ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„A fost o perioada lunga in care eram controlati cu totul de sovietici. Prin consilieri, prin agentii lor. De exemplu: Tismaneanu, Leonte,”Ciungul”, cum ii ziceam noi, ca se lauda ca pierduse o mana pe cand era in brigazile teroriste bolsevice contra Spaniei, altii ziceau ca a cazut beat din tren… Era un om rau, meschin si invidios. Un om urat. L-am cunoscut prin 1956. Era agent sovietic, NKVD. Dupa vizita lui Hrusciov noi l-am chemat si l-am avertizat sa termine cu spionajul. Nu ne-am atins de agentii sovietici pana prin anii ’60. Brucan, de exemplu, si alti tineri evrei, era agent sovietic din timpul razboiului, in Reteaua lui Calmanovici [Emil], cel care a construit si Ambasada URSS la Bucuresti. O stiu direct de la Ceausescu. Si Tismaneanu era printre ei. Ei bine, Ceausescu a primit sarcina sa ridice problema lor in fata conducerii PCUS. Si i-a zis lui Hrusciov, inainte de momentul ’68, la vizita acestuia la Bucuresti: "tovarase, noi promitem sa va informam, mai aveti si consilieri sovietici dar va rugam sa terminati cu agentii dintre noi”. Si-atunci Hrusciov i-a zis: "Pai considerati ca n-avem nici un agent la voi. Nici in China n-avem…” Si asta ne-a dat noua dezlegare sa-i chemam si sa-i avertizam. Sa aleaga: ori Romania, ori Rusia! Si asa s-a intamplat si cu Tismenitki. Acum, toti ilegalistii au ramas pro-sovietici. Si aschia nu sare departe de trunchi…” - Ștefan Andrei, interviu ZIUA

„După război, printre primii care au fost trimiși de la Moscova în România au fost Tesmenețki (tatăl lui Vladimir Tismăneanu) și Răutu/Oigenstein. Graba cu care au fost trimiși în țară arăta că erau printre cei mai de încredere oameni ai Moscovei" – Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, „Alexandru Bârlădeanu, despre Dej, Ceaușescu și Iliescu")

Tismenitki era cel mai probabil capul rețelei de agenți NKVD/KGB din România. Și aceasta nu numai pentru că e poziționat în centru și în prim plan în fotografia unui grup de agenți sovietici din România (foto aici) ci pentru că încasa de la casieria Moscovei cele mai multe ruble pe lună, respectiv 250 de ruble pentru el și 75 de ruble pentru Hermina Marcushon, mama lui Vladimir (de la Lenin) Tismăneanu, născut în „orașul Stalin”, unde  „Ciungul” era încartiruit în perioada respectivă.

Că așchia nu sare departe de trunchi s-a văzut clar prin Raportul mistificator al istoriei României alcătuit sub pulpana subalternului lui Soros, turnătorul Petrov. Generalul de brigadă SRI (r) Aurel I. Rogojan lasă de înțeles cât se poate de străveziu, în lucrarea sa, „Fereastra Serviciilor Secrete - România în jocul strategiilor globale” (Editura Compania, 2011), că Vladimir Tismăneanu a fost un agent al KGB plantat în SUA. La fel ca Pacepa.

Dacă chiar așa stă situația, istericalele lui controlate împotriva lui Călin Georgescu, lansate concomitent cu cele ale agentului antiromân Kelemen Hunor, denotă, din nou, dacă mai era nevoie, coeziunea serviciilor speciale rusești și ungare împotriva României. Mai corect spus, subordonarea firească a celui unguresc celui rusesc.

Actualizare: Confirmare la zi - Călin Georgescu spulberă UDMR, după speculațiile lansate de Kelemen Hunor la adresa sa: ”Această asociație de bloc (...) Va fi evaluată foarte curând”. Ion Cristoiu: ”Atacul vine la ordinele Budapestei”

Trebuie să știți până acum că mai nimic din ceea ce vedeți și auziți pe canalele oficiale de propagandă și manipulare, autointitulate de presă, nu este adevărat. Într-o proporție gigantică, totul stă de fapt exact invers față de cum e prezentat.

Instalarea unui lider naționalist la București nu poate să fie, evident, pe placul Ungariei revanșarde și, în nici un caz, al Rusiei neoimperiale, care preferă, așa cum a avut până acum, marionete și slugi acoperite sau descoperite.

Actualizare: Confirmare la zi - Publicație americană, analiză devastatoare: Prin anularea alegerilor, Iohannis a făcut jocul Rusiei

Pentru cei care cred ca urmare a intoxicării organelor soroșiste că venirea lui Georgescu la Cotroceni va favoriza Rusia, este bine să facă minimul efort de a se uite întâi pe o hartă a lumii.

