La 35 de ani de la prăbușirea sa teoretică, Socialismul este mai viu ca oricând. Iar Capitalismul mai bolnav ca niciodată. Cum se explică...

O analiză de Jason Montgomery de la Institutul Mises pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Un recent val de podcasturi de dreapta, cu tendințe libertariene, care reiau abordări prăfuite despre socialism, m-a iritat în asemenea măsură încât m-am apucat să scriu acest text.

Zic ei ceva de genul:

„Cum de mai există așa ceva (socialismul – n.tr.)? Când vor pricepe că NU FUNCȚIONEAZĂ și vor renunța la el?”

Acest fel de critică merită o privire mai atentă. Poate că și socialismul.

Apropo, eu definesc acest termen ca pe o paradigmă economică care încredințează mijloacele de producție „societății”, „muncitorilor” sau unei alte entități fictive care înseamnă în realitate „Statul”. Și care limitează sau interzice proprietatea privată.

Iată o tentativă de descriere mai amplă:

„Socialismul este defectuos deoarece oriunde este instaurat (nici pe departe în Scandinavia, dar acesta este un alt subiect) abundența universală promisă nu se materializează.

„În schimb, apar sărăcia extremă, foametea și penuriile de toate felurile.

„Dovezile sunt răspândite de-a lungul istoriei și în toată lumea.

„Așadar, orice idiot care încă mai promovează această mizerie ignoră înseși dovezile realității.”

Iată un adevărat contraargument: corect din punct de vedere faptic, viguros, realist și pragmatic.

Nici un fel de teorie abstractă aici, doar întrebarea: funcționează? Punct.

Uitați-vă la statisticile istorice. Orice altă considerație nu corespunde lumii reale, deci este inutilă.

Astfel, am aruncat efectiv socialismul la coșul de gunoi al istoriei, nu-i așa?

Nici pe departe.

Nu vreau să spun că definiția nu este bună, ci că lucrurile sunt mult mai complicate.

Mai întâi, o întrebare evidentă:

Ce înseamnă „a funcționa” la un sistem economic? Că nimeni nu este sărac? Ce înseamnă „sărac”? O anumită marjă universală de venit disponibil? Un anumit nivel al PIB-ului? Poate că într-un sondaj efectuat pe 1000 de persoane, 672 dintre ele și-au evaluat starea economică drept „satisfăcătoare”. Care sunt criteriile? Care este barometrul? Cum putem ști dacă „funcționează”?

Nu ar fi posibil ca cineva să aleagă retrospectiv un standard arbitrar de „funcționare” și să se mândrească cu „marele succes” al socialismului? S-a mai întâmplat.

Și aici vine adevărata întrebare: Cine ar putea fi acel cineva? Cu ce drept ar putea el decide această măsură în numele întregii populații?

Ei bine, s-ar putea să fie greu de răspuns la aceste întrebări, dar cu siguranță putem ști ce înseamnă „a NU funcționa”.

Socialismul a dus în mod repetat la foamete, raționalizare, penurii și dispariția resurselor naturale.

Un asemenea cazier economic ar trebui să fie suficient pentru ca socialismul să fie respins.

Oare?

Dați-mi voie să vă întreb:

- Sunteți împotriva sclavagismului pentru că nu generează o industrie agrară înfloritoare?

- Sunteți împotriva cenzurării pentru că nu reușește să protejeze sentimentele oamenilor?

- Sunteți împotriva descinderilor arbitrare ale poliției la domicilii pentru că nu duc la descoperirea a suficient de multe produse de contrabandă pentru a întări siguranța publică?

Dacă nu, de ce nu? Acestea sunt exact motivele pentru care respingeți socialismul: pentru că nu își îndeplinește obiectivele sociale declarate.

Dar dacă socialismul efectiv AR FUNCȚIONA?

