Victor Roncea: În continuarea dialogului nostru despre cartea națională care sunt proiectele Dvs cele mai urgente?

Constantin Barbu: Toate proiectele sunt urgente! În Monumenta Romaniae Historica voi mai publica vreo 300 de manuscrise în facsimil color. Ele conțin cărți celebre scrise înainte de anul 1000, manuscrisele înseși fiind mai vechi de peste 1000 de ani. Sunt mulțumit că  vom putea acoperi cum se cuvine și după merit prima mie de ani a străromânilor și românilor. O sumă strălucitoare de manuscrise va fi un dar pentru Biserica Ortodoxă Română. Sunt rescripturile care privesc Sinodul de la Niceea din anul 325, unde a participat mitropolitul Marcus al Tomisului. Grație grijii mai vechi a Academiei Tomitane am putut deja colecționa cele mai vechi și mai importante rescripturi în latină, greacă, coptă, siriacă, arabă, armeană. Sunt rescripturi celebre din cele mai bogate arhive ale lumii începând cu secolul V până în secolul XI. Publicând aceste documente fundamentale pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române sunt sigur că vom produce o mare bucurie, exprimată sau neexprimată, tuturor credincioșilor ortodocși români, călugărilor, cărturarilor, episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților. Nici un analfabet nu-și va mai putea permite să se exprime că mitropolitul Marcus al Tomisului nu există și că n-a participat la Sinodul de la Niceea. Va fi o sărbătoare aparte, bucurându-ne de cei 1700 de ani ai Mitropoliei Tomisului, în anul în care Patriarhia Română împlinește ea însăși un secol.

Sper că voi avea timp să înaintez și cu Biblioteca lui Eminescu din care am tipărit împreună cu Editura Sitech vreo 735 de volume din cele 1243 de volume, așa cum am reușit până acum să inventariez cărțile din Biblioteca lui Eminescu. Poate Biblioteca Academiei Române va imagina un proiect prin care să adunăm în cea mai importantă bibliotecă a Românei cărțile originale din Biblioteca lui Eminescu. Ce pot eu să fac este doar să recompun această bibliotecă. Și o voi recompune.

V.R.: Cum vor înainta marile colecții pe care le tipăriți? Veți găsi timp și pentru cărțile proprii?

C.B.: Privitor la cărțile mele proprii, mă gândesc să editez variantele finale ale unor cărți care au fost scrise în mii de pagini și unele au chiar 100 de volume sau mai mult. Am colaboratori profesioniști excepționali care mă ajută enorm. Din proiectul Stâlpul versului sunt deja culese primele 62 de volume din cele 243 imaginate. Iar cele trei Cărți (Cartea schimbată la față, Cartea zburătoare-ntr-o aripă, Cartea genială), având fiecare câte zece volume, sunt urmate de a patra carte, intitulată Eliberările (tot în zece volume), care va apărea în curând.

Cel mai greu proiect al meu, care devine din ce în ce mai actual, mai radical și mai șocant, anume Supracartea fără de ce, va fi tipărit în versiune definitivă în acest an.

Marele proiect va avea și o prefață oarecum deschizătoare și iluminantă. E o cărticică. De asemenea: o post-carte (autodistrugătoare, într-un fel).

Supracartea fără de ce se compune din cinci volume principale. Primul volum se numește De ce nu s-a gândit încă. El se cuprinde în următoarele patru cărți:

Respectiv:

Nu vreau să vorbesc despre cărțile mele nici înainte de tipărire, nici după tipărire. Cărțile sunt vii și pot vorbi singure.

 „Gândirea historială”

V.R.: Mi-ați spus de câteva ori că toată „gândirea historială" este o eroare. Ce vreți să spuneți?

C.B.: Încerc să mă exprim cât mai simplu. Gândirea historială (de limbă nostratică, cu intracție indo-europeană) se îmbrățișează cu gramatica indo-europeană, o gramatică de sclavi. Împărțirea pâinii ritualice (ființă sau soare) stă sub puterea unui zeu sau unui rege. Și zeul și regele sunt niște stăpâni.

Mauss și Hubert au schițat genial arhitectura ritualică din indo-europeană. Tipurile de karaka (putere, facere) și donația (în dativ și ablativ) au grijă de arborele existenței. O astfel de gândire s-a fondat pe un limbaj de sclavi, de oameni rudimentari, primitivi. Cu spaima vieții. Biblia, într-o greacă genială, închide cercul arheului prin har. În limba noastră română, care este și nostratică și indo-europeană, în grad maxim, există cuvinte străvechi cumplit de grăitoare.