Rusia nu are nevoie de „pacea” lui Georgescu pentru Ucraina. Pacea trebuie să ne-o asigurăm pentru poporul nostru. Rusia lui Putin nu are nevoie nici de Trump pentru pace în Ucraina. Rusia poate și își va impune propria „pace”. După placul ei.

Tot ceea ce vedeți pe tema asta, tot ce vă intră prin ochi, pe nas, prin urechi, este doar o imensă perdea de fum, orbitoare, folosită de forțele antihristice împotriva popoarelor pe care vor să le domine. Georgescu are dreptate: „Este o luptă împotriva lui Dumnezeu și a poporului român”!

Și-atunci cum să nu turbeze toți agenții iadului, de la Tismăneanu la Bănescu? Modul în care funcționează cei doi roboței e de manual: albul e negru și negrul e alb. Mai clar: pro-românii sunt, chipurile, pro-ruși, și anti-românii sunt pro-europeni, unde UE este de fapt a doua URSS.

Într-o postare recentă pe Facebook, trollul nefericit Vladimir Tismăneanu anunță că în România a devenit activă - cum altfel? - „o partidă rusă”. El anunță (nu se înțelege pe cine) că prin România mișună „putiniștii”, că rusofilii au devenit deosebit de agresivi, ba că s-au întors din mormânt extremiștii, cum îi numește, dimpreună cu legionarii, și cu cei pe care cultura română i-a așezat, fără aprobarea lui, foarte sus în tabla valorilor, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, ba chiar Mircea Eliade.

În aceeași postare recentă se mărturisește înspăimânt de alți sculați  din mormânt, Malița, Dolgu, Postolache, Ungheanu, din mantaua cărora a răsărit Călin Georgescu.

Apoi strigă încă mai alarmat că tocmai coboară asupra pământului românesc un desant pe care declară că nu-l mai poate contracara și admite alături de Papahagi, Baconski, Bănescu sau fiul lui Marin Oltescu, Paleologu, și restul vopsiților scopiți, că acest desant e încă mai primejdios și ca atare se simte dator să-l denunțe ca pe o grupare periculoasă compusă din dughiniști, putiniștii, ortodoxiștii, pe care-i numește la plural, sugerând că nu sunt câte unul ci în formă multiplicată: bădescienii, baltasii, ronciștii. Chiar și pe Cavalerul de Cornu Mîndruță l-a îmbârligat pe tema asta la o plimbare video în cartierul în care este rezident-șef.

De câteva zeci de ani Vladimir Tismăneanu este zguduit de aceste halucinații și etichetele nu-l mai apără. Probabil a rămas zguduit de când a scris volumul de limbi „Marele Șoc” cu Ion Ilici Iliescu, perechea lui pentru numele complet al lui Lenin, la lansarea căruia se prezentau băț „dreptacii” UTC-iști Cristi Preda și Emil Hurezeanu, viitorul lansator pe țeavă al ghiulelei anti-România Klaus Iohannis.

Discursul lui Tismăneanu este cea mai veritabilă exemplificare a unui delirium tremens bolșevic. În definirea dicționarului popular, acest sindrom reprezintă „o criza caracterizata prin delir, halucinatii vizuale sau auditive majore, tremuraturi, (...), febra, aprecierea gresita a realitatii, agitatie psihomotorie severa” (cf Wikipedia).

La finalul postării la care facem referire sugerează că unul dintre periculoșii rețelei este profesorul Ilie Bădescu, „protocronist, membru corespondent al Academiei, ortodoxist, prefațatorul cărții lui Dughin” (În realitate, e vorba despre postfața la cartea geopoliticianului rus, A Dughin, Bazele geopolitice ale Rusiei, în care cunoscutul sociolog și geopolitician român a pus în oglinda geopoliticii românești tabloul geopolitic asupra lumii, corectându-l ca să nu rămână așa cum l-a desenat geopoliticianul rus. Aici, profesorul Bădescu critică viziunea lui Dughin și afirmă negru pe alb că Ortodoxia nu gravitează spre Moscova și că naționalismul românesc va fi creștin sau nu va exista deloc. Dar cine să (mai) citească? În nici un caz Tismăneanu, care delirează mai mult decât poate să citească).

Tismăneanu se dă indignat că un român ieșit din „pleava” populației indisciplinate, cum o numesc cei din șanțul său, își permite să citească ba să și scrie despre un geopolitician rus. Și încă fără aprobare, ceea ce este adevărat. Ba, culmea obrăzniciei și a inadmisibilei libertăți de gândire, își permite să iasă pe scena discursului public, să aibă alte puncte de vedere decât ale sale și ale celor ca el, rolleriști reșapați, de generația a doua. 