Dacă ar produce o societate de proletari loiali, care trăiesc fericiți din resursele ce le sunt alocate, lucrând un număr limitat de ore la fermele și fabricile lor comunale, cu o mulțime de zile libere și bucurându-se de hobby-urile aprobate de stat pentru petrecerea timpului liber?

Atunci ați fi de acord, nu?

Este acesta punctul vostru de vedere, sau e vorba de mai mult de atât?

Veți zice:

„Evident că e vorba de mai mult de atât.

„Dincolo de economie, socialismul a dus în repetate rânduri la supraveghere în masă, la încarcerare arbitrară, la tortură, la lagăre de exterminare și la cele mai mari atrocități umane cunoscute!

„Acesta este veritabilul contraargument!”

Nu faceți altceva decât să vă afundați și mai adânc în hăul retoricii.

Cunoașteți replicile obișnuite. Să le rostim împreună:

„Acesta nu a fost comunism adevărat.

„Nu era decât un tip rău ajuns la conducere și pentru asta nu poate fi acuzat întregul sistem.

„Erau lăcomia și cruzimea rămase de la economia de piață.

„Marxismul este valabil din punct de vedere științific. Este nevoie de o perioadă de maturizare pentru ca oamenii să învețe valorile corecte, apoi totul va deveni raiul pe pământ.”

Sunt frustrante aceste platitudini? Ei bine, oricine susține că socialismul „nu funcționează” a acceptat tacit exact aceste premise subiacente.

Acest argument apelează la pragmatism, utilitarism, empirism și consecințialism: cei patru călăreți ai sofismului.

El spune să nu renunțăm la socialism înainte de a-l fi încercat.

Evaluați efectele sale practice (pragmatism), doar pe baza experienței (empirism), pentru a vedea dacă conferă cel mai mare bine celui mai mare număr de oameni (utilitarism), garantând egalitatea economică și prosperitatea promise (consecințialism).

Toate acestea sunt parte dintr-o veche și disperată campanie urmărind să facă din economie o știință dură, cu un răspuns definitiv, care poate fi descoperit prin testarea riguroasă a ipotezelor.

Dacă acceptați acești termeni, atunci „nu funcționează” nu mai este deloc un contraargument.

Posibilitatea unui experiment ratat este inclusă chiar în această schemă. Pur și simplu nu a funcționat ÎNCĂ, așa că aducem teoriei o serie de reglaje și încercăm din nou.

Am obținut... bunăstare și fericire pentru toți? Super! A funcționat!

Sau... o campanie de exterminare de proporții biblice? Ups! Înapoi la planșa de proiectare! Nu aveam cum să știm că se va ajunge la așa ceva.

Acesta este punctul în care „nu funcționează” depășește inutilitatea și devine sortit eșecului.

Dacă invoci un rezultat defavorabil (sau mai multe) ca motiv pentru a respinge în bloc teoria socialistă, cealaltă parte te poate califica drept incoerent și ne-științific. Și ar avea dreptate!

Vedeți cum raționamentul lor fraudulos poate face să apară falsă o concluzie corectă?

În consecință, socialismul continuă să fie scuzat, explicat logic, promovat și, în consecință, implementat peste tot pe glob. Cu mai multe reveniri decât Aerosmith (scuze, Aerosmith!).

(Toate acestea sunt explicate strălucit în lucrarea O teorie a Socialismului și a Capitalismului a lui Hans-Hermann Hope.)

Ceea ce ne duce la două dintre marile escrocherii istorice ale lui Marx:

- În primul rând, comerțul și toate acțiunile umane pot fi proiectate științific de către o autoritate centrală pentru a produce rezultatele dorite.

- În al doilea rând, noblețea acestor scopuri într-un viitor nedeterminat justifică orice mijloace, cu potențial de suferință nelimitată, în prezent.

Fără a elimina etica, moralitatea și toată umanitatea din orice activitate omenească, problema „dacă funcționează” nu poate fi rezolvată ci doar dezbătută la infinit, ceea ce o face un nutreț ideal pentru mass media.

