ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Moto: [...] cînd acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune și [...] se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvîntul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde-ți este, moarte, biruința? Unde-ți este, moarte, boldul tău?" [...] Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos! (1 Corinteni, 15, 54-57).


Citind / aflînd despre atîtea știri macabre în ultima vreme, mi-am pus din nou, ca multă lume, desigur, problema morții.

Încă din neolitic se pare că se înțelesese moartea ca o trecere tainică la alt mod de existență, despărțită de trup, credință pe care, judecînd după destule descoperiri arheologice (precum, bunăoară, depozitele de cranii de la Ierihon datate în 1953 de britanicul Dame Kathleen Kenyon prin 8000-6000 î.Hr.) antropologii o numesc manism. Această credință presupunea cultul strămoșilor, bazat pe animism (i.e. sufletele morților continuă a viețui în lume ca spirite).

La strămoșii noștri traco-geto-daci moartea era prilej de mare bucurie, sufletul nemuritor avînd ocazia să comunice cu Zamolxis. De aceea, rîdeau la moartea semenilor și plîngeau la nașterea cuiva, după cum relata Herodot.

Sfîntul Apostol Pavel dă corintenilor răspunsul pe care l-am folosit drept moto: moartea este trecerea trupului de la stricăciune la nestricăciune, sufletul fiind destinat vieții veșnice. Biruința demonstrată de Iisus Hristos, Cel Care cu moartea pe moarte a călcat-o, e consecința urmării Căii Adevărului spre Viață, indicată de El atît prin pildele consemnate parțial de evangheliști, cît și prin viața Sa, debutînd cum nu se poate mai umil, într-o peșteră, continuînd în pribegie, printre străini, apoi într-o așezare modestă, ca fiu declarat al bătrînului dulgher din Nazaret, descendent din neamul regelui David – Iosif, cel sfătuit îngerește să-L ocrotească alături de mama Sa, orfana Maria. Ajunge, în fine, Învățător apreciat asemenea proorocilor veterotestamentari, Vindecător, capabil și de învieri din morți, urmat nu numai de discipoli, ci și de o mulțime de gură-cască încercată de sentimente felurite, de la curiozitate la uimire și entuziasm, de la speranțe în dezrobirea de asuprirea romană conjuncturală pînă la nepăsare și la ura finală („Răstignește-L, răstignește-L!"), ce-i drept, stimulată politic de liderii evreimii – fățarnicii cărturari și farisei...

Sfîntul Grigorie de Nyssa particularizează în scrierea lui despre morțile pe care oamenii obișnuiți le numesc premature că „orice făptură creată vine de la Dumnezeu, Care Se îngrijește de existența acesteia, fie ea mai lungă sau mai scurtă. Iar dacă îngăduie curmarea unei vieți înainte de vreme, după mintea omenească, este pentru că, în preștiința Sa, Dumnezeu nu vrea să îl priveze pe prunc de vreuna din[tre] binecuvântările Sale, știut fiind faptul că omul este înzestrat cu multe daruri, pe care are însă libertatea să le folosească precum consideră". (Cf. comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din întîi făurar a.c.). Din această explicație teologică un gazetar intens frecventat de „progresiștii" momentului a scos din ungherele cugetării sale deducții precum: „Înseamnă că Dumnezeu este spartan. / Înseamnă că Dumnezeu este nazist". Etc.

Mărturisesc că e pentru prima oară cînd sînt obligat să-l citez pe acest om spre a-i mulțumi, fiindcă produce o enumerație ce demonstrează exact contrariul acuzelor liber-cugetătoare / ateiste proferate Atotputernicului și Atotștiutorului Creator: „Gustav Kirchhoff, părinte al științei electricității, care a trăit toată viața în scaunul cu rotile [...]; Andrea Bocelli [suferind în copilărie de] glaucom congenital, fiind parțial orb și orbind apoi complet la vîrsta de 12 ani [...]; Einstein [care] n-a fost capabil să vorbească înainte de 4 ani și, ca școlar, părea că dă semne de retard mintal, [așa încît] făceau colegii bășcălie de el [...]; Henri de Toulouse-Lautrec [...], unul dintre marii pictori ai lumii. [...] Din pricina unei boli genetice, cauzat[e] probabil de faptul că părinții săi erau veri de gradul 1, creșterea picioarelor [sale de] copil s-a blocat, în vreme ce restul trupului a devenit al unui adult – un monstru." [...] (cf. https://republica.ro/nu-stiam-ca-dumnezeu-e-nazist).

Lista ar putea continua, desigur, ea cuprinzînd, de pildă, pe Lucian Blaga cel „mut ca o lebădă", ca și celebrul autor al teoriei relativității, pînă pe la patru-cinci ani, copil de preot, devenit cel mai mare poet interbelic român și, de asemenea, pe englezul Stephen Hawking, celebru cercetător în cosmologie, relativitate generală și mecanică cuantică, diagnosticat la douăzeci și unu de ani cu o boală progresivă de neuron motor, afecțiune cunoscută sub numele de scleroză laterală amiotrofică, medicii considerînd că va supraviețui circa doi ani – dar pe care „spartanul" sau/și „nazistul" Dumnezeu l-a lăsat să cerceteze găurile negre pînă pe la vreo 66 de ani...