N-am mai scris de scârbă, dar și pentru că este vizibil pentru oricine, că s-au înmulțit, în ultima vreme, pe toate rețele online, grupările de sorginte neo-cominternistă, habotnici încrâncenați, cu pecetea încrâncenatei maladii sufletești, pe care-o vor generalizată în toată societatea. Câte unul, ca Bănescu, le poartă flamura roșie zdrențuită, cu gura plină de pro-europenisme și alte isme.

Pentru specialiști este o evidență că aceste rețele au, toate, chiar dacă prin filiații adesea întortocheate, o rădăcină comună cu bolșevismul și o afiliere la rețeaua-mamă neo-cominternistă, mascată în cea soroșistă.

Fantomele din mahalaua ineptă de la Hotelul Lux din Moscova reînvie în dezbaterea românească într-o formă mediocră prin „inviscerarea” mumiilor bolșevice în cadrul curentului împătimit de obsesia etichetărilor și de halucinații delirante.

Vladimir Tismăneanu vine dinspre o extremă internaționalistă, acaparată de același delir, etalând o propensiune spre ură viscerală față de toți cei ce nu se aliniază la acest front al unei patologice agresiuni contra specificului național al culturilor, contra naționalismului ca fond al unei emoționalități de prețuire a popoarelor din care se trage fiecare, contra românismului.

De când a plantat-o la GheDeSe Brucan, gașca pleșo-liicheano-tasmaniană se isterizează la dezbaterea unei probleme-cheie în orice epocă, precum este cea a raportului dintre național și internațional, sacru și profan, religios și secularizant, politică și cultură, etnocentrism și relativism cultural, timp și cultură, aculturație, neoculturație, sincronism, cu toate derivațiile compuse ale acestui termen (neo-sincronism, anacronism, eucronism, protocronism, hipercronism, asincronism, retrocronism), românism și antiromânism, coafat mai nou în europenism sau, atunci când o dau pe față, în legebetism, recte sexo-marxism.

În locul dezbaterii firești, Tismăneanu, fiul de bolșevic terorist și Bănescu, ginerele de nomenklaturist securist, optează pentru „înfierarea” celor ce se deosebesc de părerile lor de sicofanți, folosind cu voracitate și ură de clasă ștampile ca „extremism”, „ortodoxism fundamentalist”, „filetism” sau „dughinism ortodoxist”, sau „naționalism obscurantist”, „protocronism” (ca și cum ar fi denumirea unei conspirații cosmice), urmate apoi de vitriolante atacuri la persoană (coborând totul în spelunca unei minți halucinate, văzând în jur figuri capabile să întoarcă roata lumii, ceea ce nu este imposibil) etc.

Aceste sunt numai câteva dintre etichetele proferate în accesele delirante ale lui Volodea Tismăneanu și Sile Bănescu și ale altor câțiva habotnici minori care-i urmează scuipând cu pucioasă. Specialitatea lor: atacul în haită. La o apăsare pe buton, fie că sunt ierarhi „auriști” sau „georgiști”, de la IPS Laurențiu la IPS Teodosie, fie că sunt academicieni sau autori cu câteva zeci sau sute de cărți peste ei, toți devin la unison „putiniști” și „rusofili”, „legionari” și „mercenari”, fără mpcar să le mai pese de vreo fractură de logică. „Tribunalele poporului”, de la CNA la CNCD, sau de la DIGI la ICCJ, adulmecă și sancționează monstruos noii „dușmani ai poporului”. Dar ai cărui popor? Ai poporului euro-sovietic, poate?

Din nefericire, acest tip de abordare bestială are un singur efect: îngroparea problemelor și transformarea dezbaterii în troacă. O asemenea mâzgă trebuie ocolită, face parte din fenomenul „mlaștinilor”. Nu numai că nu avem timp să răspundem mizeriilor unor minți bolnave, dar nu merită zăbovit asupra încrâncenărilor satanice supra-adăugate acceselor de delir etalate de tot mai desele lor năpustiri cu spume și nici nu merită osteneala unui răspuns la accesele lor de isterie eunucească fiindcă zona lor este prea mlăștinoasă și fără șansa desecării. La urma urmelor, e problema lor să se testeze ca figuri, evident, expirate, îmbătrânite în rele și minciuni, a căror singur drum e puțin probabil că nu e pavat deja.

