ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Nu învățăm pentru că nu vrem. Ne place să stăm la căldurică, cu bere și cu social media în față. Ne place să fim serviți. Și am fost. Acum vreo trei mii de ani, niște greci s-au bătut între ei. Un orb a cântat bătăliile și s-a născut Iliada. E frumoasă și nu e greu de citit. E adevărat că ediția BPT pe care am citit-o eu are cam multe note de subsol, dar poți să treci peste ele chiar dacă n-o să afli în veci care erau muzele, cine erau eriniile sau cum beau grecii șprițul. Da, ce să vezi, nu l-am inventat noi, nici măcar austriecii, nici dacii (care beau sec). Dacă vă e greu cu hârtia încercați măcar filmul Troia, varianta nouă cu Brad Pitt. E bun, are o distribuție de zile mari și o muzică pe măsură.
 
Ei bine, în cartea asta veche ni se povestește cum, după bătălii cutremurătoare și morți celebri din ambele tabere, un băiat deștept, prototipul băieților deștepți de azi, a propus să se facă o manevră: un cadou de așa-zisă despărțire, un uriaș cal de lemn. UN DAR CĂTRE ZEI, către Poseidon, lăsat ca ofrandă de către aheii în „retragere”. Calul era însă plin de greci pe dinăuntru. În noaptea următoare, pe când troienii zăceau adormiți de beția victoriei, aheii au ieșit, au deschis porțile inexpugnabile ale cetății și i-au măcelărit aproape pe toți. Așa a căzut Troia, s-a lansat Homer, a apărut Roma și, ulterior, proverbul latin Timeo danaos et dona ferentes – Mă tem de greci chiar și când fac daruri.
 
De ce am scris cu majuscule mai sus? Păi, dacă vrei să obții emoții adevărate, dacă vrei emulație, dacă vrei să angajezi masele mergi pe valori adevărate: demnitate, venerație, mysterium tremendum, lucruri de bază. Pe scurt, mergi pe credință. Imită. Capacitatea de simulare a omului este, practic, infinită. 
 
Citeam deunăzi într-un articol cum o pseudo-personalitate a pseudo-intelectualității românești se lepăda de ucenicul lui naționalist numindu-l, cu un termen religios, „îndrăcit”. Citeam articolul și râdeam. „Curat-murdar, coane Fănică!”, ar spune marele nostru dramaturg. În același timp, angajatorii ucenicului se lepădau și ei de acesta, pentru același motive: mistico-naționaliste și misogine, chipurile. Acum, ucenicul e curat. Toți dubioșii l-au lăsat, toți s-au lepădat de el. E părăsit. Singur, pe malul mării, în fața cetății.
 
 Dar nu orice abandon e credibil, după cum nu orice cal e un dar. În orice caz, se lucrează din ce în ce mai subtil și cea mai râvnită virtute rămâne, ca întotdeauna, discernământul. Acesta este, cu adevărat, un dar. Să-l cerem de la Dumnezeu și să învățăm din istorie, căci altfel Troia va cădea din nou. Pentru ultima dată.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews