De sute de ani, intelectuali naivi, prostuți și adesea terifianți visează la o lume condusă de un guvern unic. Din fericire, în ciuda tuturor eforturilor, nu au reușit. Până acum.

Un editorial de Jeffrey A. Tucker publicat de The Epoch Times pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Ei bine, iată și un eșec pentru Guvernul Mondial!

O instanță din Australia a spus Comisiei pentru Securitate Online a guvernului că Elon Musk are dreptate: o țară nu poate impune cenzura în întreaga lume.

Compania X, cunoscută anterior ca Twitter, trebuie să se supună legii naționale, nu însă și celei globale.

Dl Musk pare să fi câștigat o bătălie juridică asemănătoare în Brazilia, unde un judecător a cerut nu doar eliminarea națională a unor postări, ci o eliminare globală.

Compania X a refuzat și a câștigat. Deocamdată.

Ceea ce ridică o întrebare foarte serioasă: Cât de mare este amenințarea acestor instituții guvernamentale globale?

Intelectuali naivi, prostuți și adesea terifianți visează de sute de ani la un guvern mondial.

Dacă ești suficient de bogat și de inteligent, ideea aceasta pare să fie o tentație permanentă.

Lista susținătorilor ei include oameni care, de altfel, au realizări notabile: Albert Einstein, Isaac Asimov, Walter Cronkite, Buckminster Fuller și mulți alții.

Adesea, visul prinde viață în urma unor tulburări uriașe, cum ar fi războaiele sau crizele economice.

Sau o perioadă de pandemie, cum este cea prin care tocmai am trecut.

Folosirea „dezinformării” ca pe o metodă de testare transfrontalieră a puterii guvernamentale globale are drept scop să implementeze o strategie de guvernare generală, făcând total abstracție de controlul național în favoarea controlului global.

Asta au visat ei dintotdeauna.

În istorie, de exemplu, după Primul Război Mondial, am asistat la crearea Ligii Națiunilor, care a fost o precursoare a ONU, la presiunile președintelui american Woodrow Wilson.

Și Liga și ONU au fost văzute de clasa intelectuală ca elemente de bază necesare pentru ceea ce își doreau cu adevărat: un stat mondial constrângător.

Aceasta nu este o teorie a conspirației. Este ceea ce au spus și au dorit mereu.

În 1919, însuflețit de Ligă, HG Wells a fost atât de entuziasmat de idee încât a scris o vastă reinterpretare a istoriei mondiale, care se întindea de la secolul al IX-lea î.Hr. până la acea dată.

Lucrarea se intitulează The Outline of History (Marile linii ale istoriei).

Scopul cărții era să combată teoria populară Whig din secolul trecut, care vedea istoria ca o poveste a libertății individuale tot mai mari și a îndepărtării de statele puternice.

În schimb, Wells a spus povestea unor triburi care se transformă în națiuni și apoi în regiuni, cu tot mai puțină putere pentru oameni și tot mai multă putere pentru dictatori și planificatori.

Scopul său a fost să relateze și să sprijine exact această teorie.

A fost un bestseller uriaș într-o perioadă în care apetitul pentru cărți era vorace, deoarece acestea deveneau accesibile, iar în rândul populației exista o pasiune arzătoare pentru educația universală.

Teza cărții sale, desigur valoroasă din anumite puncte de vedere istorice, era cu adevărat bizară. Wells și-a imaginat un viitor stat mondial condus de o mică elită formată din cei mai deștepți oameni, care să planifice toate economiile, fluxurile de informații, modelele de migrație și sistemele de guvernare -zdrobind în același timp ambițiile naționale, libera inițiativă și constituțiile.

Era ceva nebunesc, care nu s-a realizat.

Dar eforturile pentru atingerea acestui ideal nu au încetat niciodată în rândul unei anumite clase de intelectuali.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, am asistat la eforturi similare, ONU fiind doar unul dintre ele.

Prin acordul încheiat la Bretton Woods, în 1944, au fost create Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, considerate ca fiind baza unui aparat de planificare globală funcționând în paralel cu un nou sistem monetar mondial.

Nici una dintre ele nu a funcționat. FMI și Banca Mondială au sfârșit prin a deveni sinecuri bine finanțate pentru profesori universitari de elită, dar nu au constituit cu adevărat baza financiară pentru un stat mondial.

ONU a ajuns o dezamăgire pentru mulți.

Eforturile de gestionare globală a comerțului s-au concretizat în cele din urmă cu înființarea Organizației Mondiale a Comerțului, dar acest mecanism s-a dovedit în mare parte ineficient și incapabil să oprească întoarcerea radicală la comerțul liber care a avut loc în ultimii cinci ani.

Astăzi, nici un stat nu se teme cu adevărat de această entitate.

Campania de unificare a Europei a fost prezentată ca o mișcare liberală cu scopul de a încuraja cooperarea în materie de comerț și de călătorii și a face posibilă cooperarea economică.

Dar nu era decât o fațadă. Realitatea Uniunii Europene a fost crearea la Bruxelles a unei birocrații meschine care să încalce suveranitatea națiunilor și să impună cu forța respectul față de un nou stat centralizat în Europa, în ciuda absenței unui precedent istoric.

A fost un experiment de planificare guvernamentală la nivel regional.

