Ukraineanul Khomenko Vasili Afanasevici, asasinul care a condus din noiembrie 1940 până la 12 iunie 1941 trupele de frontieră ale NKVD al RSS Moldovenești și Ucrainene. Era deci implicit șeful Detașamentului 97 de frontieră ale KGB Cernăuți, cel care a măcelărit mii de țărani români pe 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă și nu numai.

Vasily Afanasyevich Khomenko s-a născut la 30 martie 1899 în satul Petrovskoye, acum districtul Borisoglebsky din regiunea Voronezh/Ukraina. Din 1935, a slujit în trupele de frontieră ale NKVD: șef al departamentului de cartier general, apoi șef al cartierului general al graniței și trupelor interne ale NKVD din districtul Leningrad.

Ukraineanul Hrusciov era lider bolșevic la Kiev în ziua de Paști pe 1 aprilie 1941 când a avut loc măcelul țăranilor români de la Fântâna Albă, comis de către trupele NKVD-ul ucrainean (NKVS), care aveau autonomie față de Moscova. Se știe că forțele naționaliste ucrainene au masacrat polonezii în Volnia și estul Galiției, Moscova acuzând de multe ori pe șefii NKVD-iști ucraineni (NKVS) că i-au protejat pe naționaliștii ucraineni. Azi agenții haholi din Chișinău și r.m. continuă cu ”slavă” ukrainizarea românilor basarabeni și îndepărtarea lor de România!

NERUȘINAREA UKRAINEANĂ (VIDEO urmat de TEXT)

Ukraina insultă România și memoria victimelor masacrate de NKVD la Fântâna Albă: potrivit unui film prezentat doar în limba ukraineană postat pe Facebook de Administrația Regională de stat Cernăuți, ”serviciile secrete românești” ar fi planificat diversiunea împotriva ”poporului bucovinean”.

La Fântâna Albă ar fi fost împușcați doar vreo 50 de români atrași de serviciile secrete românești.” Același lucru îl afirma și ambasadorul Rusiei la București. Românii din nordul Bucovinei protestează online Oficialitățile regionale ukrainene susțin că la Fântâna Albă n-au fost uciși decât vreo 50 de oameni din cei peste 3.000 aflați în drum spre granița cu România, pe care n-au mai trecut-o niciodată. Cu o zi înaintea împlinirii a 80 de ani de la masacrul sovietic anti-românesc de la Fântâna Albă, aproape de granița trasată de Armata Roșie în 1940 pentru a separa cele două jumătăți de Bucovină unite în 1918 cu Regatul României, autoritățile ukrainene de ocupație a acestui pământ românesc, cedat iresponsabil și prin tratatul semnat de președintele Constantinescu în 1997, își prezintă propria versiune a evenimentelor - de fapt, o versiune continuatoare a celei sovietice și rusești.

Potrivit unui film postat pe Facebook de Administrația Regională de stat Cernăuți, ”serviciile secrete românești” ar fi planificat diversiunea împotriva ”poporului bucovinean”, după cum afirmă Bucpress.eu. Deși victimele, români din 16 sate ale Bucovinei răpite de Armata Roșie, au fost masacrate de grănicerii sovietici ai NKVD în timp ce se apropiau să treacă frontiera spre Patria-mamă, potrivit autorităților ucrainene care continuă ocupația sovietică în regiunea Cernăuți, acțiunea criminală ar fi fost planificată de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei de Nord. Tot conform filmulețului realizat de ucrainieni, ar fi fost omorâte doar vreo 50 de persoane din cele peste 3.000 care intenționau să treacă granița și nu au mai ajuns niciodată în România liberă.

Această mistificare a istoriei a stârnit reacții de indignare pe Facebook din partea românilor din nordul României, arată Bucpress.eu. Filmul este realizat de ucrainieni, exclusiv în limba ukrainiană, deși regiunea Cernăuți este etnic și istoric românească. În ultimii ani, însă, administrația de la Kiev a făcut demersuri susținute pentru a împiedica învățământul în limba maternă a românilor și, implicit, difuzarea informațiilor în limba română. Acest filmuleț a stârnit comentarii mânioase ale românilor pe Facebook, deși postarea este în limba ucrainiană și se pare că a fost parțial editată, în urma protestelor excluzându-se partea în care se vorba despre așa-zisa vinovăție a serviciilor speciale „românești” pentru masacrul realizat de sovietici. ”Nu e de mirare că țara merge de râpă, cu asemenea oameni de stat, care culeg ”adevăruri” din ficțiuni artistice ale unor oameni cu imaginație bolnavă, sau mai curând intenționat dușmănoasă”, a comentat Maria Andrieș. ”Am citit postarea și vizionat minciuna înscenată despre durerea noastă: 1 aprilie 1941. Este o batjocoră la adresa românilor produsă de oameni cu fantezie bolnavă! Oare chiar nu mai au frică de DUMNEZEU?”, se întreabă Eugen Tovarnitchi.

”How dare you lie like this about such a painful moment in the history of our nation?”/”Cum îndrăzniți să mințiți în legătură cu un moment atât de dureros în istoria națiunii noastre?”, le scrie în engleză ucrainienilor românul Ștefan Alexandru.

În ziua de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani români, din 16 sate românești din Valea Siretului au încercat să treacă granița, pentru a se salva din Uniunea Sovietică și a ajunge în România. În apropiere de satul Fântâna Albă, din nordul Bucovinei ocupat de sovietici, situat în apropierea graniței, au fost încercuiți și asasinați de către trupele comuniste NKVD. Cei mai multi au fost îngropați în gropi comune, săpate pe loc în pădure. Supraviețuitorii au fost duși în alte localități unde au fost asasinați și îngropați în gropi comune. Familiile acestora au fost ridicate din case de poliția secretă comunistă NKVD și au fost deportate în Siberia și Kazahstan”, explică pe Facebook Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Arboroasa” din Vicovu de Jos, care a organizat evenimente  comemorative an de an pentru tragedia supranumită ”Katynul românesc”.

”În ziua de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani români, din 16 sate românești din Valea Siretului au încercat să treacă granița, pentru a se salva din Uniunea Sovietică și a ajunge în România. În apropiere de satul Fântâna Albă, din nordul Bucovinei ocupat de sovietici, situat în apropierea graniței, au fost încercuiți și asasinați de către trupele comuniste NKVD. Cei mai multi au fost îngropați în gropi comune, săpate pe loc în pădure. Supraviețuitorii au fost duși în alte localități unde au fost asasinați și îngropați în gropi comune. Familiile acestora au fost ridicate din case de poliția secretă comunistă NKVD și au fost deportate în Siberia și Kazahstan”, explică pe Facebook Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa”, care organizează evenimentul comemorativ de astăzi, la împlinirea a 80 de ani de la tragedia supranumită ”Katynul românesc”.

După cum a relatat ActiveNews, centrul ”Arboroasa” a organizat an de an pe 1 Aprilie manifestări comemorative pentru victimele masacrului de la Fântâna Albă. Toate bisericile au tras clopotele în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Putna s-a organizat o slujbă de pomenire, precum și la Mausoleul de la Fântâna Albă, în partea de Bucovină rămasă în Ucraina. De asemenea, toate bisericile din Țară au fost invitate să facă o slujbă de pomenire pe plan local în amintirea martirilor români. Persoanele care nu pot participa au fost invitate să aprindă o lumânare, să rostească o rugăciune, să poarte costumul național și insigna cu simbolul comemorării.

La 1 aprilie este comemorată Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea nr.68/2011. În această zi, în România se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte activități menite să cinstească memoria acestor români.

Toată Basarabia românescă și mare parte din Bucovina erau revendicate de către ucraineni încă înainte de Primul Război Mondial, după unirea acestor provincii cu Patria lor Mamă România și până în prezent!!! Basarabia se unise deja la 27 Martie 1918 cu Patria sa Mamă România! Ukrainenii mai revendicau și mari părți din Rusia și Polonia. După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu revendicări insolente. Din România, ei revendicau mari părți din Basarabia - jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, Bucovina parte a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775 și Maramureșul întreg. Asta era deci atitudinea ukrainenilor față de România. Ei acționau agresiv pentru a obține graniță comună cu Bulgaria pe brațul Chilia al Dunării, răpind României provinciile sale istorice Basarabia și respectiv Dobrogea! Presa germană susținea revendicările Ukrainei contra României. Patronii germano-austro-ungari ai Ukrainei își sprijineau satelitul în revendicările teritoriale încă înainte de Primul Război Mondial și chiar după, culminând cu Pactul Ribbentrop Molotov din 23 august 1939. Ukraina și Bulgaria în cârdășie cu patroana lor Germania au sărit să sfâșie România prin falsuri istorice și propagandă mincinoasă, într-un moment greu când prin Unirea Basarabiei se înfiripa idealul nostru național! Într-un moment dramatic pentru Neamul Românesc, iubita noastră Basarabia a fost prima provincie românească ce s-a unit cu Țara la 27 martie 1918, după care au urmat Bucovina la 28 Noiembrie și Transilvania la 1 Decembrie, desăvârșindu-se astfel edificiul național și împlinindu-se visul secular al românilor de a scutura jugul străin și de a-și făuri statul național unitar! Situația României era foarte grea, cu Ființa Națională amenințată, vlăguită de doi ani de război, foamete și tifos, distrusă și prădată, ocupată de germano-austro-ungari, germano-bulgaro-turci și aliați neloiali ukraineni și ruși. Urma în aprilie odioasa pace impusă de la București prin care i se răpea Dobrogea și linia Carpaților. Ukraina nu vroia să accepte fatalitatea Unirii Basarabiei cu Patria sa Mamă România care va avea loc peste o lună și acc ționa pe toate căile ridicând pretenții obraznice asupra acestei provincii românești. Nemții ca întotdeauna au fost alături de austro-ungari pentru a-și menține jugul de fier în Transilvania. Au fost și de partea bulgarilor și ukrainenilor în Războiul de Reîntregire. De partea noastră a fost Dumnezeu și dreptatea, îi vom expedia peste Carpați în noiembrie 1918, prin trecători pe unde au năvălit cu doi ani în urmă și vom trece la eliberarea întregii Transilvanii în anul 1919 și Unirea ei cu patria sa Mamă ROMÂNIA!

Românii sunt în prezent supuși unei barbare deznaționalizări în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, teritorii răpite României pe care Ukraina le ocupă ilegal din anul 1944.

Pe 28 iunie 1940 Basarabia și nordul Bucovinei vor fi răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul stalin. Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ukrainei care a primit cadou și ocupă ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în nordul Bucovinei comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub ocupație ilegală ukraineană din anul 1944.

Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi pământ românesc, întruniți în ”Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.

Țara de Sus a principatului românesc Moldova răpită de imperiul austriac în anul 1775 a fost denumită de atunci Bucovina de către ocupanți. Ei au dus o politică sistematică de deznaționalizare a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special... După Primul Război Mondial când imperiul s-a destrămat, la 28 noiembrie 1918 Congresul General al Românilor bucovineni au votat unirea acestui străvechi teritoriu românesc cu Patria sa Mamă România. După 22 de ani, satrapul stalin dă ultimatum României și-i răpește nordul Bucovinei și Basarabia în urma înțelegerii cu Germania (pactul ribbentrop-molotov din august 1939). Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ukrainei care a primit cadou și ocupă ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în nordul Bucovinei comite genocid cultural contra românilor.

Ukraina parte a Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei - jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova. La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ukraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă ROMÂNIA LA 27 Martie 1918 - Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București 1919, ”Cartea Românească”). Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ukraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ukrainei anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ukrainene, prezentat de ”misiunea ukraineană”. Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ukraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) Ukraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ ”republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev… Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii… are de ”recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care nu i-a căpătat încă… După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări... Din România, ukrainenii revendicau mari părți din Basarabia - jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, ”Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg.

Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă ROMÂNIA la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ukraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ukraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?

Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal ribbentrop-molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenția de armistițiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944... După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ukrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru - Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ukraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi…

CUM A FOST HĂCUITĂ BASARABIA PE 2 AUGUST 1940 DE CĂTRE UKRAINA.

