Un subiect despre care se vorbește prea puțin: ultimii patru președinți americani au executat asasinate în afara granițelor, fără nici un drept legal sau moral.

O analiză aparținându-i faimosului judecător Andrew Napolitano și publicată de Consortium News, pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Cu ceva timp înainte de a se retrage din cursa prezidențială, președintele Joe Biden și-a reafirmat în secret dreptul de a ucide persoane în alte țări, atâta timp cât CIA și omologii săi din armată au „aproape certitudinea” că ținta asasinatului este membru al unei organizații teroriste.

Acest standard a fost inventat de administrația George W. Bush în 2002.

„Aproape certitudinea” nu există ca prevedere în legislație, deoarece expresia este oximoronică și sfidează o definiție rațională. Ea este identică cu „aproape însărcinată”.

La fel cum o persoană este fie însărcinată, fie nu este, tot așa o persoană este sigur teroristă sau nu este.

Aici nu poate fi vorba de „aproape”.

Totuși, crearea acestui standard evidențiază absența lamentabilă a statului de drept în guvernarea actuală. Administrația Biden și cei trei predecesori ai săi au folosit drone pentru a ucide persoane care nu erau implicate în acte de violență, în momentul uciderii lor, indiferent de cvasi-certitudinea apartenenței la vreo organizație.

Termenul „terorist” nu poate fi un standard pentru crima extrajudiciară, deoarece este subiectiv.

Pentru regele George al III-lea, George Washington și Thomas Jefferson erau teroriști.

Pentru oamenii săraci din Libia și Siria, pentru guvernele alese popular și răsturnate prin violențe instigate de CIA în Iran, în 1957, și în Ucraina, în 2014, pentru nevinovații torturați de CIA în locuri secrete din întreaga lume, CIA este o organizație teroristă.

Utilizarea prezidențială de drone pentru a ucide persoane în străinătate a început în 2002, odată cu asasinatele ordonate de George W. Bush.

Această practică a continuat sub președintele Barack Obama – care a ucis inclusiv americani în străinătate.

„Regulile” de ucidere au fost stabilite de fiecare președinte. Ele au fost relaxate în timpul președintelui Donald Trump, care a acordat personalului superior al CIA și comandanților militari dreptul de a ucide fără aprobarea sa expresă pentru fiecare crimă în parte.

Oamenii lui Trump au ucis în mod infam un general iranian și pe însoțitorii săi, în timp ce se îndreptau să ia masa cu generali irakieni, pentru a negocia pacea între cele două țări.

Administrația Biden a retras în mod discret autoritatea acordată de Trump, astfel încât în prezent doar președintele poate autoriza asasinatele țintite.

Nu există nici o autoritate morală, constituțională sau juridică pentru aceste crime. Cu toate acestea, președinții din ambele partide le săvârșesc.

Legile războiului – o expresie ea însăși oximoronică – care figurează în Convențiile de la Geneva și în Carta ONU, toate fiind inițiate, redactate și ratificate de Statele Unite, prevăd în esență că războaiele legale pot fi doar defensive și trebuie să fie proporționale cu amenințarea reprezentată sau cu răul deja provocat.

Altfel spus, tratatele la care Statele Unite sunt semnatare îl împiedică pe președinte să ucidă persoane din alte țări cu care SUA nu se află legal în război.

Potrivit Constituției SUA, tratatele figurează alături de Constituție, ca legislație supremă a țării.

Ultimii patru ocupanți ai Casei Albe au ignorat acest lucru în ceea ce privește asasinatele secrete.

Fiecare dintre cei patru a susținut public sau în secret că Authorization for Use of Military Force (AUMF – Autorizarea pentru Folosirea Forței Militare) din 2001 și verișoara acesteia, AUMF din 2002, conferă dreptul președintelui de a ucide pe oricine dorește – doar cu autorizarea Congresului.

Doar Congresul este cel care poate acorda dreptul legal aceste omoruri.