Marea Britanie a fost întotdeauna un membru reticent, dar când cele mai mari temeri ale sale s-au adeverit, poporul a votat pentru părăsirea Uniunii.

Rezultatul a fost Brexit, o mișcare politică care a semănat panică în rândul elitelor din lumea întreagă.

Acestea vedeau cum planurile lor de zeci de ani se duc pe apa sâmbetei.

Boris Johnson a devenit prim-ministru cu sarcina de a pune Brexitul în practică, însă guvernarea sa a fost obstrucționată la fiecare pas.

În cele din urmă, a venit pandemia COVID-19 care i-a dat peste cap întregul mandat.

O cheie de a înțelege reacția la Covid este de a o privi ca pe un nou experiment de guvernare mondială, o modalitate prin care elitele pot transmite întregii planete că pot realiza cooperarea globală atunci când o doresc.

În aproape toate țările, reacția a fost aceeași în ce privește momentul și protocolul. Distanțarea socială a fost peste tot; la fel și măștile.

Interzicerea sau despărțirea adunărilor, inclusiv a celor de cult, după niște scheme idioate, cum ar fi culoarele cu sens unic din supermarketuri, au fost impuse peste tot.

Sloganurile („Suntem cu toții împreună în această situație”) și semnele (spălați-vă pe mâini, păstrați distanța, puneți-vă masca) au fost de asemenea aceleași peste tot.

A fost înfricoșător până la extrem, mai ales dacă ne gândim la modul în care s-a întâmplat totul deodată, deși știam cu certitudine că există diferențe uriașe între emisfere în ceea ce privește modul de răspândire a agenților patogeni respiratori.

Ceva poate fi o problemă la New York, dar nu și la Sidney.

De ce s-a petrecut totul deodată? Mesajul a părut să fie următorul: așa procedăm noi în cazul unei pandemii globale.

Ceea ce nu au spus nimănui este că nimic din toate acestea nu constituie „măsuri de sănătate publică de bun simț”, ci că era mai degrabă vorba de un experiment fără precedent în istoria umanității.

Aceste măsuri absurde nu mai fuseseră aplicate niciodată, nicăieri.

Doar nebunii le recomandaseră în trecut. De data aceasta, nebunii au avut câștig de cauză.

În spatele întregului efort exista un mesaj: Noi suntem guvernul, noi conducem lumea, la dracu cu resentimentele populiștilor!

Drept urmare, Organizația Mondială a Sănătății a preluat ștafeta pentru a îndemna țările lumii să renunțe la suveranitatea lor și să accepte să aplice aceleași protocoale de fiecare dată când OMS o cere.

OMS are un tratat sau un acord pe care îl face să circule în lumea întreagă în căutare de semnatari. La început, afacerea părea ca și făcută.

Însă, având în memorie calamitatea reacției la Covid, s-a dovedit că lucrurile nu sunt chiar atât de facile.

GrupulREPPARE a început să examineze cu atenție acest acord și amendamentele sale și a constatat că se bazează în întregime pe premise false, pe o gândire strâmbă și pe risipă fiscală.

Guverne din întreaga lume resping acum categoric pretenția de a renunța la controlul asupra națiunilor. Se pare că, în acest moment, acordul OMS este în pericol.

Începem chiar să vedem mișcări în direcția părăsirii totale a OMS, așa cum a încercat să facă președintele Donald Trump în 2017.

Nu există nici o îndoială că un guvern mondial în formare funcționează deja astăzi.

El exercită o influență considerabilă asupra presei, a tehnologiei și a funcționării internetului.

Gestionează fluxurile monetare și prețurile activelor la scară mondială.

Urmărește reducerea suveranității naționale înlocuind-o cu simple etichete, făcând imposibil ca voința populară să se impună în alegeri.

Acest guvern mondial este format din elite vaste și bine plătite, plasate între sectorul public și cel privat și care acționează prin intermediul fundațiilor și al ONG-urilor.

El este total rupt de procesele democratice.

Ludwig von Mises scria în 1944:

„Nimic mai dezastruos nu se poate imagina pe tărâmul relațiilor economice internaționale decât punerea în aplicare a unor astfel de planuri.

„Ele ar diviza națiunile în două grupuri – exploatatoare și exploatate. Cele care restrâng producția și practică prețuri de monopol și cele care sunt constrânse să plătească prețurile de monopol.

„Aceasta ar duce la conflicte de interese insolubile și inevitabil la noi războaie.”

Cu alte cuvinte, asemenea acțiunilor oricărui guvern, rezultatele unui guvern mondial ar fi exact opusul promisiunilor: nu pace – ci război, nu prosperitate – ci sărăcie, nu sănătate – ci boală, nu un mediu înconjurător mai bun – ci mai rău.

Ar fi o închisoare pentru lumea întreagă și nu ar putea funcționa.

Oamenii din toată lumea trebuie să fie atenți la ceea ce se întâmplă și să respingă acest proiect ori de câte ori se prezintă ocazia pentru a o face.

Din acest motiv, ar trebui să ne bucurăm de fiecare dată când diktatele guvernului mondial – cum ar fi cenzura – suferă o înfrângere.

Guvernul unei singure țări cauzează suficiente probleme.

Un singur guvern care ar conduce toate țările ar condamna definitiv ceea ce a mai rămas din civilizație.