DESFACEREA CUTIEI NEGRE. Cazul doctoriței care se zbate între viață și moarte după a treia doză de vaccin, despre care Spitalul Elias nu suflă o vorbă. REMEMBER PLANDEMIA

ARTICOL APĂRUT ÎN URMĂ CU UN AN ȘI O ZI ȘI REPUBLICAT ÎN SERIA REMEMBER PLANDEMIA.
Raluca Simona Gurgu, neuroloaga de la Elias în vârstă de 39 de ani, se zbate între viață si
moarte la ATI, după ce și-a administrat a treia doză de ser și a făcut un AVC masiv.
La orice accident și tragedie aviatica se desface cutia neagra. Scopul demersului este acela de a vedea ce s-a întâmplat și cum ar putea fi prevenite asemenea tragedii prin studierea cauzelor. Așadar, va rog sa vedeți demersul meu exact asa: o încercare de a desface o cutie neagra pentru a ridica semne de întrebare, nicidecum intenția de a scormoni viata cuiva. Asta pentru ca ne aflam pe cont propriu, pentru ca mass-media este în totalitate cumpărată și pusa sa tacă, pentru ca a ascuns în mod absolut iresponsabil aceasta tragedie eschivându-se cu scuze jenante gen "nu am putut verifica aceasta informație". Măcar pe vremea lui nea Nicu aveam telejurnalul cu realizări, dar ăștia de acum zici ca au target la mumii, în fiecare zi nu știu ce sa mai facă pentru a înspăimânta oamenii. Așadar trebuie sa ne descurcam cu surse paralele de informare, sa ciulim urechea și sa ne dezvoltam spiritul critic în a analiza o informație care ne parvine. Media tradițională e total compromisă și cumpărată de propaganda, Mie mi-ar fi rușine sa spun una ca asta, măcar as avea decenta sa las capul în jos și sa nu spun nimic dacă nu am alta posibilitate sa îmi plătesc ratele și concediile în tari exotice decât curvăsăria.
Imaginați-vă doi bolizi care vin în viteză unul către altul, fiecare cu câte 150km/h. Viteza impactului e 150 x 2. La asa ceva se face țăndări tot. Dacă unul dintre ei încetinește și se oprește, atunci sunt șanse mai mari ca sa scape, ceea ce se poate scăpa din asa ceva.
De unde comparația cazului ăstuia cu un accident cu asemenea impact?
Fata aia lua terapie hormonala pentru fertilizarea in vitro. Asta înseamnă o bomba cu hormoni asupra organismului. La fel ca și în cazul anticoncepționalelor. Pe toate prospectele acestor preparate hormonale scrie ca au ca factor de risc al administrării trombozele. De asta se recomanda prudență în administrarea lor după o anumita vârstă și precauție la fumătoare. Avem așadar primul bolid care vine în viteză.
La fel, pe prospectul serului scrie ca trombozele pot reprezenta factori de risc la administrare și pot să apară în anumite cazuri. Iată și bolidul doi.
Este de neînțeles cum de fata aia, doctorița, a putut face o asemenea imprudenta și chestionez modalitatea lipsita de discernământ în care s-a pus la risc cunoscând ce medicație ia și cum anume această medicație reprezinta un factor de risc care creste exponențial în combinație cu ceva ce a părut un catalizator. De asemenea, chestionez lipsa de discernământ a altora în a recomanda administrarea unui ser care nu a trecut proba timpului și nu știm care sunt interacțiunile cu alte medicamente sau care sunt efectele peste 5 au 10 ani.
Ne întoarcem la cazul studiat. Tratamentul hormonal luat de fata aia pare sa fi fost potentat de ser care a jucat rolul unui catalizator. Bolidul 1 care a venit în viteza către bolidul 2. Dacă măcar unul stătea pe loc, oare se ajungea aici?
Rolul acestei postări este acela de a trage un semnal de alarmă și de a chestiona următorul aspect: este serul un catalizator pentru tratamente hormonale cărora le poate spori efectul negativ? Este serul un catalizator pentru efectele secundare negative ale anticoncepționalelor, și ele tot niște hormoni de fapt? Se pune cineva la risc în același fel în care s-a pus fata asta?
Nu am pretenția ca acest caz sa fie disecat în media și această tragedie să aibă vreo valoare educativă pentru că media mai înseamnă doar minciună, manipulare și propagandă, însă avem datoria ca, atunci când am aflat un adevăr, să îl punem pe masă și să punem oamenii în gardă ca să știe și să întrebe. Acesta a fost scopul încercării mele de a desface o cutie neagră.
Este frisonant de îngrijorător ce se întâmplă. Niște medici de la UPU dau o știre la televizor despre o bătrână de 80 de ani care zice ca nu dorește să primească serul de teamă că rămâne sterila. Hahaha, dar ce am mai râs! În acest timp, Spitalul Elias nu suflă o vorbă despre cazul colegei lor care se zbate între viață si
moarte la ATI, deși au un purtător de cuvânt, dată fiind mulțimea de VIP-uri pe care le tratează. Nimeni de acolo nu pune pe piață aceste informații, nimeni nu sparge cutia neagră ca să înțelegem ce se întâmplă, iar mass-media da știri oligofrene ca să abată atenția de la lucruri ultra-grave care privesc milioane de femei din țara asta care folosesc anticoncepționale și s-ar pune la risc în combinație cu serul. Este absolut incredibila mașina de propagandă pornită, cu cât mai tare încearcă ascunderea morților sub preș, cu atât întrebările noastre vor fi mai multe și ne vom ambiționa să le căutăm și să găsim răspunsuri care ne pot salva viețile pentru că ne aflam pe cont propriu.
Citiți și: Iulian Capsali: VICTIME ALE VACCINĂRII ÎNTR-O ȚARĂ CONDUSĂ DE CRIMINALI. Medicul Raluca Simona Gurgu și Preasfințitul Gurie al Devei și Hunedoarei
Iulian Capsali: CAD MEDICI PE ALTARUL VACCINĂRII
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Raluca Simona Gurgu
Locații: România
Subiecte: decese vaccin REMEMBER PLANDEMIA vaccin COVID-19 vaccinarea medicilor vaccinarea personalului medical
Organizații: Spitalul Elias
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)