ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un prieten îmi mărturisea zilele trecute că, pentru el, sărbătoarea Crăciunului este una dulce-amăruie. Ca un cozonac cu migdale.

Bucuria este umbrită de amintirea mesei mari la care, în copilărie, se aduna toată familia, de dorul după chipurile dragi care azi nu mai sunt și de trista puținătate a celor care au mai rămas astăzi la praznic.

„Un ochi râde și altul plânge”, îmi spunea el.

Râsu-Plânsul este un dar unic al românilor. După știința mea, la fel ca Dorul, nu se mai întâlnește la nici un alt popor.

Este și un dar împărătesc. În basmele noastre, mai ales Împărații râd cu un ochi și plâng cu celălalt. Uneori, și Feții Frumoși. Aleșii...

Ochiul care râde și Ochiul care plânge fac parte din aceeași familie de contradicții șocante cu Apa Vie și Apa Moartă, cu femeia zidită devenită Biserică ori cu Moartea preschimbată în Nuntă Cosmică.

Toate sunt chipuri ale creștinismului nostru ortodox. Având origini păgâne, ele s-au transfigurat acum 2000 de ani, odată cu primirea Evangheliei, așa cum se înnoiește pruncul la botez sub pecetea mirului.

Creștinismul este singurul care a izvorât din - și se sprijină pe - asemenea paradoxuri amețitoare: Dumnezeu S-a făcut om pentru a-l face pe om Dumnezeu. Sau Fecioara-Maică Îl naște pe Dumnezeul om.

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului are și ea umbrele ei. Dincolo de lumina covârșitoare și de bucuria atotstăpânitoare, se străvăd semne amenințătoare.

În Icoana Crăciunului, Scutecele Pruncului seamănă izbitor cu un giulgiu, iar pătuțul cu un sicriu.

Peștera Nașterii seamănă ea însăși cu Mormântul în care Pruncul va fi pus peste 33 de ani.

Iar Maica Domnului, în mod uimitor, nu privește spre Prunc, ci spre Lume, presimțind amenințarea la adresa Fiului ei și sabia care îi va străpunge inima.

Bucuria Mariei este amestecată cu durere.

Maica Domnului a fost prima care a râs cu un ochi și a plâns cu altul, dragul meu prieten!

La fel, la celălalt capăt al Axului Mântuirii, durerea pricinuită de Răstignirea, Moartea și Îngroparea lui Hristos este îndulcită de Nădejdea Sigură (un alt paradox ortodox) a Învierii.

Piatra care pecetluia Mormântul (și care simbolizează păcatul originar) este înlăturată și Lumina poate pătrunde din nou nestingherită în Peștera-Lume, spulberând Întunericul.

Într-un colț, zace abandonat ca mărturie Giulgiul-Scutece. Cercul Mântuirii a fost închis.

Hristos se Naște, Slăviți-L!