Și încă o dată moare ȚARA, domnule general Radu Theodoru! Căci pentru noi toți cei care v-am cunoscut, v-am respectat și, mai ales, v-am iubit nemărginit, ați fost ȚARA!

Acea țară românească, ce nu dorea nicicum să se dea învinsă!

Acea ȚARĂ, care în plin marasm sufletesc, prin glasul dumneavoastră, ne ordona să stăm drepți, cu fața spre ETERNITATEA neamului și cu spatele către istoria cinică, ce ne înconjura și ne lovea din toate părțile. Și de aceea, am să vă port mereu în amintire, așa cum erați, aplecat nu de bătrânețe, ci de suferința nedreptăților care i se făcea acestui neam, dar sufletește, eu vă vedeam mereu DREPT, străbătut fiind de fiorul creștin și tragic al demnitații de-a fi român.  

Așa am să vă port eu în inima mea, domnule general! ICOANA NEAMULUI îmbrăcată în haine de soldat! Și văd cu ochii minții că acum ACOLO unde vă duceți, vă va primi cu dragoste și onoruri militare, nu ȚARA aceasta pe care o lăsați însingurată mai mult ca nicicând, ci cea pe care dumneavoastră ați iubit-o și n-ați părăsit-o nicicând! Furtuni cumplite s-au năpustit asupra sufletului ce-l purtați ca un suspin sub tunica dumneavoastră militară, dar eu v-am văzut neclintit, stând drept, mereu cu fața spre CERUL neînvins al acestei patrii însfințite de atâtea suferințe în care credeați infinit și la care simțeam că vă rugați și atunci când călcați cu pas tremurând prin pustia lumii ce ne înconjoară. Așa v-am văzut eu, domnule general, mereu ca o bucată de ICOANĂ ruptă de vitregia istoriei, dar care își caută neabătut CHIPUL întreg. Ca pe o sfântă LUMÂNARE, mergând de una singură, să lumineze cât poate și cum poate biserica îmbeznată și părăsită a neamului românesc de azi. 

Și de aceea, văd dincolo de timpul ăsta, domnule general, văd în lumea de ACOLO, spre care ați plecat, cum batalioane întregi de CRUCI sfinte vă vor da onorul! Sunt soldații, domnule general! Lacrimi neșterse de pe obrazul țării! Cei care încă luptă și acum la Mărăști, Mărășești, Oituz, strigând în fața morții: „Pe aici nu se trece!”. Și cei ce au trecut Prutul, făcând din trupurile lor punți către Dumnezeu, ca să pășească Sfânta Basarabie către patria mamă. Așa au murit ei, domnule general, rând pe rând, ca țara aceasta să ÎNVIE și să rămână neatârnată decât de CER! Și poate de aceea, știu de ce ați ales pământul sfânt de la Comana ca să vă fie așternut în ETERNITATE, căci doar acolo și nicăieri în lume, țăranul român a făcut din cămașa de obuz al tunului inamic, CANDELĂ sfântă de biserică! Căci din inima morții a țâșnit mereu ÎNVIEREA din crucea acestui neam răstignit!

Și știu și văd cu ochii minții, domnule general, cum prin fața dumneavoastră vor defila regimente și divizii întregi de LUMÂNĂRI veșnic aprinse, pe care nimeni și nimic nu le va putea stinge vreodată! Sunt ei, MARTIRII, domnule general! Sfinții Martiri ai închisorilor comuniste! Ei trec tăcuți, privindu-vă în ochi ca pe o ICOANĂ a recunoștinței lor. E Sfânta Liturghie nesfârșită a neamului, domnule general, ce acum vă dă onorul! Și aud prin zgomotul cumplit al lumii de azi, ceva ce îl sfărâmă, aud cum bate clopotul din Putna, domnule general, ca să vă vadă Sfinții Voievozi ai neamului și să se bucure că ȚARA n-a murit!

Și știu că nu e pământ și nici țărână care să vă acopere trupul însfințit de suferințe, domnule general! Căci ETERNITATEA își aruncă departe de ea năframa neagră a UITĂRII în fața celui iubit de Dumnezeu și neam!

Și-acum, în ceasul marii despărțiri, vă rog cu inima cutremurată de durere, lăsați lumina lumânării sufletești aprinsă, domnule general, ca să vă pot urma cu neamul după mine!

Dan Puric

Vedeți și Mortul frumos e... ”negaționist”. Armata Română nu se mai luptă cu dușmanii României ci cu veteranii ei. Generalul Radu Theodoru, personalitate marcantă și erou de legendă, interzis de la Onoruri Militare la înmormântare