Sandu Tudor, pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu, este inițiatorul mișcării duhovnicești de la Mănăstirea Antim din București. El a cunoscut și plăcerile și bucuriile vieții, dar și amărăciunea păcatului și "deșărtăciunea lumii”, fiind căsătorit de trei ori, dar fără să aibe copii, plimbându-se prin toate cluburile și localurile de lux ale capitalei.

Viața lui Tudor a fost plină, tumultoasă, cu căderi și urcușuri, dar nu fără mister și fără prezența lui Dumnezeu. Oricum l-ai lua este un caz unic în credința creștină. El a fost un aprig căutător al lui Dumnezeu. L-a căutat printre oameni, printre cărți și idei, printre profesii, prin cluburi și restaurante, în petreceri și desfătări, în biserici și mănăstiri, la Muntele Athos, în Grecia și, chiar în înaltul văzduhului, cu avionul personal.

De-a lungul vieții sale, Tudor a îmbrățișat mai multe profesii, dintre care amintim pe cea de ofițer, luptător în Primul Război Mondial, ziarist, profesor, marinar, aviator (pilot civil, având avion personal), comandant, director, om de afaceri, scriitor, poet, găsindu-și liniștea adevărată, în cele din urmă, în cea de călugăr.

Îi plăcea foarte mult să zboare cu avionul său personal și din acest motiv îl puteai întâlni frecvent pe Aeroportul Băneasa, București. Aici a cunoscut foarte mulți temerari ai zborului din Aviația Civilă, printre care și pe celebra aviatoare Mariana Drăgescu, care anul trecut a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.   Aviatoarea Mariana Drăgescu a participat, alături de colegele sale, la cel de-al Doilea Război Mondial, pe ambele fronturi, cu un avion sanitar care avea misiunea să transporte raniții de pe linia frontului. Escadrila Albă a salvat de la moarte peste 1.500 de soldați. Iată, cum și-l amintește pilotul Mariana Drăgescu pe Tudor: "era puțin mai retras, nu stătea prea mult de vorbă, dar îl vedeam mereu la aeroport, la Băneasa”.

Realitatea era că pe lângă stările sale de neliniște, de veșnică căutare și închiderea în sine, tânărul Tudor era bogat și faimos printre cei din generația sa. Era admirat în saloanele mondene ale vremii, pentru frumusețea sa fizică și pentru strălucirea intelectuală. Iată cum și-l amintește Mitropolitul Antonie Plămădeală: „mereu elegant, îmbrăcat în costume scumpe cu croieli de ultimă modă, cu mustăți și barbișon, cu ochi pătrunzători, Sandu Tudor era un bărbat frumos, cu o inteligență de care era foarte conștient, uneori cu un aer ușor acaparator, superior și sarcastic. Unde era el, greu mai aveau loc în conversații și alții".

În anumite etape ale vieții sale tumultoase, Tudor a primit și diferite semne și binecuvântări de la Dumnezeu. Spre exemplu, după experiența mistică de la Muntele Athos, el a făcut un legământ cu Dumnezeu, pe care, bineînțeles că nu l-a respectat. Dar, ultimul și cel mai puternic semn de la divinitate l-a primit chiar în înaltul văzduhului.

Pentru că dorința lui de aventurier nu-l părăsise cu totul, Sandu Tudor continua să zboare cu avionul său personal, exersând, uneori, acrobații aeriene riscante, spre satisfacția sa și încântarea prietenilor. În timpul unui asemenea zbor, avionul său a cedat și s-a prăbușit de la aproximativ 1000 de metri înălțime, nu înainte de a apuca să strige la Dumnezeu: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Și Dumnezeu i-a întins o mână, așa că în căderea sa nu și-a fracturat niciun oscior, ba mai mult, nu a suferit nici o zgârietură, decât o spaimă de moarte.

Spre deosebire de Iurie Gagarin care a zburat în cosmos și l-a întoarcere a spus într-un mod sarcastic "Nu l-am întâlnit pe Dumnezeu în cosmos!”, eroul nostru, Sandu Tudor i-a simțit prezența lui Dumnezeu, la 1000 de metri înălțime. Și astfel, tânărul nostru neliniștit, devenit matur primește lumină, har și înțelepciune de la Dumnezeu, dându-și astfel seama că zadarnic îl căuta el pe Iisus în ceruri, căci acesta era înlăuntrul inimii sale.

Din acea secundă, Tudor s-a hotărât să-I urmeze Calea lui Iisus și să respecte poruncile dumnezeiești. Dar nu știa cum și de unde să înceapă. În ziua următoare merge la biserică și primește răspunsul de la Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii: "vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie”. A doua zi, fără să mai zăbovească o clipă, a vândut toate casele, clădirile și terenurile care le avea în proprietate, a dat banii bisericii și s-a făcut călugăr la Mănăstirea Antim din București, primind numele de Agaton.

Asemenea Fericitului Augustin, schimnicul Daniil Sandu a trebuit să treacă prin calvarul vieții păcătoase și tumultoase ca să îl cunoască pe Dumnezeu. Dacă pentru Fericitul Augustin știm că se ruga, zi și noapte, mama sa, Monica, pentru tânărul Tudor, nu știm cine s-a rugat, dar putem îndrăzni a crede că tot mama sa și patronul său spiritual Sfântul Simeon Noul Teolog s-au rugat cu lacrimi pentru mântuirea sa.

Așadar, Părintele Daniil Tudor, prin tumultul vieții sale, prin opera sa scriitoricească și prin trăirea sa profund mistică ne dă mărturie de faptul că drumul nostru inițiatic spre cunoașterea lui Dumnezeu nu este altceva decât o mișcare interioară, un urcuș lăuntric al chemării noastre divine, e o trăire continuuă a liturghiei lăuntrice a fiecăruia dintre noi.

Părinte Daniil, de acolo, din ceruri, roagă-te pentru noi, păcătoșii!