„Procurorul general a declarat recurs în anulare... [care] a fost extins cu privire la inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic, susținându-se că nici fapta reținută în sarcina acestui inculpat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat... nu pot fi considerate acte de punere în slujba hitlerismului sau fascismului de natură a contribui la realizarea scopurilor politice urmărite de aceste regimuri, iar scurta sa prezență în guvernul Ion Antonescu, ca ministru al Propagandei, nu a avut alt rol decât acela de a contribui la instaurarea ordinei după înlăturarea legionarilor de la putere. Ca urmare, se cere casarea hotărârilor pronunțate și cu privire la acest inculpat, achitarea sa și înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii... Nici în ceea ce privește pe inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic nu se poate considera că ar fi urmărit, prin activitatea sa, realizarea scopurilor politice ale hitlerismului și fascismului în detrimentul poporului român... Mai mult de atât, explicațiile date de inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic cu privire la poziția sa față de legionari, față de evrei și la susținerea de către el a colaborării cu Germania numai din motive economice sunt confirmate prin referatul întocmit de Brigada Mobilă a Direcției Poliției de Siguranță, prin care se arată că acest inculpat... a înfierat legionarismul și cuzismul, a atacat în esența ei teoria rasistă germană și a avut colaboratori evrei.” [ROMÂNIA, CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE, Decizie nr. 17, Dosar nr. 18/1994. În ședința publică din 8 mai 1995, Justiția Română a hotărât că Nichifor Crainic nu a fost nici fascist, nici nazist, nici antisemit, nici rasist, iar cei 15 ani de închisoare i-a săvârșit pe nedrept, ca răzbunare a comuniștilor pentru articolele sale antisovietice]

O parte a presei extremiste de stânga (antiacademică, antiuniversitară, anticreștină, antiromânească, nihilistă, neobolșevică, anarhistă, needucată etc) s-a văitat și de curând, încercând să facă un scandal național.

 

 

Cercetări istorice cu scop științific, arătaseră că Nichifor Crainic introduse cursul de mistică ortodoxă – „știința îndumnezeirii omului” la Universitatea din Chișinău și la Universitatea din București și lansase proiectul Filocaliei din 1938, pe care l-au desăvârșit sfinții săi ucenici, Arsenie Boca și Dumitru Stăniloae la Mănăstirea Mucenicului Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

Jurnaliștii de extremă stângă poate nu suportă opera celui lăudat la primirea în Academia Română de însuși Lucian Blaga, bunul său prieten, ci preferă se pare opera poetică leninistă a lui Vladimir Maiakovksi, din care cităm:

„Am ajuns cu trenul într-o seară de toamnă. E o mică localitate minieră, unde lumea e obișnuită cu vizitatori străini. Casă arătoasă, iar în față un rând de dalii înalte, roșii, violete și galbene care, la lumina becului electric, arătau feeric. Soțul, funcționar public; ea, absolventă de liceu și un băiețaș de cinci ani și jumătate, care avea să fie prietenul meu. Mă cunoșteau din casa învățătoarei și știau că sunt unchiul lor din Bucovina. M-au primit prietenos ca pe o rudă despre care nu știau mare lucru și pe care, dacă n-ar fi fost nenorocirea care bântuia frumoasa provincie, n-ar fi văzut-o niciodată. 

La puțin timp după sosirea mea, stăpâna casei a căzut bolnavă și avea să zacă o lună și jumătate, îngrijită de medicul circumscripției locale. M-am oferit să duc eu gospodăria, aducându-mi aminte că la mama acasă, deși copil încă, făcusem lucrul acesta cu îndemânare. Când părinții plecau la muncă, lăsau totul în seama mea, îngrijeam un frate și surorile mai mici, vedeam de orătănii spre bucuria mamei care, la întoarcere seara, găsea puii tăiați, opăriți și jumuliți, căldarea pusă de mămăligă și mălaiul cernut. Întâia grijă era să pregătesc hrana porcilor, fierbând cartofii, dozând cantitatea de urluială, răcind fiertura, fiindcă nu te jucai cu foamea furibundă a indivizilor acestora, care altfel și-ar fi ars gâtlejul. Apoi aruncam grăunțele la păsări, căci, dacă n-o făceam la timp, năvăleau peste mine în bucătărie. Fierbeam laptele și pregăteam cafeaua. Laptele e cel mai hoț aliment; te pândește cum nu ești atent, sare din oală spumegând și s-aruncă în foc ca un călugăr budist. Se scula băiețașul, care dormea la mama, dar, când ne-am împrietenit, plăcerea lui cea mai mare era să petreacă noaptea în brațele mele. Eram o atracție pentru el, fiindcă aveam o barbă căruntă și o lulea grozavă, cum nu mai avea nimeni în sat. Îl puneam în rânduială și luam împreună micul dejun. Tata pleca prea de dimineață. Era foarte dificil la masă. Ca mulți copii de vârsta lui, nu voia să mănânce. Atunci a trebuit să mâncăm în joacă. Toate numele politice le cunoștea și toate personagiile din cărțile ce i se citiseră. Îl luam pe genunchi și-i spuneam: Acum mâncăm pe Roosevelt, acum mâncăm pe Churchill [...] Îi mânca cu unt și marmeladă de măceșe pe pâine și cafea cu lapte. De unde mai înainte aceste delicii erau fade, că nu merita să pună gurița pe ele, acum, condimentate cu celebrități, aveau un gust extraordinar, spre hazul părinților […] După asta, cu hârtie și creion, mergeam la bolnavă, stabileam meniul zilei și scriam amănunțit cum se prepară fiecare mâncare. Cum multe le știam, n-am greșit mai niciodată. Am descoperit că vocația mea adevărată era aceea de bucătar […]. Bineînțeles, asistentul meu în noua meserie, care îmi plăcea, și colaboratorul meu la bucătărie era băiețașul, nelipsit de lângă mine. La masă, ne simțeam obligați ca noi să mâncăm mai cu poftă bunătățile pregătite de amândoi.

