ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Îi înțeleg pe cei cinci milioane care l-au susținut pe Simion. Motivele lor nu sunt ideologice, ci țin de frustrări economice și sociale.” — așa a rostit, sec, rece, omul sistemului. Dintr-o suflare, a pus o etichetă pe o categorie disprețuită. Fără empatie, fără nuanță, fără niciun strop de introspecție. 
 
În ochii săi, cei cinci milioane nu sunt cetățeni, ci o masă de frustrați, de nemulțumiți care nu merită înțeleși, ci doar marginalizați. Așa arată, în esență, goliciunea unui tehnocrat fără experiență umană, fără cunoștințe reale de geopolitică, de psihologie socială, de istorie sau strategie militară. Un individ programat să rezolve ecuații, nu să înțeleagă oameni. Un robot cu dicție de funcționar. Ce nu pricepe matematicianul e că acești oameni nu sunt doar „frustrați”. Sunt cei care s-au săturat să fie conduși de elite fără patrie și de ”intelectuali” cu lexicul unei aplicații de fitness. Sunt români care nu se regăsesc în vorbele goale, în truisme citite de pe prompter sau în „viziuni” scrise de alții.

Scoate-l din bula sa matematică, din tabelul lui în Excel, și vei asista la o colecție de gafe. Fără ghidul audio în ureche ar bâjbâi prin realitate cu o neîndemânare periculoasă.

Să ignori cinci milioane de români care nu te-au votat și nu te recunosc ca președinte e mai mult decât o greșeală: e un semnal de alarmă națională. Sunt țări întregi care au cinci milioane de locuitori — Irlanda, Norvegia, Noua Zeelandă. Sunt zeci de state respectabile cu populații între două și cinci milioane de oameni. Republica Moldova, cu cele două milioane și jumătate de suflete, înseamnă jumătate din acest segment ignorat.
Cinci milioane de oameni reprezintă o națiune în sine. O țară paralelă, vie, trează, care refuză să tacă și să se conformeze unui lider pe care nu îl consideră al lor. Și atunci, tu, cel care te sprijini pe un vocabular limitat — poate 600, 800 de cuvinte — și repeți lozinci ca un ecou obosit al stăpânilor tăi, cum ai putea oare înțelege profunzimea acestei rupturi?

În toate tratatele serioase de strategie și diplomație se spune clar: războiul nu se câștigă doar cu armele. Iar pacea reală nu se instalează decât atunci când învinșii acceptă, în adâncul ființei lor, că viitorul lor poate fi reconstruit. Dacă populația „cucerită” continuă să se revolte, atunci victoria este inutilă, ba chiar toxică.
Dacă va continua să sfideze aceste cinci milioane de români, să-i minimalizeze, să-i insulte cu zâmbetul fals al unui specialist în nimic, nu va face decât să adâncească ruptura. Iar dacă va persista în a ne târî într-un război care nu este al nostru, sub pretexte puerile și ordine venite din afară, atunci nu va deveni un lider, ci un pericol.

Așadar, ar face bine să sufle în iaurt când vorbește despre acești oameni. Și, mai ales, să caute de urgență o cale de a-i include în proiectul său de guvernare — dacă un asemenea proiect există cu adevărat. Să construiască un climat de siguranță, de civilizație, de reconciliere. Să cultive diplomația.
Nu are nevoie de consilieri pe probleme de climă, inutili precum cei din vremea plandemiei. Are nevoie de diplomați adevărați, de oameni capabili să stingă conflicte înainte ca ele să se transforme în războaie.
Pentru că războiul apare atunci când moare diplomația. Iar dacă este incapabil să înțeleagă acest adevăr simplu…

(Acesta este un pamflet doar pe jumătate.)