ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Că nu mai suntem un popor extrem de inteligent, de altruist sau reactiv îmi e clar de multă vreme și spun asta cu mare durere. Însă oricât de întârziați la minte și în reacții sociale am fi, acest fapt nu dă nimănui dreptul de a-și bate joc de noi.

Am citit cu stupoare pledoaria domnului Oprea, fost purtător de cuvânt al MS, care a făcut "marea descoperire".

Domnul respectiv a demisionat din funcție la începutul lui martie 2021, după doar o lună și jumătate de la acceptarea postului, fix în momentul în care scandalul privind rapoartele Ministerului Sănătății "scăpate" în public privind gestionarea pandemiei era în toi.

Poate este interesant de precizat faptul că domnul în cauză a fost și purtător de cuvânt la Președinție pe vremra în care șeful statului era Traian Băsescu, un om despre care știe toată lumea că a avut o carieră frumoasă și fructuoasă în servicii. Și personal mie îmi este cam greu să înghit gogoașa potrivit căreia fostul purtător de cuvânt nu este și nu poate să fi fost și încă să mai fie și pe viitor un apropiat al structurilor de înformații ale țării.

Mai ales că după câțiva ani, același domn Oprea a ajuns și un apropiat al domnului Vlad Voiculescu. Vlad Voiculescu, un alt om politic suspectat, pe bună dreptate, că ar fi tot un produs hocus-pocus al serviciilor, mai ales din cauza funcțiilor destul de importante avute în străinătate, deși domnia sa nu avea nici pe departe pregătirea necesară pentru a le ocupa. Iar infiltrarea de agenți în acest gen de posturi nu e nici ea vreo practică la care serviciile de informații nu apeleze niciodată. Ba dimpotrivă!

Acum, să vă fie clar, eu nu am absolut nimic împotriva serviciilor.
Ba chiar am un respect deosebit față de oamenii care fac această meserie din patriotism și din convingerea că așa ajută neamul românesc. Fără munca acelor oameni țării i-ar fi fost cu siguranță mult mai rău, cel puțin din anumite puncte de vedere.

Însă am ceva împotriva activității serviciilor în perioada 2020-2022. Și anume împotriva lipsei de reacție de care serviciile au dat dovadă în timpul pandemiei și al campaniilor de vaccinare, începând cu modul în care s-au achiziționat vaccinurile și până la felul dezmățat și manipulator în care s-a pus în scenă circul penibil de convingere a populației în vederea imunizării.

Așadar mie îmi este foarte, foarte greu să cred că retragerea domnului Bogdan Oprea din funcția sa administrativă a fost atunci un simplu act de revoltă, pentru că nu putea să își facă treaba, așa cum a declarat cu opt luni mai târziu într-un interviu. Domnul Oprea a ieșit din lumina reflectoarelor, dar a revenit ușor voalat, cât să nu uite societatea cu totul de el, în momente cheie.

Cu trei zile în urmă, același domn Oprea a publicat "întâmplator" pe fb date extrase dintr-un raport public, chipurile "îngropat" printre alte rapoarte, în ideea că nu trebuie să se găsească ușor dacă ar cauta vreun "nimeni" aceste informații. Doar că domnul Oprea nu este un nimeni.

Vă rog să mă iertați, însă eu nu cred în astfel de întâmplări.
Îmi este imposibil să cred în "coincidențe" de acest gen și mai ales cu asemenea "actori" implicați în scenariul prezentat.

Flerul și evoluția evenimentelor îmi spun că readucerea domnului Oprea pe firmament nu este întâmplatoare.

Și nu este întâmplatoare nici alegerea momentului "dezvăluirilor". Pentru că aici este vorba nu despre informarea cetățeanului de rând prin expunerea secretului lui Polichinelle - că, mare surpriză-mare, vaccinul anti-Covid are efecte adverse crunte și vaaai! mai-marii au știut! Da, mersi, am știut și noi, "conspiraționiștii". Toți cei care și-au folosit creierele au intuit!

Aici am obligația să fac o paranteză. Este de menționat și faptul că încă nu se știe care sunt în totalitate aceste efecte negative asupra sănătății și gravitatea lor nu poate fi măcar estimată!
Și nu se știe nici cu cât vor crește rata mortalității, rata pierderilor de sarcină, rata infertilității masculine și feminine, rata bolilor cardiace, rata accidentelor vasculare, rata paraliziilor, rata altor afecțiuni neurologice sau incidența morților subite.
Pentru că încă este mult prea devreme, iar ce se întâmplă deja nu prevestește oricum nimic bun!

