Decât SINGUR într-un târg de Crăciun cu gratii, mai bine ÎMPREUNĂ cu toți românii la Târgul de Crăciuni din SINGURENI, localitatea de baștină a avocatului Gheorghe Piperea!

Se spune că universul nu e făcut din atomi, ci din povești. Poate că vom avea șansa startului ieșirii din blazare, captivitate și supunere necondiționată odată cu Sărbătorile, vremea scânteilor de speranță, vremea când vrem să ne întoarcem acasă. Poate că vom avea norocul de a da startul ieșirii din pandemie. Asta chiar că ar fi de poveste!
În perioada 20-24 decembrie, se organizează la mine la țară (localitatea Singureni, aflată la 30 de km de București, pe DN 5, 6 km la dreapta de Călugăreni), un Târg tradițional de Crăciun. În aer liber, fără condiționare în funcție de codul QR. În deplină libertate și siguranță, ca în vremurile bune și normale.
În opoziție cu tendințele totalitare ale lumii de azi și ca răspuns la tot mai intimidantul și insipidul progresism instalat în lume cu ocazia pandemiei, va fi o sărbătoare a tradițiilor și a valorilor culturale românești. Va fi multă lume nesupusă, dar serbarea este pentru toată lumea, pentru că este despre toată lumea. Reunirea celor separați și încrâncenați ar încurca planurile celor de la panoul de control al lumii. Oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare!
Vor fi produse tradiționale de Crăciun – cozonaci, turtă dulce, mere glazurate, salam de biscuiți, vin fiert, șorici, covrigi, sarmale, fasole cu cârnați (plus produse vegane/de post). Va fi o perioadă de cel puțin o oră pe zi în care personalități notorii ale societății noastre vor oferi gratuit bunătăți de Crăciun oaspeților.
Seara va fi spectacol timp de 2-3 ore – vor fi colinde, dansuri, demonstrații de karate, concerte ale unor vedete pop sau populare și scurte reprezentații ale unor debutanți în ale scenei muzicale. Se va rula un documentar despre „locul faptelor”, produs în 2015 (se găsește pe youtube, sub numele de Singureni). Vom avea un patinoar amenajat după toate regulile distracției și siguranței. Vor fi multe alte surprize, mai ales pentru copii. VIDEO:
La „locul faptelor”, oaspeții vor putea aduce hăinuțe sau jucării vechi/în surplus, pe care fie le vor pune în comun în vederea schimbului (un barter ad-hoc), fie le vor împacheta în vederea colectării pentru a le oferi unor orfelinate. Plus orice alte bunătăți pentru copii și colindători.
Probabil se vor strânge și niște donații pentru biserica sau pentru orfelinatul din localitate și pentru voluntarii noștri (elevi de liceu și studenți care vor face „oficiile” de elfi).
Veniți – eu vă aștept cu drag!
Se poate veni cu mașina proprie, dar se va organiza și o navetă – din București, zona Șura Mare (Metrou Eroii Revoluției), până la „locul faptelor” … Drumul nu durează mai mult de 40 de minute dus, 40 de minute întors. E ca și când ați veni din nordul capitalei în sud …
Transmiteți acest mesaj mai departe, tuturor nesupușilor!
Toate cele bune,
Gh. P.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)