Însă ce altceva indică asemenea vieți de infirmi celebri decît atotștiința dumnezeiască, infinita milă și nețărmurita dragoste paternă a Creatorului?! Nu aceasta afirmase, oare, și Sfîntul Grigorie de Nyssa vizînd „preștiința" lui Dumnezeu?

Mai mult decît atît, Zaheu cel mic de statură, dar mare vameș comițînd, se pare, numeroase nedreptățí financiare evreilor în favoarea cezarului, prin mila lui Dumnezeu n-a gustat moartea pînă ce n-a devenit unul dintre cei șaptezeci de discipoli ai Fiului Său, Iisus Hristos. Femeia gîrbovă, limitată la orizontalitate, osîndită la o viață asemănătoare animalelor care se tîrăsc, vindecată minunat de Iisus Hristos se va putea ridica spre cer pentru a-L putea slăvi cuviincios pe Creator. Slăbănogul adus pe targă și coborît prin acoperișul casei iudaice, orbul din naștere, posedatul din Gadara, sluga sutașului, femeia cu scurgere îndelungată de sînge, paraliticul de pe malul fîntînii Vitezda și mulți alți vindecați, ori tînărul din Nain întors din moarte spre sprijinul mamei sale văduve, învierea lui Lazăr a patra zi după înmormîntare, trezirea din somnul morții a fiicei lui Iair nu reprezintă, oare, dragostea divină și atotputernicia Sa pusă în slujba oamenilor? Pot fi toate acestea și altele, imposibil de numărat,  interpretate ca intenții eugeniste, așa cum apar ele din frazele răstălmăcite gazetărește pentru a lovi în Biserică? Nicidecum!

Curios e că lucrarea potrivnicului în lumea decăzută în care ne zbatem să ne păstrăm sufletele curate nu pare să-l intereseze pe vajnicul polemist antiortodox, paradoxal purtînd nume de creștin. Moartea pruncului Iustin să nu fi fost oare dorită cu înverșunare de diavol?

Sigur, rămîne întrebarea de ce îngăduie Dumnezeu moartea unor prunci născuți, ca acest Iustin, chemat, probabil, să-l întîlnească și să-l acompanieze întru rugăciuni din ceruri pe marele duhovnic vrednic de pomenire Iustin Pârvu, sau chiar a unor nenăscuți – țara noastră aflîndu-se pe un groaznic loc fruntaș în materie de prunc-ucideri.

Încerc, la rîndu-mi, formularea cîtorva fraze nu spre a dezvălui taina, ci – vorba poetului din Lancrăm – spre a o spori:

Iustin-pruncul a murit pentru ca fiecare dintre noi să medităm mai mult și să ne rugăm mai intens în epoca aceasta planificată covidic de semeni vădit posedați precum Bill Gates și alții ca el;

Pentru ca fiecare dintre noi să apreciem mai mult ceea ce am primit de la Dumnezeu – de la inteligență și bunăstare pînă la singurătate și suferință;

Pentru ca fiecare dintre noi să ne drămuim talanții în răstimpul pe care-l mai avem la dispoziție să facem ceea ce este mai folositor semenilor precum și noi așteptăm de la  ei;

Pentru ca fiecare dintre noi să citim cu atenție sporită Scripturile, Viețile și operele Sfinților;

Pentru ca fiecare dintre noi să înțelegem că diavolii nu mai au răbdare și că războiul a început și e pe viață și pe moarte;

Pentru ca fiecare dintre noi să ne înspăimîntăm și să ne smerim luînd aminte la micimea alcătuirii ființei noastre, asemenea picăturii de apă dinaintea oceanului planetar;

Pentru ca fiecare dintre noi să realizăm puținătatea cuvintelor față de complexitatea creației dumnezeiești în care sîntem angrenați cu liberul nostru arbitru cu tot;

Pentru ca fiecare dintre noi să ne oglindim sufletele în ochii înlăcrimați ai semenilor noștri puși la grele încercări precum părinții lui Iustin și rudele arșilor martiric din spitale;

Pentru ca fiecare dintre noi să conștientizăm uriașa distanță dintre oamenii care se iluzionează că sînt liberi și cei care sînt cu adevărat liberi...

Rog pe fiecare dintre cititorii acestor rînduri să le completeze, după cum cred de cuviință.

Slavă Lui Dumnezeu că am avut unde publica aceste pagini și că dv., stimați cititori, ați avut răbdare să ajungeți cu lectura pînă aici!

Mihai Floarea  

 

București, 5 făurar 2021

 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews