Daniela Ciută scrie la ActiveNews: Mizerabila atitudine a autorităților din Oradea se înscrie în calendarul acțiunilor de înlăturare a simbolurilor românești din centrele localităților importante din Transilvania

Miercuri, 12 octombrie 2022, au avut loc în municipiul Oradea manifestări dedicate zilei orașului.
Data de 12 octombrie este o dată cu dublă semnificație pentru acest oraș.
La data de 12 octombrie 1918 s-a semnat Declarația de Independență a Românilor din Transilvania , după care acest document este citit la Adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.
La data de 12 octombrie 1944 s-a dat atacul pentru eliberarea orașului de sub ocupația horthystă. Atac victorios.
An de an, chiar și în pandemie, autoritățile locale și județene au marcat ziua eliberării orașului prin ceremonii religioase și militare la monumentul Eroului necunoscut din centru. Nu și în acest an. Armata Română nu și-a cinstit eroii!
Nici urmă de flori sau jerbe la monumentele eroilor români cărora le datorăm victoria, eliberarea de sub ocupația horthystă.
12 octombrie 2022 este data la care autoritățile locale si judetene au decis să nu mai aducă omagiu eroilor ce s-au jertfit pentru eliberarea orasului. În timp ce statuile regilor erau împodobite cu flori și flancate de drapele și gărzi de onoare, adevărații eroi, cei cărora li se datorează actualele granițe ale României, au fost ignorați TOTAL.
Mizerabila atitudine din 12 octombrie de la Oradea, se înscrie în calendarul acțiunilor de înlăturare a simbolurilor românești din centrele localităților importante din Transilvania.
La Turda s-a dorit scoaterea din centrul istoric a statuii Eroului Național Avram Iancu, la Carei se dorește flancarea cu plăci de beton a Monumentului Ostașului Român, la Sibiu nu se aprobă statuia lui Avram Iancu în centrul orașului iar la Oradea s-a dat jos de pe soclu statuia lui Mihai Viteazul pentru a face loc Regelui Ferdinand, de parcă nu mai exista alt loc în piața centrală a orașului.
Nici măcar o statuie a minorităților nu este clintită de la locul ei dar ale românilor sunt pur și simplu înlăturate! Totul, pe fondul acceptului tacit al guvernanților de la București. Dacă în 1944 bărbații de stat ai României ar fi adoptat politica struțului și a trădării, atunci Transilvania românească ar fi rămas sub ocupație horthystă.
La Oradea, sub oblăduirea administrației Bolojan, s-a înlăturat abuziv în 2019 statuia lui Mihai Viteazul pentru a pune pe soclul proprietate al Asociației Mihai Viteazul statuia lui Ferdinand, de peste 6 ani se ține închisă în dulap de scânduri statuia lui MIHAI EMINESCU iar statuia lui Emanuel Gojdu a fost mutată în loc puțin vizibil.
Tot în Oradea a fost distrusă statuia Independenței, cu acel basorelief unic.
Mai are un cuvânt de spus Guvernul de la București când vine vorba de protejat simbolurile și statuile românilor din Transilvania sau este doar executant de dispoziții ale dușmanilor poporului român?
Doamna Daniela Ciută este fondatoare a publicației BuletindeCarei.ro și președinta Despărțământului „Aurel Coza” Carei al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Lovitura de Grație: “Niciodată nu l-am văzut pe Joe Biden atât de speriat!”

Ana-Maria Radulian: Ura globaliștilor asupra țăranului român și supraviețuitorii care s-au opus vaccinării

Profeție împlinită: SOLZII SUNT AICI. Claudia Marcu: Cercetătorii știau. Vaccinul Covid provoacă AVC, scleroză multiplă și boli autoimune. 800.000 de morți excedentare în Europa

Ciurucizarea Lumii și Marea Resetare: Cum am ajuns să fim stăpâniți de Mediocritate

Seymour Hersh aruncă o nouă bombă: După sabotarea Nord Stream, CIA a lansat Operațiunea "Acoperirea"
Recomandările noastre

Apelul lui Liiceanu, Șora și Patapievici pentru “violență contra violență” în Iugoslavia și susținerea lui Andrei Pleșu și Zoe Petre pentru bombardarea poporului sârb de Sfintele Paști 1999 - “un act de civilizație”. ISTORIA NU SE PRESCRIE

Seymour Hersh aruncă o nouă bombă: După sabotarea Nord Stream, CIA a lansat Operațiunea "Acoperirea"
Secțiuni: Eveniment Locale Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Ilie Bolojan
Locații: Oradea Transilvania
Subiecte: Dărâmarea statuilor Mihai Eminescu - simbol național Mihai Viteazul statui statuia lui Avram Iancu statuia lui Gojdu
Organizații: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Oradea
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)