-aleasa”. Cum să nu-ți fie milă de el?!)

Poate că sunt prea eseistică pentru o publicație de front cum este cea condusă de Victor Roncea și unde mă bucur să mă pronunț acum. În fond, Tismăneanu și cei ca el (vezi Papahagi) au o mentalitate concentraționară. Ei nu dialoghează ci pun etichete menite a genera un regim de izolare publică și apoi de moarte civilă.

De altfel Papahagi asta striga: „la pușcărie cu putiniștii” sau „trumpiștii”, în funcție de transa în care era, adică cu cei care nu primesc seducția subversivă să devină finalmente ponegritorii culturii și ai poporului român. De aici și obsesiva repetare de nume la Tismăneanu, tehnica menită izolării și morții civile.

De altfel, din câte îmi amintesc. au cerut, inclusiv printr-o scrisoare semnată în haită, excluderea profesorului Bădescu din Academie, îl vor alungat de la Institut. Așa cum au cerut în revista „22” a GDS-ului creat de Soros și Brucan eliminarea din presă a lui Roncea și Ion Spânu, după ce doi jurnaliști au devoalat secretele lui Liiceanu și Ungureanu. Au o ură viscerală împotriva celor care se disting de ei, care îi contrează, îi devoalează, care au alte idei, altă credință, altă direcție.Românească, în primul rând.

„Vulgata ceaușistă a făcut pui”, zice Tismăneanu, și încadrează aici numele reprezentative amintite mai sus, mitraliate dintre cei care au o poziție diferită sau opusă propriilor sale idiosincrazii.

Ce ar trebui amintit, ca edificator: în 1990, profesorul și comisarul ideologic Radu Hari Feinstein Florian, tatăl lui Alexandru Florian, folosit și de kominternistul Mihai Șora, care fusese instalat de Petre Roman ca ministru al Învățământului, a ținut o conferință în Aula Facultății de Drept, cu participarea corpului profesoral din toată Universitatea.

Ideea axială era aceasta: vina pentru regimul comunist cu atrocitățile lui revine celor care au deviat, au "murdărit idealurile nobile ale socialismului”, cum spusese de la tribuna „revoluției” însuși Iliescu. Deci, de vină pentru tot răul este Ceaușescu nu comunismul, respectiv „naționalism-comunismul” lui Ceaușescu, nu bolșevismul internaționalist venit pe tancurile sovietice. La fel cum se încearcă acum să se introducă în legea pereche a legii lui Vexler.

Profesorul de bolșevism R. H. F. Florian a propus în acea conferință noțiunea de ceaușism sugerând subversiv ca toată critica legitimă împotriva comunismului să fie recanalizată spre și deci contra ceaușismului, ca deviaționism naționalist de la comunism, idee pe care o tot mestecă și dl Tismăneanu. El sugerează, tot subversiv, că ceaușismul este chiar un fel de produs al conștiinței colective, „vulgata ceaușistă”. A folosit ideea aceasta și în celebrul Raport ticălos care-i poartă numele când a alcătuit perfida listă a scriitorilor „colaboraționiști ai ceaușismului”.

Tismăneanu revizitează perfida idee în mai toate revenirile lui străduindu-se din toți rărunchii să convingă, în stânga și-n dreapta, că toate figurile reprezentative ale istoriei acestui spațiu, de la Burebista și până la Simion, și ceilalți pe care-i tot nominalizează, au ieșit toți din mantaua naționalistului Ceaușescu, la rândul lui influențat de Crainic, care a fost influențat de Codreanu, care a fost influențat de A.C. Cuza, care a fost influențat de Iorga, care a fost influențat de Eminescu. Toți niște „antisemiți”. 

„Ortodoxiști”, „protocroniști”, „naționaliști”, „putiniști”, „obscurantiști”, „rusofili”, „extremiști”, „legionaro-comuniști”, „securolegionari” etc., o listă de etichete menite să inducă celor slabi de minte, prin seducție subversivă, sentimentul difuz al remanenței unor stări spirituale toxice, primejdioase, excomunicabile, adevărate teritorii sub carantină, nefrecventabile etc. O amestecătură de etichete și liste negre, aruncate de-a valma peste cei care nu consimt unei asemenea ideologii segregaționiste.

Omul acesta în salopetă ideologică se înfățișează teribil de încrâncenat, sugerând procese publice, exmatriculări, alungări din cetate, nostalgii în care se poate citi inviscerarea înfiorătoarelor Tribunale ale „poporului”... sovietic etc.

Nu știu dacă o reacție ca a noastră este drumul bun, fiindcă acesta duce în mlaștina reactivității ca și cum te-ai dezvinovăți. Dar nici nu putem să trecem cu vederea, măcar ținându-ne de nas, după ce am călcat pe el...

În ceea ce-l privește pe profesorul Bădescu, pus la zidul de la Târgoviște alături de Trump și Vance, cred că ar trebui să se bucure.

El se găsește în postura stranie a celui ce a suferit represiunea regimului comunist fiind tocmai el împins să se apere de acuzațiile nedemne ale celui ce a fost avocatul acelui regim de ocupație și nu de emergență naționalistă cum sugerează dl Tismăneanu. Tatăl și fratele său au fost deținuți politic, pentru ca acum fiul de comunist, Vladimir Tismăneanu, el însuși propagandist comunist, să arate cu degetul spre cel ce-a suferit represiunea comunistă cu tot cu familia sa, reclamând un fel de regim eliminatoriu deopotrivă pentru persoana sa și pentru cărțile, credința și atașamentul său față de toată învățătura Scripturii și pentru toate popoarele Bibliei, care n-au temei real să se războiască. Este scris, după cum spunea și sfântul părinte de la Petru Vodă, duhovnicul mărturisitorul Justin Pârvu: torționarii și fiii lor vor da lecții victimelor și copiilor lor.

Este evident, citim în același eseu, că nu din popoare și nici din spiritualitatea lor țâșnesc impulsurile războaielor. Asemenea impulsuri țâșnesc din câmpul acelor frământături demonice ca cele la care se referă Pușkin în celebrul său poem, „Demonii”:

„Vântul urlă, vântul plânge,// Împletind un vaiet sumbru;// Ah, în cercuri ne tot mână// Duhurile fără umbru// În câmp ne poartă demonii// Și ne rotesc pe lângă noi…// Se aud voci stranii, repezi,// Râsete din văi și ploi”.

Vă dați seama că acum pe lângă „putiniști” vom deveni și „pușkiniști” pentru născutul în orașul Stalin ce poartă prenumele lui Lenin.

Tismăneanu ar trebui să accepte (fiindcă de știut știe) că încrâncenările nu-i vor sluji nici lui și nici altora. Sunt sterile și de-a dreptul malefice. Nu aduc nici un bine nimănui. Va descoperi poate că asemenea atitudini aduc boală, însingurare, rătăcire și îngheț. Cine-l urmează e bine să știe că se strămută într-o iarnă spirituală durabilă și, cum spunea încă necanonizatul Anton Golopenția, să se pregătească pentru o lungă perioadă de hibernare.

Cât despre Vance și Trump, să nu se apuce cumva să-i cerceteze cineva intrarea în Statele Unite și apoi să se trezească cu un sloi de gheață din Groelanda care să-l deporteze la origini, înapoi în Caracasul lui Maduro!