Tismăneanu și-a consumat aproape 30 de ani în opintiri de o penibilă stârpiciune, încăpățânându-se să poarte o strivitoare și inutilă povară de etichete și invective ca să le poată folosi în tot mai desele accese, care-l muncesc așa de istovitor, pricinuindu-i o bătrânețe urâtă. Toate acestea fac din Volodea Tismăneanu o figură tragi-comică. Acest profil este, repet, al unui expirat al ultimei sute de ani căci vremea aceea, a răfuielilor ideologice, „încearcă, în zadar, din goluri a se naște”. Fiindcă aceasta este orizontul din care vine el, dimpreună cu clona lui „ortodoxă” și tovarășii lor obosiți: o mare de nimic, un neant în care îi va cuprinde în curând frigul și întunericul.

Trufia, secăciunea urii, încrâncenarea unei mânii fără de vreo rațiune, generate de serurile experimentului anti-uman bolșevic, sunt stihii nimicitoare, fețe ale delirului.

Dacă ar fi să ne folosim de enunțul lovinescian referitor la schimbările centrelor de gravitație am putea spune că Tismăneanu a încercat zadarnic să-și răstoarne axul de gravitație din răsărit în apus. Teleportat din Răsărit (când se prăbușea sistemul pe care l-a slujit cu atâta osârdie, ca propagandist al eșalonului de la vârf al UTC și al Comitetului municipal al Partidului Comunist) și manșurtizat în Apus, s-a întâlnit tot cu sine. Fiindcă V. Tismăneanu a rămas ceea ce a fost și ceea ce este: un „homo sovieticus”, un șobolan de laborator, un experiment ratat al infernului cu mai multe nume, îmbrățișat acum din postura de cenzor al normalității de emulul său întârziat, V. Bănescu.

Doi siamezi din mame diferite dar cu același tată al minciunii, unul trimis pe canalul occidental, altul pe cel oriental, un ideolog înrăit și un om bolnav mânați de același resort: ura. Ura față de tot ceea este românesc.

Pentru că Bădescu a „îndrăznit” să analizeze marea șansă reprezentată de Georgescu, Tismăneanu aproape a explodat, întinzându-și râia pe toți pereții facebook-ului. Omul (vorba vine) urăște cu amănunțime. Într-o recentă postare îi leagă numele profesorului Bădescu de ARLUS, Asociația unde tartori erau părinții lui, aduși în țară pe tancurile sovietice, în timp ce tatăl lui Bădescu încarcerat la Canal ca „dușman al orânduirii” la fel cu fratele său mai mare, condamnat și el pentru apartenența la rețeaua mișcării de rezistență din Munții Semenicului, în timp ce Tismănenii se lăfăiau în Cartierul Roșu Primăverii.

Vladimir Tismăneanu a uitat acum - la fel cum „a uitat” să declare și când a ajuns pe căi lăturalnice în SUA - că, la vremea gloriei lui, singura de altfel, era un propagandist comunist sadea, ahtiat după „Ștefan Gheorghiu”!

La urma urmelor, ce îi mână pe cei cei doi guriști anti-georgiști în lupta aceasta contra naționalismului și „filetismului”, a patriotismului și ortodoxiei? Ce otravă îi arde?

În fața energiilor suveraniste care mișcă popoarele lumii, agenții unor ideologii în declin își dau ultimele zbateri pe epavele regimurilor care i-au ghiftuit. Servitorii întunericului sunt zguduiți de puterea cu care își fac loc, prin mâzga  duhurilor necurate, claritatea, iubirea de patrie și credința în neam și Dumnezeul iubirii.

Simplitatea și totodată complexitatea profunzimii bunului simț românesc care i-a făcut pe români să-l aleagă pe Călin Georgescu îi arde ca agheasma, în toți rărunchii, încât defulările lor devin doar icnete ale unor suflete chinuite. Să ne rugăm pentru ei, să ne rugăm pentru toți dușmanii!

Chiar dacă și noi suferim, momentan, nedreptățile pigmeilor vremurilor, în așteptarea cuvenitei dreptăți imediate ce va veni odată cu turul 2, să nu uităm niciodată, cu gândul la dreptatea ce va să vină că noi românii suntem creștini și ne putem mântui.

Până atunci să luăm aminte la profeția Sf. Antonie cel Mare, pe care îl sărbătorim azi, despre vremurile pe care le trăim: „Vor veni vremuri când oamenii vor înnebuni, iar când vor vedea pe cineva care nu înnebunește, se vor ridica împotriva lui, spunându-i că este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”

Singură iubirea zidește, dar necunoscându-L pe Cel ce este iubire nu poți zidi. „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește.” (Ps. 126). Însă „Dumnezeu este iubire” și doar în iubirea este Dumnezeu (Ioan, 4,8), Și să nu uităm îndemnul apostolului cel mult iubit (I Ioan, 4,1): „Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. În aceasta să cunoașteți duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Și orice duh, care nu mărturisește pe Iisus Hristos (lingurița! - n.m.), nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că vine și acum este chiar în lume.”