 

Mai avea și alte cusururi băiețașul. În vecinătate nu era nici un copil de seama lui cu care să se joace. Și cum duduia de energie și cum n-avea ce face cu ea, o ștergea de-acasă și colinda prin tot satul, fără să spună când și unde a plecat. Deștept foc și umblăreț, toată lumea îl cunoștea. Părinții nu înțelegeau acest vagabondaj. Tata n-avea timp să se ocupe de el, deși amândoi îl adorau. Pe maică-sa dispariția lui în necunoscut o băga în groază. Doamne ferește, cine știe ce putea să i se întâmple.” - Nichifor Crainic, Pribeag în țara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944-24 mai 1947 

 

Spionii lui Stalin au pătruns rapid în Armata Română și în Serviciul Român de Informații de atunci (Siguranța). La scurt timp au lichidat Poliția Română și au transformat-o în Miliție. Polițiștii au fost închiși în temnița din Făgăraș și chinuiți în mod bestial. Dar prima măsură au luat-o împotriva ziariștilor mărturisitori creștini printre care se afla și academicianul Nichifor Crainic, tocmai pentru ca, punând stăpânire pe întreaga presă, aceștia să-și poată intensifica propaganda prin care să manipuleze opinia publică. La scurt timp (4 iunie 1945) numele lui Nichifor Crainic a fost strigat în lipsă în Procesul ziariștilor. S-a dorit condamnarea pe viață și confiscarea întregii lui averi. Acesta a fost momentul încetării libertății presei în România. Acuzatorul public a fost Alexandrina Sidorovici (1906-2000), soția lui Silviu Brucan (Saul Bruckner). Autoritățile prosovietice credeau că a emigrat și l-au condamnat în lipsă. 

Nichifor Crainic și-a început sub mască pribegia în Transilvania după ce obținuse un buletin de identitate fals, sub numele de Ion Vladimir Spânu, negustor de cherestea din Bucovina, eliberat de primarul refugiat la Sibiu din Gălănești (Rădăuți). Și-a lăsat barbă și și-a pus ochelari de sticlă groasă pentru a nu fi recunoscut. 

S-a adăpostit mai întâi în Sibiu. În această perioadă de confuzie a spiritului public, era denigrat în presă: „mă feream deoarece citeam ziarele și vedeam că sunt atacat, ca toți oamenii din fostul regim. Eram atacat pentru activitatea mea de scriitor și ziarist dusă în favoarea curentelor de dreapta, naționaliste, dusă înainte de 23 august 1944.”6 Noii „aliați” sovietici încercau să preia cât mai repede puterea politică, iar pentru aceasta utilizau toate mijloacele posibile pentru a-i compromite pe potențialii opozanți. A stat o vreme la finul său Emilian Vasilescu (profesor de Istoria Religiilor), apoi la preotul Nicolae Terchilă (profesor de filosofie și pedagogie), de unde, din cauza chiriei ridicate cerute de acesta, a plecat să locuiască la alte gazde. În acest timp, Părinții Arsenie Boca și Dumitru Stăniloae au aflat de situația lui Nichifor Crainic și l-au vizitat în ascunzătoare, ducându-i diverse alimente. Cei doi lucrau la traducerea primelor volume ale Filocaliei, o colecție de texte ale Sfinților Părinți despre cum se pot oamenii curăți, ilumina și îndumnezei prin har. „L-am vizitat de mai multe ori. O dată sau de două ori l-am vizitat împreună cu prof. STĂNILOAE, iar restul de vizite i le-am făcut singur. Atunci când mergeam în vizită pe la el, îi duceam și alimente ca zahăr etc.” (Sf. Arsenie Boca). În Sibiu nu a mai putut rămâne deoarece începuseră raziile româno-sovietice. Părintele Arsenie Boca și-a asumat riscul de a-l adăposti la M-rea Brâncoveanu:„Negăsindu-i loc unde să găzduiască în Sibiu, eu m-am hotărât să-l ascund de organele de stat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde eu eram preot, însă fără știrea mitropolitului BĂLAN...” Deoarece se făceau controale la ieșirile din Sibiu, cei doi s-au ascuns într-un camion ce transporta brânză. Episodul a fost relatat de Nichifor Crainic. …

