ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cum vine asta: dai o grămadă de bani pentru privilegiul de a asista live la Concertul Filarmonicii din Viena, asumându-ți inclusiv „experiența” de a sta înghesuit fix ca sardeaua în conservă și te trezești cu un dirijor dobitoc transformând tot evenimentul într-un circ penibil. Nu mai vorbesc de sala decorată fix ca la bâlci. Totul a fost o catastrofă absolută.

Vă rog să mă înțelegeți. Nu-l critic pe Yannick Nézet-Séguin pentru că ar fi homosexual declarat (foto mai jos), pentru modul circăresc în care s-a îmbrăcat sau pentru penibilul „joc scenic” ci, pur și simplu, pentru că este un cretin. Până să văd ceea ce s-a întâmplat anul ăsta mi se părea absolut imposibil să faci praf un concert precum cel de la Viena. Pur și simplu, nu-mi imaginam cum ar putea ieși un asemenea concert prost. Da, au fost ani mai slabi mai slabi, precum perioada Lorin Maazel, anii în care a condus Daniel Barenboim(aici îmi vor sări mulți la gât, dar eu nu înghit deloc personajul, considerându-l exagerat de bombastic și de remarcat doar prin prisma proptelelor care-l susțin) sau anul 2020 în care prestația lui Andris Nelsons a fost una mediocră, salvându-se cumva prin atitudinea scenică.

Și, cu toate acestea, acum a ieșit o catastrofă politizată excesiv de un individ efectiv cretin. N-am alt cuvânt pentru a-mi explica un astfel de eșec! Și totul vine după magistralul concert de anul trecut al lui Riccardo Muti. Vă rog să mă credeți că efectiv nu mai pot de nervi, nu-mi găsesc cuvintele. Cum poți, totuși, să-i dai pupitrul unui asemenea idiot? Cum poți face totul praf? Cum poți strica o asemenea tradiție.

Este, dacă vreți, imaginea decadenței Europei. Pot să vă spun că am înțeles că ceva nu e în regulă acolo din momentul în care organizatorii au ales să nu mai aducă florile de la Sanremo, ci de la negustorii lor locali, de la Wiener Stadtgärten. Doar că anul trecut, văzându-l pe Muti, mă gândeam că există anumite simboluri care nu pot fi dărâmate, cel al Concertului de Anul Nou fiind unul dintre ele. Însă ceea ce s-a întâmplat anul acesta este ceva extrem de rău. Nu există termen de comparație pentru a explica eșecul. Europa e pierdută pentru totdeauna.

N-aș fi vrut să scriu azi, dar n-am crezut că noul an poate începe atât de prost! Doamne, nici măcar un concert decent nu se mai poate organiza în haznaua asta numită Europa! Ce alte speranțe am mai putea avea? Prostia s-a întins precum o pecingine, devorând continentul care, în alte vremuri, făcea istorie. Acum facem doar rahat!

Câteva răspunsuri pentru proști

Mă așteptam ca la postarea anterioară să se găsească suficienți proști care să mă contrazică că, deh, UM-ul ideologic e non stop de serviciu. Nu era destul că dobitocul ăla de dirijor mă enervase în timpul concertului, trebuia să mai vină și gașca de nevertebrate care, în prealabil, se „documentaseră” cu p(r)starea lui Negruțiu de la UM Digi.

Doar că problema mea, așa cum am spus, nu era vreuna de natură politico-ideologică sau de comportament a acelui individ ci, pur și simplu, faptul că el, cretin fiind, a făcut varză concertul. De la început trebuie spus că evenimentul de la Viena, în muzica mare, este unul mai degrabă frivol, ușurel, ca un desert răcoritor care să se potrivească după o masă grea de revelion. Dar asta nu exclude o anumită etichetă și tematică, elemente care sunt mai mult decât obligatorii.

Pentru proștii care mi-au dat replica absolut tembelă conform căreia „ei au ascultat muzica, fără să se uite și le-a plăcut”, am o precizare: dragii mei, eu tocmai muzica am criticat-o pentru că acolo era problema! Iar ați vrut s-o faceți pe deștepții și v-ați arătat cu nonșalanță prostia. Hai să înțelegem care-i treaba, cu un limbaj simplu și „inclusiv”, astfel încât să poată fi digerat chiar și de analfabeșii neguțiști, în frunte cu șeful lor suprem care, probabil, are un IQ de melc retardat și-o cultură de cămin sătesc.

Una dintre principalele atribuții ale dirijorului în concertul respectiv este selecția pieselor care sunt interpretate. Ce-a făcut cretinul nostru? A introdus compozitori care nu doar că nu fac parte din tradiția vieneză, dar nu aveau nicio legătură cu ceea ce trebuia cântat acolo. Să introduci Rainbow Waltz al „compozitoarei” americane Florence Price - cucu a auzit de ea! - e la fel de inspirat și creativ ca și cum te-ai hotărî să tragi o dungă maro de rahat pe tavanul „Sălii de Aur”(Großer Saal).

Aranjamente orchestrale noi(semnate de W. Dörner) au adus o interpretare „hollywoodiană”, prea densă, pierzând din transparența și finețea pe care o au partiturile originale ale lui Johann Strauss. A fost o tranziție abruptă de la stilul clasic vienez la aranjamentele moderne, făcând concertul să semene mai degrabă cu o coloană sonoră a unui film b-rated.

Stilul dirijoral al lui Yannick Nézet-Séguin a fost unul absolut de nedigerat. Extrem de energic, opus sobrietății maeștrilor din vechea gardă, cei care dădeau strălucire evenimentului de la Viena. Mișcările sale ultra-teatrale reprezintă un „showmanship” ieftin care prinde la neghiobii de peste Ocean și la proștii de-aici care îmi spuneau că „au văzut un dirijor care trăiește muzica”. Nu, dragii mei! Asta arată că voi sunteți proști și punct. Un dirijor nu poate cuceri prin maimuțăreala sa de pe scenă pentru că rolul său nu e cel de clovn. Un dirijor trebuie să mă introducă în muzică, nu să mă distragă de la ea!

Și, nu în ultimul rând, să înțelegem de ce tehnica sa dirijorală e mai mult decât îndoielnică. Valsul vienez are un ritm specific(acel al doilea timp ușor anticipat). Interpretarea lui Yannick Nézet-Séguin a fost prea „metronomică” sau, din contră, prea elastică în locuri neadecvate, pierzând acea eleganță instinctivă pe care o au dirijorii formați în spiritul austriac. Pe scurt, omul e un idiot care efectiv n-a înțeles partiturile și spiritul muzicii vieneze, transformând astfel spectacolul într-o catastrofă. Percepută, desigur, de urechile formate, întrucât consumatorul de cârnați n-are cum să înțeleagă astfel de finețuri.

Nu în ultimul rând, spiritul „popular”, de a te bate pe burtă cu publicul, a fost absolut neadecvat. A coborî în public și a interacționa direct cu spectatorii în timpul Marșului lui Radetzky reprezintă o încălcare grosolană a etichetei vieneze, semn al unei treceri într-un populism excesiv a unui eveniment care ar trebui să rămână solemn.

Cam asta am avut de spus, dragii mei analfabeți care tăbărâți să mă atacați prostește, fix ca niște viermi ideologici. Stați naiba în banca voastră că nici n-a început bine anul și v-ați și făcut de rahat!