Totuși, AUMF din 2001 îl autoriza pe președintele Bush să îi vâneze și ucidă pe cei pe care a eșuat să îi împiedice să săvârșească atacul de la 11 septembrie (era vorba de prietenii săi, saudiții).

AUMF din 2002 îl autoriza pe Bush să invadeze Irakul în căutarea de arme de distrugere în masă, despre care experți interni și externi ai CIA îi spuseseră că Saddam Hussein NU le are.

Ambele AUMF-uri nu mai au nici un scop valabil astăzi. Cu toate acestea, au rămas în vigoare.

Constituția conferă dreptul Congresului să declare război împotriva țărilor străine, nu să ucidă persoane la întâmplare.

Niciuna dintre AUMF-uri nu a fost sau nu este o declarație valabilă de război, pe care Constituția o cere ca premisă pentru toate execuțiile prezidențiale extrajudiciare.

O declarație de război definește ținta și scopul. Acestea nu sunt deschise, așa cum au susținut ultimii patru președinți cu privire la cele două legi din timpul lui Bush.

Dacă președinții au dreptate, dacă AUMF-urile le conferă dreptul de a ucide pe oricine doresc – inclusiv americani – atunci ei nu mai sunt președinți care răspund în fața legii și a Constituției, ci despoți care pot ucide după bunul plac, fără transparență și consecințe juridice.

Întregul scop al limitării la Congres a puterii de a declara război și la președinte a puterii de a derula războiul a fost acela de a păstra aceste puteri separate.

Istoria este plină de exemple de tirani care au folosit puterile statului pentru a ucide fără nici un motiv moral.

Președinții americani și-au conferit singuri puterea de a ucide. Este echivalentul funcțional al unei arme încărcate într-un sertar al biroului prezidențial.

Abraham Lincoln a fost primul șef de stat din istoria lumii care a vizat civilii, din punct de vedere militar, și primul care s-a angajat în masacrarea fără discernământ a civililor din propria țară.

Franklin D. Roosevelt a măcelărit mii de civili germani nevinovați și neajutorați la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, prin bombardarea orașelor germane, în loc să vizeze armata germană.

Harry Truman a masacrat multe mii de civili japonezi la Hiroshima și Nagasaki.

Toate aceste crime s-au bucurat de aprobarea populară, deoarece țintele au fost demonizate de aparatul guvernamental – la fel ca „teroriștii” uciși de Bush, Obama, Trump și Biden.

Dar demonizarea țintelor umane și aprobarea populară a uciderii lor nu pot transforma un act imoral într-unul moral.

Un act este moral când este în concordanță cu Legea Naturală.

Potrivit Declarației de Independență, în temeiul Legii Naturale, toate persoanele sunt „înzestrate de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se numără Viața, Libertatea și Căutarea Fericirii”.

Dreptul de a trăi este primul drept natural și cel mai important dar dat de Dumnezeu tuturor persoanelor – nu doar americanilor.

Din punct de vedere moral, nici o persoană nu poate fi vizată pentru a fi ucisă de către guvern, indiferent de motiv, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar pentru a împiedica de urgență această persoană să ucidă un nevinovat.

În cazurile citate mai sus, asasinatele prezidențiale au fost comise pentru a terifia opozanții politici, deoarece țintele civile erau fără apărare.

Iar asasinii au fost aclamați ca niște eroi.

Astăzi, trupele americane se află pe teren în Ucraina pentru a le arăta forțelor ucrainene cum să folosească armele americane pentru a ucide trupele ruse.

De asemenea, trupele americane se află pe teren în Israel pentru a le arăta forțelor israeliene cum să ucidă civili în Gaza.

Aceste acțiuni au fost făcute în baza unor ordine prezidențiale secrete, care nu au fost aprobate public.

Trupele ruse și civilii din Gaza nu reprezintă nici o amenințare la adresa vieții, libertății sau proprietății din America.

De ce ucid președinții americani? Pentru că pot scăpa nepedepsiți!