Doar după o săptămână de la intrarea Armatei Roșii pe teritoriul Basarabiei și al Bucovinei de Nord (consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul CC al PC (b) și Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un șir de hotărâri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord și al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor județene executive și ale PC(b) din Ucraina. E greu de înțeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-și forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicția ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depășire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. Cu certitudine ”centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act și, în acest caz, hotărârile menționate mai sus par a fi ilegale.

După ce stalin răpise Basarabia de la sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendința arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 ședința comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional și a SKN (Sovietului Komisarilor Norodnici) din URSS la care au asistat I.Stalin, V.Molotov, K.Voroșilov, M.Kalinin, Gh.Malenkov, A.Andreev, A.Mikoian, L.Beria, I.Șvernic ș.a., a susținut ideea ”reunirii populației(!) moldovenești a Basarabiei cu populația (!) moldovenească a RASSM”. În aceeași zi știrea a fost difuzată de radioul unional pe întreg teritoriul URSS și preluată de presa de partid Pravda, Izvestia, Sovetskaia Ucraina, Moldova Socialistă ș.a. Mitinguri de susținere a ”politicii naționale leniniste, promovate de către partid și Guvernul Sovietic” au fost de urgență organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chișinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat ”Trăiască poporul moldovenesc, liber și reunit”, în care se scria: ”RSSM Unională va avea o suprafață de circa 50 mii kilometri pătrați (adică 45.638 km. pătrați – suprafața Basarabiei și 8,1 mii – a RASSM), iar populația ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveția”. Neintenționat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga RASSM.

”În jurul problemei teritoriilor … anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldovenești de peste Nistru și Kiev) existau încă din momentul formării RASSM în anul 1924”, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistența populației băștinașe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a RASS Moldovenești în componența Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (SKN) al URSS cu rugămintea ”reunirii Basarabiei cu RASS Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940). SKN a acceptat această propunere și, conform hotărârii Sovietului Suprem al URSS ”cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești” din 2 august 1940, s-a procedat la ”repartiția populației Basarabiei, Bucovinei de Nord și a RASS Moldovenești între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolșevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova și Kiev, argumentele părții moldovenești fiind trecute pe ultimul plan.

”Calul troian” ruso-ucrainean. Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea ”reunirea populației moldovenești” hotărârea Moscovei cu privire la formarea RSS Moldovenești conținea un șiretlic, pe care îndată l-a și pus în aplicare partea ucraineană.

Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la ”reunirea populației moldovenești” și nu neapărat la ”reunirea teritoriilor moldovenești”, Nikita Hrușciov cu ceilalți conducători de atunci ai RSS Ucrainene au pus la cale un plan de deznaționalizare a populației băștinașe, adică de ”ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei și cea centrală a început să publice un șir de ”materiale științifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziții, procesele istorice de formare a componenței naționale a populației Basarabiei și a RASSM.

Bunăoară Izvestia, din 3 iulie 1940, în articolul de proporții ”Istoria Basarabiei și a Moldovei” susținea că ”există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia și RASSM) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor grecești, pe timpul Împărăției Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar și pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până și titlul denotă cunoștințele aproximative ale autorului în domeniile istoriei și ale geografiei (precum scriu unii și în zilele noastre - ”Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariției acestei publicații – 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă până la ședința comună a Biroului Politic al CC al PC (b) unional și a SKN din URSS, unde a fost discutată și susținută ideea cu privire la formarea RSSM. Cu alte cuvinte, ”calul troian” a fost pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poștă ”urechile” ucrainene…

Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulțime de răsturnări de fapte istorice sub care nu și-ar fi pus semnătura nici un savant onest, Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene M.Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului CC al PC(b) din URSS Gh.Malenkov ”Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a RSS Moldovenești cu Ucraina”. În ea se afirma că: ”1. Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune – rusini, și de guțuli, precum și de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naționalități, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezește nici un fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componența RSS Ucrainene”. Deși în susținerea acestei afirmații nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea totuși a fost luată în considerație de Gh.Malenkov, adept fidel al poziției Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.

Peste 5 săptămâni după aceasta, când Bucovina de Nord a fost deja alipită la Ucraina, noile autorități au efectuat un recensământ al populației din regiune. Conform chiar surselor ucrainene (”Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populație) au insistat că sunt de naționalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) – că sunt români. În așa mod, cei care, potrivit lui M.Greciuha, nu aveau ”nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populație a Bucovinei de Nord.

Într-un mod similar, a fost argumentată de M.Greciuha și necesitatea alipirii județului Hotin. Conform aceleeași Note informative, acolo locuiau ”…în marea majoritate ucraineni (adică rusini și chiar guțuli), cu excepția unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăștiați prin tot județul, cu o concentrare doar în 16 localități ale plasei Briceni și în 7 localități ale plasei Secureni…”. ”Datele statistice denotă că acest ”număr neînsemnat” de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii–circa 25%, (rușii – 13,6%, evreii – 9,2%, alte naționalități – circa 5%). Mai mult ca atât, în vara lui 1940 cei 1.589 de bielaruși și 2.193 de polonezi din județ au fost reînregistrați ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene.

„În județul Akerman/Cetatea Albă locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni și ruși… iar moldoveni – doar 19,6%. Reieșind din aceasta, – scria lui Malenkov Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, socot că județul Akerman la fel trebuie alipit în întregime la RSS Ucraineană”.

Deoarece datele ultimului recensămînt (1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugând la acest indice și cele 17,3% de ruși. Astfel, ponderea ”ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%, cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-și ”alipească” și o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în județ 17,3% din populație.

Conducerea RASS Moldovenești (secretarul Comitetului regional al PC (b) Borodin, Președintele SKN Constantinov și Președintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a RSS Moldovenești să fie demarcată cu includerea în componența Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a județului Akerman, toate cu o populație majoritară moldovenească. Bunăoară, orașul Ismail era caracterizat ca ”un centru de atracție culturală și economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail și a unor plase din județul Cahul”. Însă Moscova și în acest caz a luat în considerație doar ”argumentele” lui M.Greciuha. Vizavi de județul Ismail, Kievul din nou a ”contopit” procentul populației ucrainene cu cel al rușilor , obținînd în total 34,7%. ”Socot (din nou declară autoritar M.Greciuha) că județul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieșind din următoarele considerente”:

a) însuși orașul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni și parțial de ruși;

b) bulgarii și găgăuzii, care formează 33,3% din populația județului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de proveniență turcă);

c) Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă înghețului, e legată cu Marea Neagră și poate fi folosită efectiv de către flota fluvială și cea maritimă ale RSS Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influență – atât din punct de vedere economic, cât și strategic”.

Precum se vede, Kievul nici nu-și voalează cumva tendința de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivând că dispune de ”flotă fluvială și maritimă”.

Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanților Ucrainei – atunci când acest lucru le era convenabil – se bazau pe datele statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, și deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea RASS Moldovenești în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale – ale recensământului populației Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în județul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populație, rușii – 29.7%, ucrainenii – 4,7%, bulgarii – 19,2%, găgăuzii – 0,9%, alte naționalități – 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenționat nu a indicat procentul moldovenilor) și-a alipit și acest județ.

Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha, ”În RASS Moldovenească sunt înregistrați 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% moldoveni, 12,8% alte naționalități și 57% – ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guțulului, Ocna-Roșie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”.

Dacă Ucraina a reușit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord și a județelor basarabene, populate majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de față ea n-a avut probleme cu … restituirea acestor raioane pur-ucrainești…reieșind și din faptul, că la formarea RSS Moldovenești… toate școlile vor trece, în mod obligatoriu, la ”limba moldovenească” și acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menționate se învecinează nemijlocit cu RSS Ucraineană”.

Astfel, viitoarea RSS Moldovenească a mai pierdut și 8 (!) raioane din componența RASSM, situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorități, nu posedau același drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizați.

Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneși a avut de câștigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care și-a alipit pământuri populate de 1,7 mil locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în județele Ismail și Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Vinița, Lvov, Volîn și Kameneț-Podolsk.

Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiți aveau misiunea să ”absoarbă” și să ”dilueze” băștinașii, transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate națională. Misiune, pe care, se pare, au și dus-o la bun sfîrșit…

2 AUGUST, 1940: tăiere ”pe viu” din trupul Moldovei!

La 2 august 1940 Sesiunea VII a Sovietului Suprem al URSS a abordat chestiunea ”Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Unionale și includerea Bucovinei de Nord, a județelor Hotin, Akerman și Ismail ale Basarabiei în componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.