Dar să revenim...
Poate în privința efectelor adverse ale vaccinului și ale virusului în sine ar avea ceva de spus cu adevărat interesant dezvoltatorii lui. Un număr mic de oameni - cercetătorii fără etică și deontologie care lucrează în laboratoarele biochimice militare, sponsorii lor, guvernele care comandă noi arme biologice pentru războaiele programate - ei știu cu o mai mare acuratețe care au fost "țintele" asupra cărora "virusul natural" trebuia să acționeze, prin urmare pot prevedea cu mai multă acuratețe ce va să vină.

Însă aceștia nu au niciun interes să o facă, pentru că s-ar autoincrimina și ar expune oameni cu care nu e bine să te pui rău, deoarece poți suferi din senin un accident fatal, precum alunecatul pe gheață când te bronzezi pe o plajă însorită, într-o lună de vară. Absolut dintr-o întâmplare nefericită, bine-nțeles, ai putea aluneca și pe o coajă de ceapă când joci golf, ca orice om de rând.

Poate ceva despre acest subiect al efectelor adverse ale vaccinurilor anti-Covid ar avea lucruri interesante de spus și cercetătorii de bună credință din industria pharma. Însă nici acest lucru nu se va întâmpla, pentru că toți semnează acorduri tip "non disclosure agreement" - confidențialitate la sânge. Iar dacă îi apucă logoreea și dau din gură sau le apasă conștiința pe tastatură nu vor putea plăti nici până la a mia spiță daunele imputate prin încălcarea NDA-ului.

În plus, fără intenția de a jigni pe nimeni cu opinia mea personală, pentru mine promotorii înverșunați ai vaccinării, atât jurnaliști, influenceri cât și cadre medicale, au păcătuit grav din următoarele posibile (dar mai puțin probabile) motive:
- din prostie. Un om care gândește nu poate crede că pentru o boală declarată mortală, despre care specialiștii spun că nu știu nimic, pentru care nu au un tratament care să garanteze supravietuirea, se poate crea un vaccin "perfect sigur" în doar câteva luni.
- din lăcomie, pentru că au preferat să își păstreze serviciile și să încaseze bani frumoși, deși știau că ceva nu este deloc în regulă.
- din lașitate și complicitate criminală.

Doar că dacă sunt proști înseamnă că nu au ce căuta în meseriile și în posturile pe care le ocupă.

Iar dacă nu sunt proști, înseamnă că deși au bănuit că întreaga populație a țării se vrea a fi convinsă pentru a fi transformată în cobai indiferent de consecințe nu au avut nici chiloții întrați la apă, pentru că au luat bani pentru a minți cu nerușinare.

Ori asta se numește simplu - corupție. Asemenea indivizi iarăși nu au ce căuta în meseriile pe care le practică și nici în funcții de informare ori în sănătate publică.
Însă am auzit că le stă foarte bine în spatele gratiilor și la muncă silnică pe viață!

Și, repet, cum eu nu cred că există "coincidențe", pentru mine plasarea "bombei" cu efectele adverse ale vaccinării nu este nici pe departe întâmplatoare.

Opinia mea este că așa se împușcă mai mulți iepuri.

Faptul că deocamdată nu este vizibil nici cel mai mic semn că Procurorul General al României sau DNA ar avea vreun gând să declanșeze anchete care să aducă în fața Justiției măcar vreun biet Acar Păun, singura presupunere logică este că vorbim despre o "fumigenă" menită să distragă atenția societății civile (și ușor de dus de nas) de la un lucru extrem de important sau periculos care se petrece sub nasul nostru.

Ori ni se pregătește o listă cu "nume noi" de viitori politicieni "nepătați", care trebuie să ne fie băgați pe gât la următoarele alegeri sau chiar mai devreme.

Sau amândouă.
Ori încă ceva.

Până una-alta, prin spargerea partială și cam fâsâită a buboiului, omul de rând capătă satisfacția defulării tensiunilor că a fost mințit când s-a vaccinat sau că a fost deștept că nu s-a vaccinat.

Și iarăși, prin aceleași rețete greșit considerate perimate din manualul de manipulare în masă, se mai încearcă, pentru încă o dată, prostirea tuturor.

Depinde de fiecare dacă orbește când i se aruncă praf în ochi sau nu.

Subiectul "efecte adverse ale vaccinului mARN anti-Covid" este departe epuizat.

Și mă tem că nu va fi încheiat niciodată, pentru că punerea punctului final s-ar putea face de-abia după ce toți vinovații ar fi cercetați, judecați și condamnați cu executare. Sau chiar la ececutare, pe unde pernițe legislația.
Dar numele celor vinovați sunt prea grele iar banii implicați prea mulți.

Colac peste pupăză, nici nu are omenirea atâtea pușcării încât să îi incapă pe toți cei care au fost părtași la genocid!