DOCUMENT: „Standarde pentru educația sexuală în Europa”. Cum vor OMS și BZGA-Germania să ne distrugă copiii prin sex de la 0 ani
După cum v-am obișnuit deja, mă documentez înainte de a aborda un subiect. Și cel mai mult îmi place când găsesc și documente. Știți de ce? Pentru că unii au tot spus că această „educație” sexuală nu este o educație a desfrâului și că de fapt se dorește diminuarea sarcinilor în rândul minorelor și așa mai departe. Dar în document se vorbește despre cu totul și cu totul altceva. Iată câteva afirmații dintr-un document de la Biroul Regional OMS pentru Europa și BZgA care vrea să aducă argumente pro educației sexuale:
„1. Jocurile sexuale iau naștere la această etapă. Aceste acțiuni au fost observate la o treime dintre băieții de opt ani, procentajul fiind în creștere odată cu înaintarea în vârstă. La general, gradul activității sexuale este mai mic la fete, dar interesul sexual crește odată cu maturizarea.
2. Copiilor (de la vârsta de cinci ani și mai ales între șapte și opt ani) le place să-și etaleze organele genitale și să le privească pe ale altor copii.
3. Sexualitatea la copii este mult mai pronunțată decât la adulții obișnuiți. Acesta poate fi considerat un aspect al dezvoltării senzualității, care reprezintă o parte a dezvoltării psihologice, sociale și biologice.
4. De la aproximativ 10 ani, copiii devin mult mai interesați de sexualitatea adulților. Ei au mai multe fantezii despre sexualitate, aud și văd diferite lucruri în cărți, la TV și pe internet, care le trezesc curiozitatea. Totuși, răspunsul lor ar putea fi unul modest sau improvizat, atunci când sunt implicați într-o discuție despre sexualitate.
5. Ei își dezvoltă idei clare despre „ceea ce face un băiat” și „ceea ce face o fată” (roluri de gen).
Prin educația sexuală se urmărește obținerea următoarelor rezultate:
- Respectarea diversității sexuale și a diferențelor de gen și cunoașterea identității sexuale și a rolurilor de gen.
- Abilitatea persoanei de a se dezvolta ca ființă sexuală, mai concret, de a învăța să-și exprime sentimentele și nevoile, de a se bucura de sexualitate în mod plăcut și de a dezvolta rolurile de gen și identitatea sexuală.
- Abilitatea de a stabili relații (sexuale) în care să persiste înțelegerea reciprocă și respectul față de nevoile și limitele celuilalt și de a avea relații egale. Acest fapt contribuie la prevenirea abuzului și violenței sexuale. (zice-se! - n.red.)
Educația sexuală trebuie să înceapă înainte de vârsta de patru ani. În procesul de structurare a conținuturilor ce trebuie predate la o anumită vârstă, grupurile de vârstă au fost definite în funcție de sarcinile de dezvoltare. Grupurile de vârstă sunt 0-4, 4-6, 6-9, 9-12, 12-15, și 15 și peste, și au fost selectate în conformitate cu grupurile de vârstă ale OMS, deoarece acestea reflectă etapele de dezvoltare. (aceeași OMS care ne dictează nouă „regulile” pandemice! - n.red.)
Toți copiii și tinerii trebuie să beneficieze de acces la educație sexuală adecvată vârstei.
Definiția pune accentul principal pe sexualitate ca element pozitiv al potențialului uman și ca sursă de satisfacție și plăcere.
Educația sexuală începe devreme, în copilărie, și progresează prin adolescență și vârsta adultă. Pentru copii și tineri, aceasta are drept scop sprijinul și protecția dezvoltării sexuale. Treptat, copiii și tinerii obțin informații, abilități și valori pozitive pentru a înțelege și a se bucura de sexualitatea lor, a avea relații sigure și satisfăcătoare și a-și asuma responsabilitatea pentru sănătatea sexuală și bunăstarea proprie, dar și ale altor persoane.
Pentru grupa de vârstă 0-4 ani oferiți informații despre:
- bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie
- descoperirea corpului și a organelor genitale proprii, faptul că plăcerea apropierii fizice este o parte normală din viața fiecărui om
- tandrețea și apropierea fizică sunt o modalitate de exprimare a dragostei și afecțiunii
- dreptul de a explora identitățile de gen
Pentru grupa de vârstă 4-6 ani oferiți informații despre:
- semnificația și exprimarea sexualității (de exemplu, exprimarea sentimentelor de dragoste)
- limbajul sexual adecvat
- sentimentele sexuale (apropierea, plăcerea, excitarea) ca parte a tuturor sentimentelor umane (acestea ar trebui să fie sentimente pozitive; acestea nu trebuie să includă constrângerea sau ofensa)
- relațiile cu persoane de același sex"
Pentru grupa de vârstă 12-15 oferiți informații despre:
- sexul tranzacțional (prostituție, dar și sexul în schimbul unor daruri, hrană/nopți plăcute, mici sume de bani), pornografia, dependența sexuală
Pentru grupa de vârstă 15 sau mai mult permiteți copiilor să:
- „dezvăluie orientarea sexuală” altor persoane (să recunoască că este homosexual sau bisexual)”
Și multe altele. Sigur, documentul este îmbrăcat în cuvinte frumoase. Dar dacă citiți mai cu atenție veți vedea subtextul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Persoane: Dacian Cioloș Klaus Iohannis
Locații: România Uniunea Europeană
Subiecte: Activism LGBT bisexuali descreștinarea culturii occidentale desfrânare pentru copii educație sexuală homosexuali și lesbiene homosexualitate pentru copii Identitate de gen (teoria genului) Ideologia gender masturbare onanism păcate strigătoare la cer propaganda pentru homosexualitate sexualizarea copiilor violență
Organizații: OMS Uniunea Europeană
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)