Numai dacă am pune în lumină: sărbătoare, jertfă, zăbavă și am rămâne uimiți și șocați. În sărbătoare sălășluiesc împreună sinea, originea, ființa și traversarea. Jertfa adună în sunetele sale remanente sinea, originea, traversarea și ființa. Iar zăbava este chiar sinea ființei.

Las aceste descifrări, în mod intenționat, obscure.

Cine reușește să deritualizeze gramatica indo-europeană pricepe de ce o societate liberă și deschisă nu are nevoie de regi și regalitate, de regate și imperii. Nici ceilalți „conducători" (fie ei președinți, dictatori etc.) nu sunt altceva decât niște iubitori de „supremație". Orice supremator are în sânge suprimarea. Am scris demult într-o carte din 1989 (cu titlul său real Hestia. Încercare de a dezlega imaginea lumii) că un cuvânt din sanscrită (venayka) înseamnă în același timp „cele ce ne conduce" și „cel ce ne distruge". Supremația se obține prin suprimarea opozantului tău. Ea înseamnă război. Și știm ce au însemnat două războaie mondiale, desfășurate de europeni în Europa. Acum suntem, de doi ani, în prezența unui alt război în Europa. Războaiele nu sunt numai o afacere, o împărțire sau reîmpărțire teritorială a lumii ci sunt și, într-o simbolică obscură, gigantomahii suprematiste.

De aceea, zic în interviu și scriu în cărți,  gândirea suprematistă este stupizenie preaomenească. Trebuie deja să înțelegem că vechea gândire de tip ritualist historial e un dezastru și eonul său s-a terminat.

Confreria plagiatorilor și cuplurile proletcultiste de familie

V.R.: Dar despre literatură ce ați putea zice, aruncând un ochi peste literatura română în orizontul unei noi Europe? Ce este vechi și ar trebui „distrus" în literatura noastră de astăzi?

C.B.: Literatura română de astăzi este o literatură minoră care nu contează nici măcar în Europa. A fost un amestec de generații compromise și compromițătoare, cu scriitori proletcultiști siniștri, cu scriitori „de partid", cu „exilați", cu scriitori „acoperiți". Știu că este greu să fii liber, dar e frumos. Îți dau doar câteva exemple de grupuri catastrofale.

Întâi confreria plagiatorilor: Liiceanu, Pleșu, Patapievici, Cărtărescu.

„Tradiția" părinților proletcultiști și fiilor „postmoderni": Paul Cornea - Andrei Cornea, Constantin Cărtărescu (ziarist agricol cu Volgă) – Mircea Cărtărescu (prozator la Ovid S. Crohmălniceanu, doctor în filologie la Paul Cornea), Dionis Patapievici (contabil NKVD, apologet Ceaușescu) – Horia Roman Patapievici.

Așa cum a demonstrat Sorin Alexandrescu (în prefața la Mircea Eliade, Jurnal portughez), Sorescu murind, dirigenții subtili l-au plantat pe Cărtărescu.

Mai vreți exemple? Mai vreți demonstrație?

Paul Cornea a fost secretar al Comitetului Central al UTM, îi scria telegrame lui Stalin, era gazetar criminal la „Scânteia" lui Silviu Brucan. Acest Paul Cornea (așa cum a și mărturisit în interviul cu Daniel Cristea Enache, după ce am făcut eu demonstrația la o televiziune din București) a scris în „Scînteia" o acuzație împotriva lui Vladimir Streinu, acuzație care era o introducere sinistră la procesul Noica -– Pillat. Lotul Noica – Pillat a primit vreo 250 de ani de pușcărie. În pușcărie s-a și murit. Acum, fiul lui Paul Cornea, așa-zisul Andrei Cornea (traducător din Platon, plagiator încă de pe pagina 2), este premiat de George Soros și scrie ca un băiat cu mintea virgină în revista „22" și în revista „Dilema veche"... Omu’ e pur!

V.R.: Nu pot să cred! Chiar toți aceștia sunt plagiatori? În plus parcă am vorbi despre niște „cupluri informative”. Atât de vechi sunt legăturile lor?

C.B.: La fel de „vechi" pe cât este aproape tot ce se scrie. De distrus nu se poate distruge nimic fiindcă mai subtilă decât autodistrugerea nu există vreo altă posibilitate. Pentru a fi scriitor autentic trebuie să știi carte, să moștenești „talent", să muncești, să fii cinstit în gândire. Deci, e greu, foarte greu. Scriitorii români încă mai trăiesc în „uniuni", au reviste literare care joacă rol de azil (se laudă la schimb, și inventează „premiul săptămânii", „premiul lunii" pentru  „cartea săptămânii", „cartea lunii", neîndrăznind însă să inventeze o rubrică pentru „cartea secolului"). În Academia Română este o inflație de plagiatori...

Diploma lui Eminescu 

V.R.: Să ne întoarcem la „lucrurile sfinte". Adică la proiectele frumoase, fiindcă știu că nu vă place să vorbiți despre „mizerabilii incredibili" care, vorba lui Arghezi, chinuie rău populația...

C.B.: Ce să-ți spun, dragă Victor? Voi termina proiectul celor 100 de volume în care se conțin Cartea schimbată la față, Cartea zburătoare-ntr-o aripă, Cartea genială, Eliberările (scrise sub magia celei mai frumoase femei din România). Apoi, dacă va fi timp, voi publica varianta finală cu cele 15 volume de aforisme și fragmente din Marea traversare a vidului. Cred că mă voi ocupa și de câteva traduceri din cărțile mele de poeme, publicând câteva traduceri geniale deja existente. Sunt deja în tipar traduceri în germană, spaniolă, italiană, rusă, franceză, albaneză, suedeză. De memorat: eu nu am primit nici o finanțare de la vreo instituție a statului român și nici nu voi primi.

Și nici nu întreb pe nimeni de ce finanțează niște caricaturi care vor distruge chiar și faima celebrei Edituri Gallimard...

Voi munci din greu pentru editarea primelor 200 de volume din Monumenta Mongoliae Historica. Am prezentat deja Academiei de Cultură și Poezie câteva volume-model de manuscrise în facsimil color. Proiectul este absolut fascinant și am adunat deja primele 863 de volume. Pentru mine nu este dificil fiindcă, deja, lucrând Monumenta Romaniae Historica (în peste 1000 de volume), cunosc extrem de bine arhivele europene principale. Vom trăi și vom vedea.

V.R.:  Haideți să dăm și filmul realizat la Biblioteca Academiei Române cu ocazia donației făcute de Arhiepiscopia Tomisului.

Și să spunem că au participat, grație generozității directorului Bibliotecii Academiei, domnul academician Nicolae Noica și grație doamnei director Gabriela Dumitrescu, ca invitat special, domnul Mend-Ooyo Gombojav (președinte al Academiei de Cultură și Poezie din Mongolia), domnul Bogdan Cuza (strănepotul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza), domnul Enea Dabija (strănepot din familia Eminescu, Silvia Maieru, soția lui Gheorghe Eminescu, fiind mătușa sa) și dumneavoastră. Prin transmisii audio/video au fost primite mesajele IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și cel al academicianul german Günter Stock (președinte al Academiei Germane, președinte ALLEA - 2015). Avem și actul de donație din partea Academiei Tomitane, pe care, cu îngăduința IPS Teodosie, îl publicăm în facsimil:

C.B.: Te voi ruga să atașezi în dialogul nostru și filmul făcut la Biblioteca Academiei Române cu acest prilej.

Vreau să accentuez: volumul cu documentul din Matrikelbuch / 22 januar 1875 privitor la Diploma lui Eminescu, student la Facultatea de Filosofie Königlichen Friedrich-Wilhelms-Universität zu Berlin este fundamental pentru biografia intelectuală a lui Eminescu.

Am publicat și actele complete pentru anii 1872-1873, 1873-1874 ale Facultății de Filosofie, Universitatea din Berlin, cu cursurile, profesorii și studenții facultății. Numele lui Michael Eminescu apare în documentele tipărite ale facultății. În celelalte 7 volume donate sunt manuscrise din Dionysius Exiguus și un volum cu un rescript fabulos în care apare numele lui Marcus, mitropolit al Tomisului, participant la primul Sinod de la Niceea din anul 325. Așa cum scria marele meu maestru, Constantin Noica, atunci s-a fondat simbolic Europa.