La orice examinare legitimă, problema se prăbușește sub propria greutate intelectuală arogantă, pentru că îi lipsește ceva bazei sale: Principiile Fundamentale despre care se poate stabili cu certitudine dacă sunt adevărate sau nu.

Pentru a ataca socialismul, trebuie să îi țintești principiile fundamentale.

Care sunt o parte dintre ele?

- Înrădăcinarea în colectivism – nici un individ nu are importanță materială, ci doar societatea ca întreg.

Oricât de multe nevoi, preferințe, vieți individuale este necesar pot și trebuie să fie sacrificate pentru binele colectivității.

- Absența unei piețe – producția și comerțul funcționează potrivit voinței planificatorilor centrali, nu a actorilor economici.

Ce se produce, în ce cantitate și cu ce scop nu este stabilit de cererea consumatorilor sau de motivația profitului, ci de calcule de sus în jos.

Bazate pe ce? O astfel de întrebare nu poate fi tolerată. Acum, treceți la coadă la pâine. Ceea ce ne duce la...

- Necesitatea unui stat totalitar – Aceasta centralizare a economiei are nevoie de un micro-management atât de amănunțit al activităților umane încât monitorizarea, spionajul, hărțuirea și sancțiunile dure pentru cei care încalcă legea (pentru început...) trebuie să devină elemente caracteristice ale peisajului socialist.

Unii adepți susțin că controlul statului – și statul însuși – vor deveni într-o zi inutile în socialism, odată ce oamenii vor intra în rând (a se citi: bătuți până se supun). Dar, la fel ca și abundența universală, ziua aceea pare să nu vină niciodată. Mai multe despre asta imediat...

Această argumentație poate să nu fie perfectă, însă observați diferențele dintre ea și locul de unde am plecat.

Aceste premise sunt axiomatic parte integrantă a socialismului. Nu este nevoie de nici o experiență, experiment sau cercetare pentru a le confirma. Nici o dată statistică nu le va modifica.

Acestea nu sunt SCOPURI care nu pot fi cunoscute în mod concludent la începutul unei inițiative. Acestea sunt MIJLOACE care sunt cunoscute instantaneu și cu certitudine pe măsură ce devin efectiv condițiile materiale ale vieții în societatea respectivă.

Economia este o călătorie, nu o destinație, așa că acele promisiuni de bogăție și de dispariție a statului în schimbul suferinței tale actuale nu înseamnă nimic din punctul de vedere al omului care te împunge cu țeava puștii.

Acum începe ADEVĂRATA dezbatere.

Socialistul trebuie să fie pregătit să apere cel puțin toate elementele de mai sus.

Orice afirmație împotriva necesității acestor factori poate fi întâmpinată bucuros cu replica: „Atunci nu este socialism adevărat!”.

Dacă preopinentul preferă ideologiile à la carte, alegând „părțile bune” ale socialismului și respingând gulagurile și gropile comune, atunci el susține cu totul altceva: o economie mixtă și poluarea pieței într-un anumit grad cu principiile de mai sus.

Graficele și datele statistice ale Călăreților sunt valabile? Sigur, ca sprijin convingător. Însă ele NU POT FI argumentația ta.

Argumentele tale ar trebui să fie Principiile Primare, ca de exemplu libertatea, proprietatea și suveranitatea individuală...

Acestea sunt tot ce contează. A le subordona unor cifre și statistici înseamnă a le deprecia total.

Așadar, când vine vorba de socialism, nu mai spuneți că „nu funcționează”, nu mai spuneți că este o idee perfectă pe hârtie, dar care se clatină în practică și nu-i mai învredniciți pe adepții lui cu „intenții nobile”.

Dați-i socialismului ceea ce i se cuvine din punct de vedere intelectual, apoi puteți să-l numiți drept ceea ce este: un concept malefic fățiș, care nu își are locul printre oameni.