Trebuie menționat că o asemenea formulare a chestiunii trezește multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară, fiind vorba despre formarea RSSM în baza reunirii Basarabiei cu RASSM, atunci cealaltă trezește multe dubii.

În primul rând, la această dată încă nu era determinată definitiv componența națională a populației din județele sus-pomenite, desprinderea lor din componența Basarabiei neavând nici un motiv sau suport statistic. Transmiterea în jurisdicția Ucrainei a celor 8 raioane transnistrene nici nu și-a găsit vreo formulare în ordinea de zi.

Iar problema Bucovinei de Nord, ocupate de URSS doar în baza notei nejustificate a lui Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în favoarea părții ucrainene.

Bătea la ochi și metamorfoza stranie a lui T. Konstantinov, Președintele SKN al RASSM. Luând cuvântul în numele delegației moldovenești, dânsul a propus formarea RSSM în baza raioanelor ”cu populație preponderent moldovenească” din componența actualei RASSM și a 6 județe ale Basarabiei: Bălți, Bender, Cahul, Chișinău, Orhei și Soroca.

Nu aveau vreo argumentare nici cele declarate de el în continuare, precum că 3 județe basarabene – Akerman, Ismail și Hotin – ”sunt preponderent populate de ucraineni”.

Plus la aceasta, omologului său din Ucraina, L.Kornieț, a menționat la sesiune că ”în problema granițelor dintre Moldova și Ucraina Sovietică… între noi există o înțelegere totală”. Rămâne o taină cum a fost atinsă această ”înțelegere”. Cert e însă una: la Moscova moldovenii și-au schimbat pozițiile expuse anterior în propria Notă informativă.

În anul 1940 populația județelor Akerman, Ismail și Hotin era formată în proporție de 28,6% de moldoveni și 25,4% ucraineni. În județul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populație, iar ucrainenii doar 4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucrainen în baza județelor Akerman și Ismail, moldovenii constituiau 18,3 %, iar ucrainenii 11%.

Interesele populației de origine bulgară și găgăuză deloc n-au fost luate în considerație în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina și Moldova.

În consecință, ca rezultat al demarcării în anul 1940 a noilor frontiere între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană, Basarabia a pierdut: porturile de la Dunăre și Marea Neagră (Bugaz, Cetatea- Albă, Chilia, Ismail, Reni), 30% suprafețe de vii, 40% din producția globală de grâne, 23% din șeptelul de ovine, 18% din extragerea materialelor de construcție, întreaga industrie piscicolă etc.

Basarabia pe lângă faptul că a fost fărâmițată, a avut de suferit și de pe urma ruperii legăturilor economice și culturale dintre județele de sud, de nord și cele centrale. Lipsite de tradiționalele căi de comunicație, unele raioane de sud ale actualei r.m. nici până în prezent nu au atins nivelul mediu de dezvoltare economică și socială.

Nu au existat nici un fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare să îndreptățească alipirea județelor Hotin, Ismail și Akerman la Ucraina.

Transmiterea de către Moscova în jurisdicția Ucrainei a teritoriilor românești din Basarabia nu s-a produs în mod spontan, ci constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică de adepții expansionismului ucrainean. Formarea RSS Moldovenești a fost doar un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susținute de Moscova.

Protestele moldovenilor rămași fără patrie. Populația moldovenească din județele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail ( circa 72 mii), Akerman (circa 63 mii) și Bucovina de Nord ( circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea delimitare a teritoriilor. În adresa instanțelor de vârf, personal lui Stalin și Kalinin, au pornit sute de scrisori și telegrame colective cu cererea de revenire în componența RSS Moldovenești.

Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănțuirea războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea RSS Moldovenești s-a văzut nevoită să-i expedieze personal lui I.Stalin o interpelare oficială cu următorul conținut: ”CC al PC (b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem și Sovietul de Miniștri ai RSS Moldovenești Vă roagă să examinați problema readucerii în componența RSS Moldovenești a județelor Hotin, Akerman și Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în RSS Ucraineană”. Au avut curajul să semneze acest document secretarul II al CC al PC (b) din RSSM M.Salogor și Președintele Sovietului de Miniștri al RSSM N.Coval. În ianuarie 1954, A.Lazarev, în calitate de ministru al culturii din RSSM și membru al Biroului CC al PCM, a făcut o încercare (nereușită, însă) de a se întâlni cu N.Hrușciov, pentru a-i înmâna personal o interpelare similară. În 1958 A.Lazarev a făcut o interpelare conducătorilor de atunci ai RSSM: Z. Serdiuc, I. Codița și A. Diordița, privind ”petele albe” din istoria Moldovei și, în special, problema fostelor teritorii moldovenești.

Chiar și în anul 1986 un grup de veterani din Republica Moldova s-a adresat cu o scrisoare oficială Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, în care era pusă problema sudului Basarabiei. Toate aceste adresări însă au fost lăsate fără nici un răspuns din partea autorităților de la Moscova. Nimeni nu s-a încumetat cel puțin să recunoască oficial marea nelegiuire comisă în vara anului 1940.

În perioada sovietică, Ucraina și-a lărgit hotarele din contul statelor învecinate, cu circa 150 mii km pătrați. Acest lucru a devenit posibil atât în virtutea politicii expansioniste a URSS, cât și grație unor ”daruri” generoase din partea Moscovei.

Conform recensământului populației din anul 1926, Ucraina stăpânea un teritoriu de 451,7 mii km pătrați, populat de 29 mil. de locuitori. Astăzi teritoriul ei constituie 603,7 mii km pătrați, cu 52 mil. de locuitori.

Cele mai valoroase ”achiziții” ale Ucrainei în anii totalitarismului comunist le-au constituit Crimeea (1954) – în calitate de ”cadou” din partea lui Nikita Hrușciov cu prilejul aniversării de 300 ani de la unirea Ucrainei cu Rusia și o parte din teritoriile moldovenești (1940).

După dezmembrarea vertiginoasă a URSS, avea să conteze fiecare metru de teritoriu, vecinii argumentând unul altuia, cu hărți și documente în față, unde trebuie instalat stâlpul de frontieră.

Uneori, din păcate, se recurgea și la ultimul ”argument” – zăngănitul armelor…

Republica Moldova și granițele ei post-sovietice. Și Republica Moldova, după vreo 10 ani de tratative îndelungate, și-a încheiat procesul anevoios de demarcare a actualei frontiere de stat cu țara-vecină Ucraina. Proces, cam dosit de opinia publică, fără ca mass-media autohtonă să insiste prea tare asupra oglindirii lui multilaterale și minuțioase. Acum rar cine poate să numească componența nominală a grupului de lucru din partea Republicii Moldova, sau să-și amintească (cu excepția cazului satului Palanca) câte ceva din activitatea comisiei guvernamentale abilitate. Dar, după încheierea tratativelor sus-numite și cunoașterea rezultatelor finale, se pune întrebarea: oare nu cumva ”deficitul” de informație la tema dată urmărea scopul de a atenua, cumva, poziția cam timidă și nehotărîtă a părții moldovenești? În timp ce ucrainenii, potrivit unor surse veridice, dominau pe tot parcursul activităților de delimitare a granițelor, fiind la orice pas controlați de conducerea de vârf a Kievului, dar și de întreaga populație locală – prin intermediul organelor de informare în masă. În consecință, ei au obținut ceea ce și-au dorit, adică o delimitare favorabilă a hotarelor cu Moldova. Ba chiar, în plus, alipitindu-și și vreo 7 km de traseu strategic, la care râvneau de mult timp.

S-au mai domolit spiritele legate de acest fapt și Chișinăul a dat asigurări populației că nu s-a comis nici o cedare. Și doar țăranii satului moldovenesc Palanca au fost lăsați singuri cu noile lor probleme. Cei din partea locului se conving zilnic, pe propria piele, că s-a produs cel mai adevărat act de cedare. Ei se umilesc zilnic în fața vameșilor și a grănicerilor străini – de fiecare dată când pleacă ”peste drum” la muncă în câmp sau când își aduc roada de pe lanuri.

