Critica adusă unui politician, fie el și minoritar evreu, este o critică adusă unui gest politic, nu un gest antisemit, de ură sau incitare la ură. Mai mult, această critică vizează o majoritate politică reunită în Parlamentul României care sfidează realitatea românească și comportamentul românilor.

Silviu Vexler, deputat în Parlamentul României, se exprimă și se comportă superior, sfidător până la vomă, bagând pe gâtul societății românești obsesiva problemă evreiască.

De Vexler nu se atinge nici apa, nici uleiul, nici mirul. El este unicul, singurul, de neatins în Parlamentul României, pentru că este chiar singurul reprezentant al unei minorități care numără după unele surse 4.000, după alte surse 7.440 de membri.

Având prieteni evrei, atunci când vorbesc sau mă văd cu ei nu ne legitimăm etnic sau național. Înainte de orice suntem OAMENI, suntem EGALI și dominați de RESPECT, chiar dacă se poate ajunge la opoziție de idei.

Dar, iată cum acest politruc se bucură de protecție specială. Vexler este atât de special încât a ajuns să își facă propria lege care face și desface societatea, educația, istoria, memoria, martirii și victimele din pușcăriile comuniste din România.

Vexler ne spune ce avem voie să citim, să gândim, să scriem, să vorbim, la fel cum o fac alți impertinenți: Alexandru Florian, de la Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Radu Ioanind – Ambasadorul României în Israel, sau frații Adrei și Alexandru Muraru (PNL), unul deputat, altul Ambasador în SUA.

Acești indivizi și cei care promovează falsul și exagerarea Istoriei României să ne spună și cât să mai respire poporul român au un numitor comun: sunt bugetari. Poporul român le plătește salariul și beneficiile afarente calității de bugetari speciali.

În deplină complicitate, PSD-PNL-USR-UDMR+reprezentanții minorităților, au decis că românii trebuie să cunoască doar parțial propria Istorie, iar ca efect memoria să le fie purificată și îndoctrinată cu false vinovății. Noua lege care modifică și completează Ordonanța de urgență 31/2002 și Legii nr. 157/2018 nu face decât să confirme uriașul efort finanțat de la bugetul României statului pentru a construi o falsă imagine a societății românești.

Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului pe teritoriul României ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi, se arată în documentele aprobate de Parlament, mergând până la 10 ani de închisoare.

Eu nu neg, nu contest, nu aprob, nu justific, nici nu minimalizez, sub nicio formă, realități demonstrate legal.
Eu revendic dreptul la propria memorie națională, dreptul la cunoaștere și dezbatere publică.

Eu resping vinovăția aplicată prin lege unor generații care nu au nicio legătură cu faptele istorice, cum resping anatemizarea prezentului pentru faptele trecutului.

În egală măsură, resping exploatarea și distorsionarea socială, prin eliminarea din școli a Istoriei Românilor și României, dar impunerea ca obligatorie a Istoriei Evreilor și Holocaustului.

La fel, eu nu îl acuz pe Vexler sau comunitatea evreilor din România pentru genocidul produs de Israel în Fâșia Gaza și teritoriile palestiniene, pentru că nu Vexler este criminalul, chiar dacă nu acuză acțiunile criminale.

Lipsa oricărei reacții publice ferme, cu excepția votului negativ dat de parlamentarii AUR, POT și SOS, subliniază complicitatea criminală în care se zbate societatea românească.

Lipsa de reacție fermă și neechivocă a societății românești, Academiei Române, Bisericii Ortodoxe Române, a corpului de istorici români, constituie o altă fațetă a complicității și dezmembrări lente a României, țară care devine un spațiu din care sunt eliminate identitatea și caracterul naționale, personalitățile naționale.

Demența aprobată de Parlament, odată cu votarea legii inițiate de Vexler este inimaginabilă într-o țară normală.

Dorind să prevină și să combată antisemitismul, xenofobia, radicalizarea și ura, deputatul Silviu Vexler, totodată președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, nu face decât să sublinieze caracterul exenofob, rasist și purificator al propriei inițiative legislative.

Aici nu discut despre comportamentul și atitudinea sfidătoare ale cetățeanului Vexler. Din păcate, lipsa de bun simț nu este încadrată în literă de lege. Lipsa de educație nu mai poate fi compensată după o anumită vârstă, cu atât mai greu cu cât este stimulată neam-prostie și falsă superioritate pe criterii etnico-religioase.

România nu este o țară și o societate rasistă, xenofobă sau antisemită. A fi antisemit nu înseamnă a fi doar împotriva evreilor ci și împotriva popoarelor arabe, ceea ce în niciun caz nu este cazul românilor.

Vexler și complicii lui, cu precădere din PSD și PNL, nu fac decât să instige și să irite societatea românească, să îi spele și înlocuiască memoria, refuzându-i dreptul de a se cunoaște în toată dimensiunea, cu bune și rele.

Sunt prea puține semnalele de alarmă lansate în ultimele zile pe marginea a ceea ce deja este trecut sub titlul „legea Vexler”.

Această modificare legislativă, dincolo de abuzul constituțional, nu face decât să impună un nou val de cenzură, un nou val de epurare culturală, un nou val de iritare, prin simplul fapt că o minoritate este protejată și promovată special, contrar legilor firești, naturale.

Oricât se străduiesc unii, în complicitate cu majoritatea parlamentară, nu vor putea face din România un stat rasist, xenofob, antisemit. Iar asta dintr-un motiv simplu, pe care evreul Vexler se dovedește incapabil să înțeleagă: POPORUL ROMÂN este un popor creștin, care știe să ierte, să îndure, fără să facă rău cu intenție, nimănui.

POPORUL ROMÂN își duce în spate erorile și sacrificiile, fără să facă din ele un titlu de supliciu sau de glorie, tocmai pentru că asta ar înseamna că face un păcat, în limitele propriei culturi și religii.

Iată de ce, prin intermediul acestor modificări legislative, specialul Vexler și cei ca el nu fac decât să sublinieze și accentueze caracterul mărunt, dominat de frustrare, incapabil să coabiteze în liniște și pace acolo unde nu sunt deranjați cu absolut nimic.