Comuna Vața (în apropierea locurilor natale ale Sfântului Arsenie Boca), în toamna anului 1945, la o familie înrudită cu aceea care-l găzduise la Zdrapți. Era sora învățătoarei din satul anterior, tot învățătoare, măritată cu un funcționar public. Aveau un băiețaș de cinci ani, care avea să fie prietenul lui Crainic. Aici a început să scrie eseul Spiritualitatea poeziei românești. În sfârșit, a părăsit regiunea Munților Apuseni deoarece jandarmii sovietizați căutau tot mai des partizanii din grupurile de rezistență anticomunistă, iar „grupuri de tehnicieni din armata rusă, cercetau munții făcând fel de fel de măsurători”.

Academicianul creștin-ortodox Ion Nichifor Crainic (1889 - 1972), „doctor honoris causa” al Universității din Viena; „un nume care strălucește cu o lumină unică”, după cum scria Sf. Dumitru Stăniloae; „apostol” al lui Iisus Hristos și profesor de teologie mistică ortodoxă și germană și inițiator al curentului filocalic din România în secolul al XX-lea, „un teolog care a descoperit Duhul și scrie pentru mărturisirea Duhului”, mentor pentru generații de preoți și scriitori, poet creștin ortodox, director al revistei cu specific național „Gândirea” (1926-1944), care avea în centrul programului său, ortodoxia, mitul folcloric și tradiția dinamică, unde au colaborat personalități precum Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Vasile Băncilă, părinții Dumitru Stăniloae și Ioan G. Coman etc. De asemenea, Nichifor Crainic a desfășurat o activitate ziaristică rodnică. 

„Când Nichifor Crainic își făcea un nume în publicistica românească, ideea creștină era luată în râsul lumii, de toți ucenicii materialismului, monismului, socialismului și ai altora încă. Teologia era modestă și rezervată, redusă la defensivă; se simțea încercuită, mustrată, izolată. Erau puțini cei care aveau curajul și pregătirea să înfrunte public pe aderenții agresivi și prezumțioși ai raționalismului de tot felul, care amețeau lumea cu teorii de import. Nichifor Crainic s-a aruncat încă de atunci în luptă, cu tot entuziasmul unui tânăr și cu hotărârea unui om matur. În literatură, în presă, în critică, în politică, prin scris și prin grai, a lovit idolii improvizați și a făcut drum larg ideii creștine, a purtat steagul religiei, a susținut crezul ortodoxiei, a preconizat o spiritualitate autohtonă, credincioasă ca poporul însuși, și a contribuit astfel poate mai mult decât oricine dintre teologii și publiciștii noștri, ca ideea creștină să fie astăzi un bun câștigat și nediscutabil al neamului românesc. În avântul și în convingerile lui, el a pus ceva din vigoarea și din încrederea unui profet.” - Teologul martir Teodor M. POPESCU, Nichifor Crainic în teologia noastră, în: Gândirea, aprilie 1940, anul XIX, nr. 4, p. 280)

Când holda tăiată de seceri fu gata,

Bunicul și tata

Lăsară o chită de spice-n picioare

Legând-o cucernic cu fir de cicoare;

Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos

Să-nchipuie barba lui Domnu Hristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,

Bunica și mama

Scoțând-o sfielnic cu semnele crucii,

Purtau parcă moaște cinstite și lucii

Că pâinea, dând abur cu dulce miros,

Părea că e fața lui Domnu Hristos.

Și iată potirul la gură te-aduce,

Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce,

Hrănește-mă carne de Sfânt Dumnezeu.

Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine

Ești totul în toate și toate prin Tine,

Tu pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viță ce-nfășură crama

Bunica și mama

Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;

Copile, grăiră, broboanele-acestea

Sunt lacrămi de mamă vărsate prinos

La casnele Domnului nostru Hristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,

Bunicu’ și tata

În joc de călcâie zdrobind nestemate

Ce lasă ca rana șiroaie-nspumate,

Copile, grăiră, e must sângeros

Din inima Domnului nostru Hristos.

Și iată potirul la gură Te-aduce,

Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce;

Adapă-mă sânge de Sfânt Dumnezeu.

Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine

Ești totul în toate și toate prin Tine,

Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate și lanuri mănoase,

Pământul acesta, Iisuse Hristoase,

E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.

Privește-Te-n vie și vezi-Te-n grâne

Și sângeră-n struguri și frânge-Te-n pâine,

Tu, viața de-a pururi a neamului meu.