Care puteau fi argumentele de bază ale părții moldovenești până la semnarea actelor cu privire la delimitarea frontierelor cu Ucraina? De mai bine de 10 ani, din arhivele secrete au fost scoase la lumina zilei un șir de documente autentice care incontestabil demonstrează faptul că, în perioada sovietică, prin uz de fals, Basarabiei i-au fost înstrăinate teritorii imense. Încă în anul 1990, savanții români A.Moraru și I. Iațenco, presimțind căderea imperiului sovietic și inevitabila acutizare a problemelor teritoriale, au efectuat o muncă titanică de arhivă publicând, ulterior, documente veritabile ce demască ilegalitățile admise de Kiev și Moscova, în august 1940, la delimitarea teritoriilor și instaurarea frontierelor între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană.

Documentele în cauză nu lasă piatră pe piatră din toate ”argumentele științifice” publicate cândva la comanda Kievului, în scopul îndreptățirii acțiunilor de acaparare nelegitimă a pământurilor românești ale Basarabiei.

Intenționat sau întâmplător, dar cert e că, din anul 1990 încoace, aceste documente au fost date uitării și, în afară de specialiștii, rar cine cunoaște ceva despre acele evenimente reale, nu inventate, din istoria imediată. Ba, se pare chiar și factori de decizie, obligați prin funcțiile lor să le cunoască, au făcut abstracție de ele pe parcursul actualului proces de delimitare a frontierelor – anume atunci, când era momentul potrivit de a opera cu argumente istorice convingătoare.

Strigător la cer! S-au împlinit 84 de ani de la odioasa tâlhărie a lui Stalin contra poporului român, condamnată dar nereparată până astăzi! Trenuri întregi cu români basarabeni se refugiau în Țară din calea invaziei sovietice în urma diabolicului ultimatum stalinist de cedare a Basarabiei și nordului Bucovinei...

Zile de doliu național - Uniunea Sovietică răpea României o parte din teritoriul său istoric - Basarabia și nordul Bucovinei, cedate prin sinistrele ”consilii de coroană” prezidate de carol 2... Pe străzi românii se rugau, în fiecare înimă jurământul de răzbunare a acestei crime! Izbăvirea va veni peste un an când gorioasa Armată Română va elibera Basarabia și nordul Bucovinei (22 iunie -26 iulie 1941)

Ostașii români eroi au trecut Prutul în Campania de eliberare a Basarabiei și nordului Bucovinei (22 iunie-26 iulie 1941) răpite de sovietici/cedate prin sinistrele consilii de coroană prezidate de carol 2 ferdinandovici la 26-28 iunie 1940, pentru reunirea cu Patria lor Mamă România. Armata Română a trecut apoi Nistrul pentru înlăturarea amenințării bolșevice și maloruse de la frontiera de răsărit și de nord a țării, pentru eliberarea românilor transnistrieni victime ale foametei organizate de bolșevici și ale prigoanei la care erau supuși. În iulie 1924 fusese înființată de Stalin așa zisa ”republică autonomă sovietică socialistă moldovenească” cu centrul la Balta și mai târziu Tiraspol, pentru a atrage și Basarabia românească în această formațiune fantomă. Comitetul executiv central din Ukraina din 12 octombrie 1924 a stabilit ca această formațiune să intre în componența Ukrainei sovietice...

”Și cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraților, pe noi cui ne lăsați?” ne întreba țăranul transnistrean Toma Jalbă în anul 1918…

Moldovenii aceștia care au îndurat jugul sovietic ukrainean (fost pravoslavnic rusesc), și-au păstrat ca prin minune graiul curat și portul românesc! Părinții și bunicii lor au așteptat venirea Armatei Române eliberatoare încă din anul 1918 când Basarabia s-a Unit cu Patria sa Mamă ROMÂNIA! Peste un deceniu, în august 1941 visul lor se va îndeplini!

Azi nu a a dispărut această ramură a poporului român, sub jugul bolșevic sovietic și cel malorus! Sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenția de armistițiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944... După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia oferind cadou Ukrainei alături de nordul Bucovinei, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru, ceea ce a rămas din decupaj a fost botezat de Stalin r.m.